Pentru că-mi plac dulcețurile fără zahăr, îndulcite cu suc de mere, am zis să fac o încercare și cu varianta din petale de trandafiri, un produs 100% natural, comercializat de Sonimpex. Dulceața de trandafiri e una dintre preferatele mele, însă până de curând nu am gustat decât sortimente pregătite cu zahăr. A fost o surpriză să regăsesc gustul dulce, fin parfumat, clasic, în varianta fără zahăr. O consider cea mai bună dulceață de acest gen încercată până în momentul prezent. Un borcănel de 230 de grame costă în jur de 20 lei, mie îmi place să mănânc dulceața aceasta fie goală, fie cu pâine prăjită. Dacă era vară o serveam negreșit cu înghețată de vanilie!
Memoriile cardinalului de Retz e cea mai recentă carte citită. Scrisă în stilul simplu și elegant al secolului XVII, lucrarea prezintă într-un mod exagerat viața celebrului cardinal francez. Din operă lipsesc mai multe pagini, cel puțin în ediția BPT pe care o am eu, însă faptele se leagă între ele în ciuda pasajelor lipsă. Despre cardinalul de Retz se spune că era din cale-afară de lăudăros și am remarcat în rândurile sale că dorește să fie văzut drept un personaj negativ, deși multe dintre faptele sale le-am găsit a fi cumva corecte, justificate de împrejurimi. Din mărturisirile sale, dar și din notele de subsol, am tras concluzia că în ciuda firii sale înfumurate cardinalul a fost un individ extrem de inteligent și pasionat de învățătură.
Dacă vă plac (auto)biografiile, vă recomand această carte. E de întindere medie și e destul de interesantă.
Mi-am schimbat iar rutina de exerciții, momentan urmez niște programe scurte create de Teddy Bass, instructorul lui Cameron Diaz. Le fac aproape zilnic și la fel de des alerg. S-a răcit tare afară, încerc să alerg mai mult în zilele ceva mai calde, cu soare. O să-mi lipsească alergatul însă după ce vor veni ploile ori ninsorile o să încep să fac iar cardio.
Programele lui Bass sunt special create pentru PopSugar Fitness și le puteți urmări aici, gratuit.
La cinema am văzut Legend, un film cu gangsteri în care Tom Hardy joacă rolul dublu a doi frați gemeni ce dau tonul vieții interlope în Londra anilor 60. Pe Hardy l-am mai văzut în rol de gangster (evreu) în Peaky Blinders. Filmul mi s-a părut destul de trist pe final, însă mi-a plăcut mult.
De Halloween am încercat să păstrez tradiția și am ales seria Friday the 13th pentru acest an, o înșiruire de filme în care Jason, un personaj mascat, diabolic, ucide mai mulți tineri. Filmele din anii 80 le țineam perfect minte, m-a surprins acest lucru căci le-am văzut în urmă cu mai bine de 12 ani. Am fost o adolescentă pasionată de filme horror, am văzut cam tot ce se poate împreună cu prietenii mei de atunci.
Un nou caleidoscop, o nouă obsesie! De data aceasta mi-a căzut cu tronc bluzița albă de la Asos. Costă 16,5 lire de lire la reducere. O mulțime de lucruri drăguțe am văzut pe site în ultima vreme și presimt că nu o să stau în banca mea când îmi vor intra banii pe card.
Comentarii
Trimiteți un comentariu