Favoritele lunii septembrie



   Lista favoritelor lunii septembrie este destul de scurtă din pricină că nu am schimbat foarte multe produse în ultima perioadă și am început să experimentez tot mai puțin. Dacă un produs îmi place m-am deprins să mă opresc la el și să-mi stăpânesc curiozitatea de a încerca altceva din dorința de a găsi ceva și mai bun. În luna septembrie m-am concentrat asupra produselor pentru îngrijirea părului, încerc să amân pe cât posibil momentul tunderii vârfurilor. Am așteptat multă vreme să-mi crească părul iar fiecare centimetru a devenit important pentru mine. 

   Prima lună de toamnă, ca și prima din primăvară, e considerată o perioadă neagră pentru păr. Unora le cade foarte mult, altora li se usucă pe lungime, mie mi se îngrașă mai repede decât de obicei și am ajuns să-l spăl iar foarte des, uneori zilnic, alteori la două zile. O dată pe săptămână am renunțat la șamponul pe care-l folosesc în mod obișnuit și mi-am spălat părul cu Head&Shoulders Menthol. M-a surprins cât de bine a curățat scalpul și cât de moale mi-a lăsat părul. Din ce-mi aminteam eu de prin adolescență, șampoanele Head&Shoulders îmi uscau tare părul și-mi scoteau vopseaua din el, dar ori formula lor ori părul meu s-a schimbat între timp.
   CHI Silk Infusion e un tratament profesional pentru păr, devenit foarte popular, un ulei hidratant cu formulă uscată ce protejează părul de căldura excesivă a aparatelor de coafat. Când îl aplic fără să-mi coafez părul cu placa de păr, CHI Silk Infusion îmi lasă părul ușor uleios, nu mă dau în vânt după aspectul său, însă dacă folosesc placa părul rămâne foarte neted și curat, ca și cum uleiul s-ar evapora din păr. Din câte am citit eu, uleiul conține două tipuri de proteine din mătase, unul eliberându-se doar în contact cu căldura generată de un aparat de coafat.
   CHI Total Protect nu-i la fel de cunoscut, însă mie a ajuns să-mi placă mai tare decât Silk Infusion. Are textura unei creme ușoare și nu lasă deloc părul încărcat, fie că aleg sau nu să folosesc placa. Este cel de-al doilea flacon pe care îl cumpăr. În ciuda cantității mici (59 ml), se consumă în câteva luni. De fratele Silk Infusion nici nu mai are rost să pomenesc, îl am din ianuarie și încă nu am folosit nici măcar jumătate din flaconul de 177 ml. 
   Ambele produse CHI sunt recomandate persoanelor ce apelează în mod constant la aparatele de coafat, fiind special formulate pentru a proteja firul de păr de căldura puternică.

   Am folosit pudra minerală Estee Lauder pentru a închide puțin nuanța fondului de ten Double Wear pe care îl folosesc de obicei. Tenul meu este mai închis acum, iar culoarea acestuia nu mi se mai potrivește. Produsele Estee Lauder au un preț destul de ridicat pentru bugetul meu actual, cumpăr rar produse high-end (de ziua mea, de Paște, de Crăciun :D), iar atunci când o fac prefer să aleg doar produse bine cotate de către alți consumatori. Pudra am avut-o de două ori, prima oară în nuanța 3.0, în urmă cu doi ani, apoi în nuanța 2.0. Se comportă precum un fond de ten mineral, nu e deloc prăfoasă și se menține excelent pe tenul meu gras. 

   Ultimul produs de pe lista favoritelor este oja strălucitoare pentru unghii rezistente de la Yves Rocher, un produs care nu știu dacă se mai află în grila produselor acestei firme. Recent Yves Rocher a schimbat ambalajele produselor pentru unghii și nu am reușit să găsesc această ojă. Nuanța, mov pastel, nu are de-a face cu movul. Oja e roz foarte deschis, e aproape transparentă, e potrivită și pentru manichiură franțuzească. Eu am folosit-o intens pentru pedichiură în septembrie, îmi place pentru că oferă unghiilor un aspect îngrijit, curat.


