luni, 26 ianuarie 2015

Caleidoscop


   Inaugurez o rubrică nouă pe blog, una dedicată descoperirilor pe care le fac, atât în viața de zi cu zi, cât și online. Pentru că adesea se strâng lucruri despre care vreau să vă vorbesc și nu știu unde anume să le încadrez ori nu am multe de spus despre subiectul respectiv, aceasta va fi rubrica de care am să mă folosesc de acum înainte. Am numit-o caleidoscop, pentru că acest termen mă bântuie de pe vremea când eram copil și citeam cu interes capitolele din almanahuri vechi numite astfel.

1. Dacă vă chinuiți să vă creșteți bretonul, ca mine, atunci coafurile de tip half top knot sunt o soluție inspirată. Eu îmi port părul așa în a doua zi după spălare, atunci când nu mai arată chiar grozav în partea din față. Am observat că efectul e mai frumos dacă tapez puțin părul sau folosesc spumă la rădăcină. Aspectul e astfel mai dezordonat, dar părul are mai mult volum. Sursă foto: Pinterest.


2. De ceva vreme am renunțat la lumânările parfumate și le-am înlocuit cu uleiul esențial de portocale de la Solaris (6-7 lei). Umplu lampa pentru aromoterapie cu apă, torn 3-4 picături de ulei și parfumez aerul din casă cu cel mai autentic miros de portocale.
    Citeam pe un blog franțuzesc că unele femei aplică puțin ulei esențial între 2 spălări ale părului, pentru a păstra părul frumos parfumat la rădăcină. Am încercat și eu, îndoind uleiul cu apă. Super rezultat, de durată!
3. Cumpăram des plicurile de frappe, latte, ciocolată caldă de la Mokate din Mega Image pentru că eram foarte atrasă de ambalajele frumoase. Recent, m-am deșteptat! Nu sunt extraordinare și costă și destul de mult. Mult mai bune mi se par băuturile calde de la Jacobs cu ciocolată Milka.


   Dacă tot suntem la capitolul băuturi dulci, amintesc și de preferata mea. Am primit cafea Gevalia cu alune de la Brîndușa, atunci când ne-am întâlnit în Brașov. Ea a cumpărat-o din SUA și n-am reușit s-o găsesc pe la noi. Este deosebită, e mai degrabă un desert decât o cafea obișnuită. Eu o beau cu lapte și zahăr/miere. Dacă aveți ocazia să o cumpărați, n-o ratați!

sursă foto: Pinterest

4. Mi se pare inedit modul acesta de a purta ziua o rochie de ocazie. Ghete simple, o jachetă în aceeași nuanță și o pălărie pot tăia din eleganța unei rochii, transformând-o în una chic, de oraș. 

sursă foto: Pinterest

5. În trecut aveam momente în care eram timidă și refuzam să fac anumite lucruri din cauză că trebuia să ajung într-un loc necunoscut, printre necunoscuți, fără nimeni apropiat alături. Însă treptat m-am vindecat, urmând un sfat de-al lui Dale Carnegie: când te afli într-un loc, fii acolo 100% cu mintea, indiferent de deznodământ! Așa că nu mă mai gândesc la ce-o să se întâmple, nu mă mai tem să par penibilă sau să spun ceva ce poate fi interpretat, ci trăiesc momentul. Nu a fost un proces ușor, e destul de greu să-ți păstrezi încrederea în tine în permanență. 
   Chiar dacă în trecut consideram cărțile motivaționale o simplă pierdere de timp, de la Carnegie pot spune cu sinceritate că am avut de învățat în ceea ce privește controlarea emoțiilor.

   Săptămână frumoasă să aveți!



21 de comentarii:

  1. Imi place maxim combinatia rochie nude de ocazie-jacheta/sacou-bocanci. :) Trebuie doar sa asteptam sa se incalzeasca putin. Pupici!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. The MayDay, eu n-am nicio rochie nude, însă am una albă care s-ar potrivi, după părerea mea! Ah, trebuie să-mi iau o rochie nude!

