Comandă Asos


    Am observat că postările de tip „ultimele cumpărături” sunt cele mai accesate, iar asta mă bucură, căci îmi face o deosebită plăcere să cumpăr haine și să povestesc despre ele. Probabil vă imagați că șifonierul meu mai are puțin și crapă, însă nu este adevărat. O parte din haine, cele pe care nu le-am purtat mai deloc, intră la blog sale, iar cele pe care le-am îmbrăcat de mai mult de două-trei ori le ofer unor fete din zonă, cu posibilități materiale limitate. Nu-mi place să strâng haine doar în ideea de a le purta cândva, pentru că știu că acest lucru nu se va întâmpla. Nu la fel stau lucrurile în cazul surorii mele, la ea aproape că bușește șifonierul și chiar mă întreb unde are de gând să le depoziteze următoarele cumpărături.
   Recunosc însă că am foarte multe rochii, acestea fiind și obiectele vestimentare pe care le port cel mai des. Mai puțin în perioada rece, însă în restul anului sunt preferatele mele.


   Azi vă scriu despre ultima comandă plasată pe Asos.com, unul dintre site-urile mele favorite pentru cumpărături. N-am fost tocmai inspirată și mi-am comandat și ceva de la bărbați, în speranța c-o să dau peste bluzele acelea lărguțe, din material moale, la care visez de ceva timp. Însă n-a fost să fie, croiala lor masculină mă făcea foarte mică, îngustă în partea de sus, așa că o parte din comandă a ajus la un prieten.
   În rest am ales o pereche de pantaloni țigaretă și o sacoșă de tip tote/shopper, numai bună pentru cumpărături. Pantalonii țigaretă sunt colorați într-un gri albăstrui, sunt brodați și îmi plac foarte tare. Am comandat măsura UK8, echivalentul lui EUR36. Se așează foarte bine și prețul redus, de 10 lire, este foarte convenabil pentru o pereche de pantaloni de o calitate așa bună. Am o pereche similară și pe mov (grape), tot de la Asos, dintr-un material la fel de bun, dar mat.


   Probabil o să vi se pară copilărească sacoșica mea pentru cumpărături, dar eu am luat-o și-n ideea de a o purta la vară, la plajă. Are un imprimeu cu frappe-uri și e vesel colorată. Materialul e impermeabil, gros, dar pare că se va spăla ușor. E dublată pe interior, nu e subțire și poate fi purtată și pe post de geantă, în caz că preferați acest model. Nu mai este pe stoc, însă puteți alege între multe alte modele similare de pe site. Cele din secțiunea Sale sunt foarte accesibile, sub 10 lire.


   În etuiul roz sunt noii mei ochelari de soare. Nu sunt de pe Asos, ci de pe SheInside.com, însă am decis să-i includ în această postare.  Poate unele dintre voi sunteți în căutarea acestui model și atunci fotografiile mele vă vor fi de folos. Sunt o idee cam încărcați, din pricina floricelelor, dar asortați la o ținută simplă, monocromă, vor arăta bine. M-a surprins calitatea lor bună, mă așteptam la un material mai subțire, mai ușor, cu aspect mai ieftin. Florile sunt prinse cu șuruburi mici, nu sunt lipite. Acest lucru le face mai rezistente, nu-mi voi face griji că or să cadă. Ochelarii sunt disponibili pe site la prețul de 15$. Din partea mea primesc notă maximă pentru calitate!
   
P.S: Detalii despre comenzile Asos.com, pentru cei care ajung pentru prima oară pe blog:
-eu plătesc cu card, în lei; conversia o face banca;
-selectați prețul produselor în lire, nu în euro, altfel veți plăti mai mult. Nu se lucrează după cursul valutar din România, ci după cel din Marea Britanie;
-livrarea durează între 5 și 10 zile lucrătoare;
-coletele vin la poșta locală, nu trec prin vamă niciodată;
-la ridicare nu plătiți taxe suplimentare;
-transportul este gratuit pentru comenzi mai mari de 30 euro (aprox. 21 lire sterline);
-aproape fiecare produs are și prezentare de tip catwalk. Un manechin defilează în rochia/bluza/pantofii puși la vânzare. Urmăriți cu atenție cum arată produsul pe manechin, astfel veți observa toate detaliile legate de croială/material;
-manechinele au în jur de 1,80 și poartă măsura S. Dacă sunteți foarte micuțe, alegeți produsele marcate cu „Petite”. Dacă sunteți foarte înalte, alegeți produsele marcate cu „Tall”. Dacă sunteți mai plinuțe, urmăriți produsele marcate cu „Plus Size”. 

Detalii despre comenzile SheInside:
-eu plătesc prin PayPal iar uneori prin creditul de blogger;
-coletele ajung uneori la poșta locală,alteori la vamă. E simplu să deduceți unde va ajunge pachetul: dacă numărul de urmărire începe cu R, atunci pachetul vine la vamă, iar dacă începe cu N, vine la poșta locală (pentru că trece prin Olanda);
-comenzile ajung la destinație în 15-60 de zile lucrătoare;
-transportul e gratuit.

