Wishlist de octombrie

rochie: Free People

   Pentru luna trecută nu am făcut wishlist, cred că a fost pentru prima oară în ultimii ani când am sărit peste acest tip de postare, însă nu am avut poftă foarte mare de cumpărături sau cel puțin așa am crezut, pentru că la final de lună am tras linie și am constatat că s-au strâns câteva lucruri noi. În septembrie, lună de tranziție, eram indecisă dacă să continui cu hainele de vară, ori să-ncep să strâng provizii pentru zilele reci, până la urmă am luat decizia de a cumpăra articole mai groase, am luat o parka, o vestă din denim și câteva pulovere. Iar pe final am încheiat cu articole sport, o rochie neagră și cu o pălărie. Pentru octombrie am plănuit același traseu, mai multe haine de sezon, mai puține articole de vară.


   Îmi place rochia neagră maxi (disponibilă aici), o știu de mult timp de pe site-ul celor de la Free People. Nu port des rochii sau fuste lungi, însă pentru modelul acesta am o slăbiciune. Este disponibilă și pe alb, însă am mai avut o rochie similară albă și când o îmbrăcam anumite persoane mă întrebau dacă mă duc să fac nunta. Pe alb are un aer bridal, însă dacă o să-mi placă cum arată pe negru s-ar putea să nu rezist tentației de a o avea și pe alb.
   Pe lângă rochia neagră, trec pe listă și o rochie roșiatică, cărămizie, precum cea din fotografia de start.



   Poate că vremea nu o să-mi permită să-l port, dar imprimeul cu girafe al kimono-ului de mai sus m-a fascinat. Zilele următoare am să-l comand, împreună cu un ghiozdan cu vulpițe imprimate ce a apărut într-un wishlist mai vechi .Kimono-ul îl găsiți aici, iar dacă vă încântă idea de rucsac cu vulpițe, îl puteți comanda de aici.




   Singura mea trusă de farduri o să expire la finalul acestei toamne și am de gând să fac rost de una nouă. Îmi doresc nuanțe de maro, ca de obicei, dar o să încerc să optez pentru mai multe tipuri de texturi, nu mă voi mai limita la cele mate. Fotografia de mai sus e orientativă, nuanțele conținute de ea sunt cele pe care le caut.

Comentarii

Georgiana a spus…
Foarte frumoase alegeri, kimono-ul imi place in mod deosebit. Mi-a spus o prietena draga ca Essence a scos recent la noi o paleta bunicica cu farduri neuter, poate iti va placea :)
Adelina Radu a spus…
Cred ca ai fosrt multe optiuni pentru a gasi o paleta frumaosa de farduri cu nuante pamantii, naturale :) O optiune ieftina si buna ar fi o paleta Sleek, insa avand in vedere ca iti cumperi rar palete in cazul tau si-ar merita banii si o paleta mai scumpa (precum Lorac sau Urban Decay), daca ai asa frumos grija de ele :)
Ella a spus…
Rochița neagră e foarte frumoasă, însă eu aș prefera-o pe alb... cu riscul să fiu întrebată când o port dacă sunt fugită de la propria nuntă. :))
La paleta de farduri pe care ți-o dorești ai multe opțiuni și sunt foarte curioasă ce vei alege, în cele din urmă!
Să le bifezi pe toate cât mai curând!
Toma Aurora a spus…
Mihaela, rochii negre nu prea am, de aceea m-am gândit la varianta pe negru. Dar și eu tot pe alb o prefer, să știi.
Cu fardurile am rezolvat, de ieri am o paletă plină de farduri maro, despre care o să scriu și pe blog :D.
Pupici, draga mea!
Toma Aurora a spus…
Adelina, de la Urban Decay am avut Naked 2, am primit-o cadou de Crăciun. Nu am folosit-o prea des, doar 2 farduri ce mi-au picat cu tronc. Nu știu să fac machiaje foarte elaborate, o fată care folosește 3-4 farduri pe pleoape cu siguranță știe ce să facă cu o astfel de trusă.
Am auzit și eu păreri pozitive despre trusele Sleek, am să le iau în calcul.
Mulțumesc mult pentru sugestii!
Toma Aurora a spus…
Georgiana, am avut paleta Sun Club de la Essence acum muuulți ani și mi-a plăcut! Probabil acum au scos mai multe palete, am văzut pe google una tip casetă roz (How to make nude eyes), dar și una pentru sprâncene cu lăbuțe imprimate, în același format.
Anonim a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.