Ținută: Fusta cu aplicații


   Vremea a fost capricioasă în ultimele zile, însă m-am încumetat să port în continuare rochii și fuste, doar sunt favoritele mele în sezonul estival. Fusta pe care o port în ținuta de astăzi este una dintre preferatele mele. Achiziționată cu ceva timp în urmă de pe Kurtmann, mi-a deschis apetitul pentru astfel de modele și de atunci am mai stâns câteva fuste similare, toate de la Zara.  

   De pe Kurtmann.ro comand des, este unul dintre magazinele mele online favorite. Nu cumpăr decât articole de la Zara, brand de la care nu fac cumpărături din mall decât în perioada reducerilor, iar online doar din outleturi precum Kurtmann, BrandCircus, etc.
   Am strâns multe articole vestimentare deosebite de-a lungul vremii din acest magazin online și sper să am ocazia să vă arăt o parte cât mai mare din ele pe blog. Cum ziceam, am purtat o fustă cu aplicații (disponibilă în continuare aici), confecționată dintr-un material gros, deloc elastic, cu fermoar lateral și sute de detalii. Paiete, mărgeluțe de toate soiurile, prinse într-un model aztec în tonuri roz-argintii. Fustele acestea sunt ceva mai micuțe, repet acest lucru pentru a nu avea probleme în caz că vă decideți să comandați una. Eu am ales măsura 36, ce corespunde unui 34. O să vedeți din fotografiile de mai jos că fusta are o croială îngustă și așa sunt toate cele din colecția cu aplicații.
   Alături de fustă am purtat o bluză cu broderie, de la SheInside. Mi-au plăcut mult hainele cu broderie de pe site, așa că am comandat și o rochiță și o fustă din același material, cu același tip de broderie. Deși e ușor transparent, materialul e foarte bun, un bumbac subțire în care nu transpir deloc. Fusta și rochia au și jupă, însă bluza nu este dublată.




Am purtat:
Fustă: Kurtmann (click aici)
Bluză: SheInside (click aici)
Sandale: Asos.com
Geantă: Romwe.com
Ceas: Guess (click aici)


   Vă informez că începând cu ziua de azi, cei de la Kurtmann au 80% reducere la aproximativ 500 de modele de haine, accesorii și încălțăminte. Zilele următoare am să vă arăt și ce am comandat de curând de pe site.


    

Comentarii

Unknown a spus…
Foarte frumoase! Si eu imi iau des de la ei.
Adina Aruştei a spus…
e foarte frumoasa fusta, imi place!
M and M a spus…
Cand vad fusta in imagini imi displace, parca e prea incarcata dar pe tine vine frumos! Te pup:*
Ella a spus…
Nu știu ce-mi place mai mult... fusta sau bluza? Sunt superbe amândouă și arată foarte bine împreună! Să le porți cu drag în continuare!
Pupici
cris a spus…
Arati superb bine, iar tinuta e foarte frumoasa! <3
Te-ai tuns sau mi se pare mie? :D
Te pup!
Georgiana a spus…
E superba fusta si ai combinat-o tare frumos! Mi-e frica sa intru pe kurtmann, am plasat si eu o comanda cu pulovere si fulare luna trecuta (preturile au fost super si sigur voi purta articolele iarna asta).
Unknown a spus…
Îmi place mix-ul de haine și de accesorii pe care l-ai ales! Mi-ar plăcea să am o fustiță sau o rochiță bogată în mărgele, paiete și alte detalii atractive. Cred că e o alegere excelentă pentru o întâlnire sau pentru un eveniment. Altfel, nu m-aș încumeta să o port. Poate aș agăța-o, poate nu m-aș mișca în voie...
Mulțumim pentru informația referitoare la mărimi! Este de un real folos.
Te pup! :*
Toma Aurora a spus…
Brîndu, știu asta! :D
Mulțumesc!
Toma Aurora a spus…
Merci, Adina!
Toma Aurora a spus…
M&M, n-au fotografii prea grozave. Eu mai mereu caut și fotografiile brandurilor-mamă, ca să-mi dau seama cum arată produsele cu adevărat. Pupici!
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Mihaela!
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Cristina, m-am tuns prin martie și abia aștept să-mi mai crească puțin în partea de sus. Mi se pare că s-a îndesit prea tare (cred că de la atâtea măști cu ulei) și e foarte greu de controlat la lungimea asta :D.
Mulțumesc mult! Te pup!
Toma Aurora a spus…
Georgiana, sora mea și-a luat recent fulare, mănuși și alte accesorii de iarnă. Am râs de ea, dar să vezi la toamnă ce rău o să-mi pară că n-am cumpărat și eu când erau la reducere :(.
Să le porți cu drag atunci când va veni sezonul lor!
Toma Aurora a spus…
Larisa, mie mi s-a agățat fusta o dată, a trebuit să prind mărgelele descusute. E puțin pretențioasă din cauza aplicațiilor, însă eu le-am cusut pe toate încă o dată. Mi-a luat vreo 3 ore, dar acum nu mai stau cu grija că se deșiră.
Sper să fie de folos informația. Eu am comandat o fustă similară în măsura 34 și nu am putut să o închid în talie, deși am în jur de 60 cm acolo și teoretic trebuia să intre fără probleme.
Pupici, draga mea!
Rokolla a spus…
Imi place Combinația făcută si trebuie sa recunosc ca am fost fascinata de Geanta ta! Arata suuuper
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc frumos, Ramona!