Comandă SheIn



   Recent am primit un nou colet SheIn. În această comandă am avut două superbe rochițe, una din dantelă, cealaltă cu pomponi, le-am ales în speranța că o să apuc să le port cât mai ține vremea caldă. Să vedem dacă planurile mele vor deveni realitate, am înțeles că vremea o să se răcească în curând. Pachetul a ajuns la poșta vamală, unde vameșul m-a taxat cu vreo 30 lei, valoarea declarată de cei de la SheIn pe colet fiind de 20$.



   Rochia albă am comandat-o în măsura S. Va fi nevoie să o modific puțin pentru că-mi este largă în partea de sus. În rest nu am nimic de reproșat, materialul său e foarte bun, detaliile sunt deosebite, dantela are ținută, nu e lucioasă și nu arată ieftin. Acest articol nu mai este disponibil pe site, însă puteți găsi modele similare în categoria rochiilor din dantelă (vezi aici).




   Cea de-a doua rochiță este un model Free People. Culoarea diferă de cea de pe site, însă și modelul original are fix aceeași nuanță. Tot pentru măsura S am optat. Și această rochie îmi e puțin cam mare, dar croiala sa e una lejeră și era de așteptat că o să vină mai largă pe corp. Între timp cei de la SheIn au schimbat fotografiile de pe site, iar acum rochia are culoarea reală. Rochia e formată din două părți prinse între ele, partea cu pomponi este mai scurtă, cealaltă mai lungă. Materialul e de calitate, dar se șifonează destul de repede și e tare greu de călcat. Cel mai indicat e să nu fie călcată, munca fiind în zadar.  Este în continuare disponibilă aici.
   Rochia cu pomponi am în plan s-o port cu o jachetă din denim în această toamnă, cea albă cred că abia vara viitoare va fi scoasă din șifonier. Între timp trebuie să mă ocup și de micile modificări necesare pentru a se potrivi corpului meu.
   Sunt mulțumită de produsele primite, am reușit să economisesc o sumă frumușică, rochiile fiind mult mai scumpe pe alte site-urile. Cea albă, un model Self Portrait, costă în jur de 350$, iar prețul de pe SheIn a fost puțin peste 45$. Cealaltă costă 148$ pe FreePeople.com, iar pe site-ul asiatic doar 20$.

Comentarii

Unknown a spus…
Cea cu ciucuri e dementiala..mie imi inspira ideea de indian summer (poate culoarea, poate influenta hippie) si cred ca o sa fie perfecta in perioada imediat urmatoare.
Sunt frumoase ambele ...sa le porti cu drag ! :*
Mihaela Pojogu a spus…
Tin minte ca am vrut sa mi-o iau si eu de pe persunmall dar am cedat in schimbul unui costum de baie, care culmea nu a mai sosit! :))
Privind-o la tine, imi pare rau acum. :)
Sa le porti cu placere, Aurora.
pupici
Camelia Andrasescu a spus…
Sunt superbe ambele modele! sa le porti cu mare drag! Pupicei!
Descude a spus…
Nu ai incercat sa le explici celor de la vamala ca esti blogger?
Eu cand am de ridicat colete si ma intreaba daca a fost comanda, le spun ca le-am primit si isi dau seama ca sunt blogger, chiar ma intreaba ei dinainte cateodata.

www.descude.com
Toma Aurora a spus…
Ei știu deja asta, de atâția ani, la început nu mă taxau. În general ridic foarte multe pachete, mă taxează pentru orice sare de 10 euro, poate să fie bifat și ca gift, nu-i interesează. Și mă înțeleg bine cu ei, mă sună ei când am pachete, când trec câteva săptămâni și nu mă duc să le ridic. Unele pachete sunt pentru blog, altele nu. Mă gândesc să renunț la colaborări, nu prea sunt avantajoase, uneori plătesc 30 lei să ridic o bluziță sau o fustiță, plus ce dau pe taxi până la vamă.
Toma Aurora a spus…
Merci, Camelia!
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Iulia, daaa! Abia aștept să o port, poate fac și niște poze.
Mulțumesc mult! Te pup.
Toma Aurora a spus…
Miha, te referi la rochița cu pomponi?
Mulțumesc, draga mea!
Descude a spus…
Pff, e chiar pacat ca nu iti inteleg situatia. Din fericire, cei de unde ridic eu coletele sunt foarte intelegatori si sper sa ramana asa, nu m-au pus niciodata sa platesc nimic!
Unknown a spus…
Cat de frumoasa este rochita din dantela! M-a cucerit :)
www.whitecharm.wordpress.com