Comentarii

cris a spus…
Omg, ce lucruri frumoase ti-ai luat, imi plac la nebunie toate! <3
Pantalonii chiar par sa aibe un material super, poate faci si o tinuta cu ei :D
Sacosa e tare simpatica, nu mi se pare copilareasca, as purta-o cu mare drag :))
Ochelarii sunt super, cred ca o sa arate minunat la vara cu rochite <3<3
Te pup!
Loredana a spus…
Multumesc pentru informatiile utile oferite la final de articol!
Cat despre produse...sa le folosesti cu drag!
Pupici
Rokolla a spus…
Desi nu sunt genul meu pantalonii imi plac! Geanta este foarte frumusica si cu siguranta o vei putea folosi la plaja! Sa le porti cu placere!
Deena a spus…
Probabil avand copil in casa am dat iar in mintea copiilor, dar mie sacosica mi se pare A-DO-RA-BI-LA!:)) Si marturisesc ca tocmai mi-am cumparat un tricou cu gogosele. Mdeci nu pot comenta nimic de rau despre imprimeuri puerile! Pantalonii aia tigareta ma pun pe ganduri sa stii...pana acum vreun an nici nu ii bagasem in seama. Acum ma trezesc ca ma gandesc tot mai des ca parca parca as vrea si eu o pereche.Sa indraznesc, sa nu indraznesc?
Unknown a spus…
Mi-am comandat si eu pe asos 2 camasi si 2 rochii. Camasile sunt perfecte, dar rochiile nu:( Una imi e mica si una imi e mare :( Desi sunt aceiasi marime...
Alina a spus…
din partea mea poti sa postezi noutati de cel putin doua ori pe saptamana :)).

sa te bucuri de ele, cel mai mult imi place sacosica :).
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Loredana!
Toma Aurora a spus…
Nici genul meu nu păreau să fie, dar de la o vreme am început să port și haine cu croială mai elegantă.
Mulțumesc mult!
Toma Aurora a spus…
Ah, tricoul cu gogoșele! Ce simpatic!
Nici mie nu-mi plăceau pantalonii țigaretă, nici nu știu când am prins așa drag de ei, dar am în plan să mai cumpăr și alte perechi. Îndrăznește, Diana, sunt foarte comozi! :D
Toma Aurora a spus…
Andreea, îmi pare rău să aud acest lucru :(. Eu rochiile ce îmi vin mai mari le ajustez cu o curea în talie. Însă pentru cele mici nu există soluții, din păcate.
Toma Aurora a spus…
Alina, chiar aș posta în caz că reprizele de shopping ar fi atât de dese!
Mulțumesc, draga mea!
Camelia Andrasescu a spus…
Super cumparaturile, toate imi plac! Sa le porti cu drag!
MayDay a spus…
Foarte eleganti pantalonii, imi place croiala asta, am si eu vreo 3 perechi! :) Pupici!

http://the-may-day.blogspot.ro/
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Camelia!
Toma Aurora a spus…
The May Day, pentru mine este a doua, însă presimt c-o să mai achiziționez perechi similare pe viitor. Sunt foarte comozi, îmi plac!
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Cristina, da, sigur!
Am promis că de prin aprilie o să revin și cu ținute pe blog.
Pe vremea asta e destul de greu, mai ales că mă îmbrac destul de gros, de frică să nu răcesc. Te pup și eu!
Claudia's Choice a spus…
eu gentuta as purta-o in plina zi, in centrul orasului (in conditiile in care eu urasc rozul), atat de adorabila mi se pare! si ochelarii sunt foarte feminini!
Toma Aurora a spus…
Hei, mulțumesc frumos! Mie îmi place rozul, deși nu-l port des!
Te pup!
Unknown a spus…
Nu as recomanda Asos-ul.
Am facut vreo 3 comenzi la ei, iar cu una am avut si am probleme.
Comandasem o rochie de 98 euro, care nici pana la ora actuala nu a ajuns.
I-am contactat de vreo 4 ori si de fiecare data mi se trimit mailuri cu exact acelasi continut: sa verific daca posta nu a avut intazieri, sa verific pe la vecini, in vreun garaj/magazie din fata casei si daca adresa este corecta.
De o luna si jumatate ma duc cu vorba. Daca nu vreti sa va luati teapa, nu comandati produse mai scumpe de 50 euro.
Unknown a spus…
Buna Raluk Ral, ma intrebam daca ai rezolvat problema cu Asos-ul. Si eu am aceeasi problema de 1 luna si 3 saptamani si inca nici o solutie. Multumesc, Madalina
hermione a spus…
Buna! Am o curiozitate legata de livrarea Asos. Cum aflu cand soseste coletul la posta? Ma gandesc ca nu suna nimeni...
Toma Aurora a spus…
Bună! Când veneau coletele la poştă primeam fluturaş de înştiinţare din partea oficiului poştal. Acum coletele Asos vin prin curier Cargus, mult mai repede, cam în 5-6 zile, indiferent dacă optezi pentru livrarea standard sau cea express.