Mi-am făcut în sfârșit timp să trec pe la poșta vamală, să-mi ridic pachetele ajunse în ultimele săptămâni. După cum ați auzit, politica vămii s-a mai schimbat în ultimele luni, acum rar mai trece vreun pachet netaxat, s-a introdus și acea taxă unică per pachet, de 8 lei, pe lângă TVA. Pentru tot ce-am ridicat azi am plătit taxe, nu regret pentru că am avut câteva haine de ocazie, pentru care aș fi plătit mai mult dacă le-aș fi cumpărat de la noi. Pe lângă cele cumpărate de mine, am mai avut un pachețel de la Romwe, ce conținea un kimono cu franjuri (programul pentru bloggeri) și un ceas de la Jord, expediat tot în urma unei colaborări, ceas pe care îl așteptam cu nerăbdare pentru a-l purta la ținutele de zi. Dețin un singur ceas pe lângă acesta, unul de la Guess care e mai deosebit, auriu, cu pietre strălucitoare bătute pe cadran.
Ceasul Jord 94A are un model masculin. Eu am optat pentru nuanța Cherry, aceasta mi s-a părut c-ar da cel mai bine cu jeanși clasici. Port des denim albastru, m-a interesat ca nuanța ceasului să contrasteze cu acesta. Accesoriul a venit reglat, după ce i-am transmis reprezentantului Jord mărimea încheieturii mele. Acest serviciu este la îndemâna oricărui client, nu doar a bloggerilor, ceasul poate fi ajustat contra unei taxe de 10$. Veți primi și zalele scoase, în cutiuță. În cazul meu au fost 6 zale scoase și le-am găsit pe toate puse alături de ceas, într-o punguță.
Ceasurile din lemn sunt livrate în cutii frumoase, solide, din...lemn, din ce altceva oare?
Vameșul, băgăcios ca de fiecare dată, și-a dat cu părerea zicând că o fi ceasul fain, dar până și cutia lui e de milioane.
Am ales să port pentru prima oară acest ceas la o ținută compusă din pantaloni scurți, tricou basic și un kimono lung, cu franjuri. Este kimono-ul primit de la Romwe, un articol de o calitate foarte bună, dintr-un material cu ținută, nu foarte subțire.
Am purtat:
Kimono: Romwe (click aici)
Tricou: Zara
Pantaloni scurți: SheIn
Womens Wood Watches
Comentarii
http://www.anotherside-of-me.com/
Îmi place mult și ținuta la care l-ai purtat prima oară! Să-l porți cu drag în continuare!
Pupici
Ceasul e grozav-grozav!!! Imi place la nebunie! Sa il porti sanatoasa, Aurora!
Sunt anti Angel, total anti! Doar pe pielea unei prietene imi pare ca miroase bine dar nu in asa masura incat sa iau in calcul a-l purta vreodata! :D
Pupici multi, cu drag!
Ilda
Lavender Thoughts
Mii de pupici!
Este singurul meu ceas cu un astfel de cadran. L-am purtat zilnic de când l-am primit, e foarte ușor și e potrivit pentru zilele calde. Pe cel metalic îl scot mereu de la mână, mi se pare enervant uneori, pe caniculă.
Te pup!
Nu ești singura. Însă mulți bărbați m-au întrebat cu ce m-am parfumat, iar apoi și l-au cumpărat și ei. Chiar și un domn, în trecere, într-un magazin de ceaiuri. Dar nicio femeie nu l-a apreciat, recunosc. Și cineva mi-a zis că e super grețos, de parcă m-aș fi rostogolit prin miere. Nu știu, e complicată treaba cu parfumurile, cred că există unul perfect pentru fiecare dintre noi iar la mine s-a nimerit să fie Angel.
Mulțumesc mult, Ilda. Pupici înapoi!
Te pup!
Trimiteți un comentariu