      Ștergere
  2. M-am regăsit la ultimul punct! Am ratat în trecut multe oportunități din cauza timidității dar între timp lucrurile s-au mai schimbat, am mult mai multă încredere în mine, deși nu sunt chiar complet „videcată”.
    O să țin minte cafeaua recomandată, din descrierea ta trag concluzia că sigur m-aș îndrăgosti de ea!
    Cred că mi-ar trebui și mie o rubrică de genul ăsta! :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, eu și-n trecut mergeam în locurile în care nu voiam, dar nu mă simțeam mereu în largul meu și la asta am avut mult de lucrat. Cafeaua e foarte, foarte bună, iar dacă ai ocazia nu rata să o iei! Absolut delicioasă!
      Cred că o rubrică asemănătoare e de folos orice tip de blog am avea. Se mai strâng uneori lucruri despre care vrem să vorbim și nu avem unde :).

      Ștergere
  3. imi place tare mult combinatia de rochie cu bocanci!

    RăspundețiȘtergere
  4. De trei ori Yeeeeiiii!!! pentru postare... Imi place titlul (pe mine ma trimite cu gandul si la acel dispozitiv cu oglinzi fatetate si cu margelute colorate la interiorul unui tub), imi place ideea! Sa te tii de postarea asta!
    Pupicei, draga mea Aurora!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilda, cum aș putea să uit jucărioara respectivă? Eram încântată de jocul de culori pe care-l priveam grație ei!
      Te pup, Ilda!

      Ștergere
  5. Foarte draguta ideea! Mi-a venit si mie una acum:D
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  6. Faina postarea. Cu cafeaua sper sa mai pot face provizii:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Brîndu, de n-ai fi fost tu n-aș fi testat-o. E delicioasă și prin asta am spus tot!
      Te pup!

      Ștergere
  7. Uite ca eu la 26 de ani inca sunt stinghera in situatii noi, sunt timida cu persoanele pe care nu le cunosc...pfff, foarte greu cu mine!
    Cand eram mica, credeam ca e doar o etapa de "oameni mici" :))
    De multe ori o analizez pe mama mea, cu care seman perfect, si e atat de degajata in prezenta altor oameni! Da, cam asta sunt eu!
    Hugs

    www.descude.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Simona, nu cred că e o etapă de oameni mici. Unii suntem mai timizi, alții mai îndrăzneți și nu cred că succesul depinde neapărat de aceste trăsături. Și cei timizi au farmecul lor și sunt considerați ca fiind mai de încredere și mai gânditori. Nici eu nu-s foarte îndrăzneață și nici nu mi-aș dori să devin genul acela de persoană „înfiptă”, însă a trebuit să mă controlez pentru a vorbi mai bine în public, în primul rând.
      Te îmbrățișez!

      Ștergere
  8. Super idee de rubricuta noua!:D Eu momentan mai am doar ulei de brad si de lavanda(detest lavanda dar am luat-o sa ajute somnhul picei) dar vreau sa imi iau portocala. Mama a zis ca si-a luat ulei de scortisoara si ca e senzational. O cred pe cuvant, ca mama e cu aromoterapie de cand abia puteam eu sa pronunt acest cuvant!:)) N-am baut Jacobs cu Milka, dar daca zici ca e de bine, maine dimineata ma infiintez la magazin. Eu tocmai mi-am luat ceaiul ala mult laudat cu pere si caramel. Cel din Lidl. Treaba cu rochiile de ocazie mi se pare inspirata tare, as vrea sa indraznesc si eu treaba asta! Legat de schimbari de atitudine, mai bine ai tarziu decat niciodata, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, cel de portocale mi se pare fantastic. Miroase a portocale din acelea dulci, zemoase :) .
      Ai apucat să bei Jacobs cu Milka? Tocmai ce-am mai terminat o cutie și așa o poftă mi s-a făcut de o cană plină de cappucinno-ul lor bun!
      Te pup!

      Ștergere
  9. Grozava ideea cu aceasta rubrica! Imi pace mult sa te citesc, aduci mereu informatii noi, ai o prospetime ope care nu o gasesc foarte des pe multe boguri. Imi plac sfaturile si alegerile pe care le faci. Te pup, cu drag, Aurora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Camelia, draga mea!
      Te pup și eu!

      Ștergere
  10. iubesc uleiul de portocale, ma dau cu el pur si simplu,imi ridica dispozitia. rochie de dantela cu bocanci sau in general de ocazie in stil casual-e o arta, nu oricine poate purta cu stil.eu ador aceasta combinatie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e dificil de găsit combinația perfectă și trebuie să ai și o atitudine pe măsură pentru a scoate pe stradă o rochie de seară. Sunt de acord.
      Vă pup!

      Ștergere
  11. Foarte interesanta ideea! am si eu o lampa de aromaterapie, tot ceva pe baza de citrice folosesc si eu!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...