Două luni de vară consumate, doar una rămasă! În speranța că septembrie va fi călduroasă precum o lună de vară, mă consolez cu gândul că am ajuns, într-un fel abia la jumătatea sezonului estival. Favoritele lunii iulie sunt nu sunt numeroase, conform fotografiilor. Mi-am dat seama că majoritatea produselor folosite în ultimele 4 săptămâni sunt cele despre care v-am mai povestit (cremele de protecție solară de la Yves Rocher și Gerocossen, fondul de ten Double Wear, produsele cu miere de Manuka, uleiul de păr CHI Silk Infusion). Printre noutățile lunii se înscriu șamponul și masca Wella Enrich, însă despre ele o să vă povestesc într-un articol separat.
Mă concentrez asupra favoritelor și deschid lista cu uleiul de migdale dulci de la Solaris. Îl folosesc pentru păr, pentru tenul meu gras este prea uleios. Pentru păr îl amestec cu ulei de ricin, îl încălzesc și îl aplic pe scalp, uneori și pe lungimea firului de păr. Uleiurile, atunci când sunt încălzite, devin mai fluide, se întind mult mai ușor. Până și vâscosul ulei de ricin! Uleiul de migdale se curăță ușor, prin șamponare. Nu are niciun miros.
Uleiul cald, aplicat pe scalp, duce la îndesirea firelor de păr. Mie mi-a apărut un mic smoc fix în frunte, alcătuit din fire de 1-2 cm, care-mi dă ceva probleme pentru moment, dar cred că va arăta mai ok după ce va crește. Și pe lateral am multe fire scurte, dar nu-s așa evidente precum grupul organizat din frunte (zilele trecute m-am poreclit Mihai Trăistariu).
Două produse cu aromă de lavandă mi-au plăcut mult în iulie. Nu-mi este pe plac mirosul de levănțică în cosmetice, nu cred că aș cumpăra vreodată un lapte de corp astfel parfumat. Dar gelul răcoritor pentru picioare, precum și deodorantul cu bilă de la Yves Rocher, par predestinate zilelor caniculare și tocmai aroma lor este cea care le face speciale. Multe tuburi de gel răcoritor am folosit până în prezent, acesta fiind unul dintre produsele Yves Rocher pe care le cumpăr cel mai des. Ca tratament cosmetic nu face mare lucru, însă relaxează imediat picioarele obosite. Eu îl aplic de pe tălpi până spre genunchi. Se simte precum apa atunci când este masat pe piele, se absoarbe foarte rapid. Chiar dacă îl păstrez la temperatura camerei, gelul rămâne răcoritor în permanență. Deodorantul cu lavandă miroase ușor masculin, foarte fresh. Fără îndoială poate fi folosit și de către bărbați. Nu lasă urme albe pe piele, nu pătează hainele, se usucă foarte rapid după aplicare. Eficiența sa e medie, într-o zi foarte caldă trebuie să-l aplic pentru a doua oară pe la jumătatea zilei.
Demachiantul bifazic de la Nivea știu că se bucură de un feedback pozitiv din partea multor femei. Este pentru prima oară când mă folosesc de el și mă declar mulțumită. Șterge rapid machiajul ochilor, se descurcă excelent cu mascara. Nu i-am încercat eficiența în cazul unei mascara waterproof, dar în cazul celei clasice face ce promite: îndepărtează expres pasta de pe gene. Nu dintr-o singură mișcare, dar nici nu a fost nevoie să insist mult. Alături de apa micelară, demachiantul bifazic este cel de-al doilea produs pentru demachiere marca Nivea ce mi-a plăcut.
Pe timp de zi m-am parfumat cu Womanity (Thierry Mugler). Se potrivește sezonului, miroase a sare, scoici și smochine. Tocmai pentru că este un parfum sărat, neobișnuit, vă recomand să nu-l cumpărați fără să-l testați înainte în magazin. Eu am stat câteva zile cu eșantionul pe la nas până m-am decis dacă să-l iau ori ba.
Seara am preferat Angel (Thierry Mugler). Aproape că am mai dat gata o sticluță, cu siguranță o să cumpăr alta. Angel este parfumul meu preferat, pe pielea mea miroase a miere și iasomie. Foarte puternic și acesta, ca și Womanity, genul de parfum de care nu scapi decât atunci când te speli.
Comentarii
Gel racoritor pentru picioare? Lavanda? YES!
Thierry Mugler asta ma poate pune pe fuga precum u caine ciobanesc ce alearga furios spre mine! Dar... dar... cu Alien nu stiu ce imi face ca ma vrajeste, ma intriga, ma face sa nu mai stiu ce vreau!
Pupici multi pentru o Aurora draga!
Ilda
Lavender Thoughts
M-ai făcut foarte curioasă cu gelul răcoritor și cu Womanity! Eu când vreau puțină relaxare pentru tălpi folosesc scrub-ul pentru picioare de la Avon, îmi place la nebunie cum se simte!
Pupici
M-ai tentat cu gelul racoritor YR. Trebuie sa il achizitionez si eu. Neaparat! :)
Sa le folosesti cu placere in continuare!
Pupici
Am încercat exfoliantul cu lavandă, de la Sabon, prin 2011, am menționat atunci despre el că miroase bine (articol aici: http://tomaaurora.blogspot.com/2011/05/sabon-happy-day_19.html) :D.
Mulțumesc!
De la Avon am avut un scrub bun pentru picioare, cu mojito. Nu știu dacă mai există gama respectivă, dar mi-a plăcut mult. Tu folosești varianta clasică, cea din gama Foot Works?
Ar fi fost ciudat să nu reacționezi când auzi de lavandă, știm noi mai bine de ce :).
Îmi place cum l-ai descris pe Alien. Cumva e un soi de George Clooney din lumea parfumurilor?
Te pup, draga mea!
Am avut doua mostre, mai cate-un strop prin ele... Ei bine, ma simt ca in Parfumul lui Suskind cand il folosesc, imi vine sa il adulmec continuu pe incheietura, ma enerveaza ca nu-l inteleg, m-as scufunda ca sa-i inteleg mesajul... crazy, I know!
uite ca n-am avut nimic din lista ta, o fi cazul sa iau masuri! :)
Trimiteți un comentariu