Mini-tarte cu fructe



  Fetelor, v-am promis că o să public rețeta desertului meu preferat, cel pe care îl pregătesc sub formă de mini-tarte, pentru o porționare exactă. Nu este o rețetă complicată, tartele se pregătesc cu efort minim și pot fi gătite și într-o formă mare, urmărind aceleași indicații. Crema, după ce se întărește, nu curge, nici jeleul de deasupra, astfel încât veți putea tăia perfect tarta gătită într-o formă rotundă, mare.
   Rețeta nu e una standard, am tot încercat diferite variante, apoi le-am combinat și am ajuns la rezultatul care pe mine mă mulțumește total. 

   Pentru 10 mini-tarte, ori 2 tarte mari, aveți nevoie de  următoarele ingrediente:
   pentru blat: 1 ou, 5 linguri lapte, 5 linguri ulei, 5 linguri zahăr, o jumătate plic praf de copt, 250 grame făină, esență de vanilie.
   Amestec ingredientele cu un tel, cu excepția făinei. Pentru că folosesc zahăr pudră (iau din Lidl, la pungă de 500 grame, foarte ieftin), nu e nevoie să amestec prea mult. La final adaug făina, iar dacă coca nu e suficient de tare, mai adaug până ajung la consistența clasică a aluatului de plăcintă.
   Blatul îl întind subțire ca pentru plăcintă, îl pun în forme și-l coc 10 minute în cuptorul încins. Nu mai mult, căci devine foarte tare. Are aroma biscuiților vanilați.

   pentru cremă:  2 cutii mascarpone (500 grame), 200 ml frișcă lichidă, 6 linguri zahăr pudră, un plic gelatină
   Bat frișca, apoi adaug cele două cutii de mascarpone, plus lingurile de zahăr. Apoi gust. Dacă găsesc că nu-i suficient de dulce crema, mai adaug 2 linguri de zahăr. Pun gelatina la înmuiat în apă rece, apoi o dizolv la bain-marie și o torn treptat în cremă, amestecând ușor, cu telul.
   Crema o pun în blaturile coapte, în cantitate generoasă. Îmi plac deserturile cu multă cremă, sunt preferatele mele!

   pentru decor: o cutie compot de mandarine, 1 plic gelatină
   Scot mandarinele și le așez deasupra cremei. Sucul rămas în cutie, nu-l arunc. În el pun gelatina la înmuiat, apoi topesc amestecul la bain-marie și îl torn încet, cu o linguriță, pe deasupra fructelor. Obțin astfel un jeleu dulce acrișor, ideal pentru fanii citricelor.
   Las tartele la frigider peste noapte. În teorie, căci în practică mănânc una imediat după ce termin prăjitura și încă una pe la miezul nopții, atunci când trebuie să mă conving că procesul nu e gata și că tarta mai trebuie lăsată până dimineața pentru ca blatul să devină mai moale.

   Ce-mi place la această tartă este că o pot pregăti cu orice fruct doresc, cu banane, cu zmeură, cu coacăze ori căpșuni. Dacă nu am chef să pun jeleu pe desupra, nu pun, sau tai fructele și le amestec cu crema. În cremă puteți adăuga ananas și stafide, iar atunci obțineți un desert cu gust de tort diplomat. Îmi place tortul diplomat, poate mai sunt și alți fani și de aceea am ținut să precizez că se poate pregăti tarta și în această variantă, cea a „tartei...diplomate” :).


***Notă: Farfuriuțele sunt cumpărate din DM și au zâne imprimate pe ele. Sunt faine ca aspect și sunt și rezistente, făcând față și deserturilor foarte însiropate. Tot în DM am văzut și șervețele și pahare din carton pe care le puteți folosi în special pentru petrecerile celor mici.
  

Comentarii

Unknown a spus…
Vreau sa incerc!chec pufos fac deja, mai mereu dupa reteta ta, am incercat Pavlova si fu un esec total, dar a mancat o mama :p multumim! Pupici:-)
Claudia a spus…
Apetisant !!! Pare usor de preparat si ma gandesc ca as incerca si eu :)
Deena a spus…
Ghici ce fac in weekend-ul asta?:)) Cel putina sa sper...
Toma Aurora a spus…
Codruta, ah, ce rău îmi pare! Mie mereu îmi iese, blatul îl coc în cuptor normal, nu electric, și tot mi se coace bine. Uneori se mai crapă, dar în rest iese perfect, tare în exterior și moale în interior. :(
Toma Aurora a spus…
Claudia, poti încerca și cu alte creme, sau poti face blat din unt și biscuiți pentru a fi și mai simplă rețeta :).
Toma Aurora a spus…
Mult spor să ai, Diana! :D
Toma Aurora a spus…
Hei, o porție virtuală pentru tine! :)
Suna al naibii de bine, o sa o incerc de indata ce am cu cine sa impart ca nu e bine sa mananc eu atat de mult dulce...