   În septembrie am încercat elasticele de păr gen cablu de telefon,  atât de apreciate și menționate în lumea online în ultimele luni. Mi-au plăcut mult, de când i-am descoperit îi folosesc numai pe ei. Nu îmi rup părul și îl țin bine strâns. Am înțeles că în cazul părului foarte lung nu reușesc să susțină la fel de bine coada, nu am avut cum să testez acest lucru. După câteva utilizări acești bureței încep să se lărgească puțin, însă dacă îi scufundați în apă fierbinte vor reveni la forma inițială. Nu se topesc în apă fierbinte, materialul lor e rezistent. Datorită lor nu mă mai doare capul atunci când prind părul în creștet, într-un moț, nu exercită aceeași presiune precum elasticele obișnuite. Pe părul meu lasă urme, nu ca burețeii clasici, dar urmele sunt vizibile, părul nu arată ca înainte de a fi prins. Însă părul meu e ondulat și își pierde forma repede, mă așteptam la acest lucru. 

Comentarii

Alina a spus…
oscilez in fata acelor elastice de cateva luni, dar inca nu m-am hotarat :).
Descude a spus…
Hei, nu stiam de acel truc, neaparat sa ii bag si eu in apa fierbinte, s-au largit prea tare si nu imi mai arde sa ii folosesc!
Unknown a spus…
ai grija la head&shoulders! in ultima vreme e produs la Urlati la noi si au schimbat formula

eu evit in ultima vreme sampoanele din magazinele gen carrefour, kaufland...am gasit la niste comercianti care aduc din afara produse cosmetice si detergenti si sunt mult mai ok
de ex am luat Clear de la Carrefour si Clear de la magazinul acesta de cartier.. Mare diferenta!! Cel din italia facea multa spuma si trebuia sa pui foarte putin, pe cand cel din Carrefour avea si un miros diferit si putina spuma facea, si nici nu ma scapa de matreata!
bydee-make-up a spus…
Trebuie sa incerc si eu aceste elastice. Toata lumea le lauda. :D
Toma Aurora a spus…
Alina, poți încerca pentru început o variantă mai ieftină, se găsesc modele similare dar de calitate mai slabă în magazinele de cartier. Apoi, dacă îți place cum fac treaba, poți cumpăra unul dintre seturile originale.
Toma Aurora a spus…
Eu am citit despre acest truc pe mai multe bloguri, printre care și pe cel al Mihaelei (http://www.ella-beautycorner.com).
Toma Aurora a spus…
Irina, de regulă nu folosesc șampon din supermarket, dar părul meu se îngrașă extrem de repede în această perioadă și nu știam ce să mai încerc. Probleme cu mătreața nu am avut niciodată, nu îi pot acorda credit pentru asta, în schimb îmi lasă părul curat și moale. S-ar putea să existe x formule, o prietenă folosea Elseve roz, pentru strălucire, cumpărat din afară și zicea că produsul similar din România i se pare mult, mult mai prost.
Toma Aurora a spus…
Reprezintă unul dintre produsele care fac vâlvă în ultima vreme, nu se poate să nu le încercăm! :D
Lorena's blog a spus…
Si mie imi place cum imi lasa (pe moment) parul sampoanele H&S, imi ofera stralucire si volum, dar intotdeauna imi provoaca matreata si mancarimi dupa mai multe folosiri. Parca mi se ingrasa si mai repede parul cand le folosesc, nu sunt pentru mine, dar din cand in cand imi place sa le folosesc pentru efectul puternic degresant. :D
Ella a spus…
Mă bucur că și ție îți plac elasticele și că în cazul părului tău susțin bine și o coadă făcută în creștetul capului! Dacă susțineau și la părul meu lung, nici nu-mi mai trebuiau alte elastice de păr. :D
M-ai făcut curioasă în privința pudrei!
ABeautyTale a spus…
Vai, deci ador Invisibobble! De cand le-am descoperit, mi-am aruncat toate elasticele de par!