Wishlist de iulie


ilustrație: Rose Hill Designs

   Fetelor, pentru luna iulie mi-am pregătit o listă lungă de dorințe. Am fost destul de cumpătată în ultima perioadă, căci am fost nevoită să-mi fac multe tipuri de analize și m-am apucat de schimbat mobila prin casă. Dar, după cum am mai menționat pe blog, luna aceasta plănuiesc să cumpăr niște rochii din dantelă, am văzut câteva modele inspirate de rochiile Self Portrait pe SheIn și abia aștept să-mi intre banii pe card pentru a plasa comanda. De câteva săptămâni mă învârt în jurul acestor rochii și sper să le prind în stoc pe toate.




   Pe lângă cele pe care vi le-am arătat în colajele recente, mi s-a pus pata și pe modelul de mai sus, doar că aș mai tăia din ea și aș ajusta-o până deasupra genunchiului. Îmi doresc o rochie mov pastel, îmi lipsește așa ceva din garderobă. Pe cea de mai sus o găsiți aici.



   Alte două alegeri, de pe același site, sunt rochiile de mai sus. Pe cea cu bretele albastre aș dori s-o bifez neapărat luna aceasta, mi se pare deosebit modelul și cred că s-ar așeza frumos pe pielea bronzată, ar contrasta plăcut. 


  Am pantofi nude din piele, însă au o fundiță fuchsia în partea din față. Îmi doresc o pereche nouă, eventual și cu detalii, însă bej în totalitate, fără elemente de altă culoare. 
   Pe DePurtat.ro am văzut aceste ghete cu flori, la un preț foarte bun (89 lei). Eu port ghete cam în orice sezon, mă simt foarte bine în ele și cu flori n-am nicio pereche. 


   Am nevoie și de adidași noi pentru alergat. Cei vechi, cumpărați de pe Miniprix, m-au ținut aproape un an, dar din păcate nu am mai găsit brand-ul respectiv (Routt) pe site, nici în magazinele fizice. Pantofi pentru alergat am văzut în Lidl și cred că de acolo îmi voi cumpăra în cele din urmă, pentru că sunt accesibili. Din Lidl îmi cumpăr adesea echipament sportiv, sunt foarte mulțumită de calitatea materialelor. 


   Mi s-a terminat șamponul Absolut Repair Lipidium de la L'Oreal, după 3 luni în care m-am folosit de el, iar următorul șampon pe care am în plan să-l folosesc este Wella Enrich. Șampoane Wella am folosit de câteva ori, sunt foarte blânde și nu-mi provoacă probleme ale scalpului. Și măști am folosit destul de multe (pentru păr vopsit, pentru păr ondulat, pentru păr aspru), mi-au plăcut și ele, doar că efectele lor sunt temporare și trebuie folosite constant.
   Pentru că știu că multe persoane se confruntă cu un păr uscat pe perioada verii, vă informez că în cazul meu vitamina C a dat rezultate excelente, consumată într-o doză de 500 mg/zi. 

******************************************************
PROMO:



Summer Sale Carnival For You!


Under US$9.99     Summer Basics



Under US$14.99    Shoulderless Tops



Under US$19.99    Dreaming Dresses



Ends: July/9



Comentarii

coco a spus…
chiar pe gustul meu ghetutele inflorate!
cris a spus…
Ce frumoasa e rochita albastra, chiar e deosebita! <3
Daca ti-o cumperi sa faci si o tinuta pe blog, sunt chiar curioasa cum vine :D
Sper sa bifezi cat mai multe lucrusoare de pe lista :*
Ella a spus…
Cât de drăguțe sunt rochițele! Cea cu albastru îmi place în mod deosebit, are un design foarte interesant!
Să le bifezi pe toate cât mai curând! Te pup!
Toma Aurora a spus…
Coco, mi-au plăcut și mie foarte mult de când le-am zărit prima dată pe site.
Toma Aurora a spus…
Cristina, sper să o iau și pe aceea luna asta. Momentan am trei în coș, pe acelea le voi cumpăra sigur+ o gentuță. Măcar cu una dintre ele voi face o ținută pentru blog, promit. Toate arată bine în poze, să vedem cum sunt și în realitate, căci am mai avut suprize neplăcute de câteva ori.
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Mihaela, este un model Three Floor, dacă nu mă înșel. Rochiile lor, în varianta originală, sunt scumpe, câteva sute de dolari una. Mi-a plăcut tare cea cu bretele albastre, pare o rochie de gladiatoare în varianta modernă :)).
Descude a spus…
Foarte frumoasa prima rochita, nu am dat de ea pana acum pe site!

www.descude.com
Toma Aurora a spus…
Simona, eu mereu dau peste modele noi, unele postate de luni bune dar pe care le-am trecut cu vederea.