Yves Rocher Day




    Cu siguranță Yves Rocher a reprezentat o tentație pentru multe femei în ultima perioadă. A avut promoții peste promoții, inclusiv oferta aceea cu 1 produs la 1 leu pentru o comandă de minim 99 lei, valabilă pentru ambele runde de Black Friday. În ultimele luni am plasat câteva comenzi la ei, însă nu de una singură, ci a fost vorba de comenzi comune. 

    În noiembrie mi-am luat cănile mov și câteva geluri de duș, iar la început de decembrie m-am decis să încerc pudra lor compactă, precum și gelul de duș cu miere (9 lei). Pe acesta din urmă țineam de multă vreme să-l cumpăr, dar mereu îl înlocuiam, pe ultima sută de metri, cu un gel de duș cremos din gama Jardins du Monde. Iată că l-am luat! Pot spune că este oarecum o dezamăgire pentru că nu miroase a miere ci mai degrabă a migdale, a sâmburi. Nu este la fel de blând cu pielea precum gelurile cremoase amintite, însă nici nu mi-a uscat-o. Aroma sa este dulce, așadar puneți-l în coș doar dacă preferați mirosurile dulci, gurmande.
    Gelul de duș cu floare de bumbac (8 lei) l-am comandat de nenumărate ori. Are un parfum foarte discret, floral, aproape neutru. Din cauza asta îl cumpăr des, pentru că îl pot folosi oricând, indiferent de starea de spirit. Femeile sunt capricioase atunci când vine vorba de îmbăiere: uneori vor să folosească produse cu arome puternice, alteori unele cât mai fresh cu putință. Așa sunt și eu, dar cu acest gel de duș scap de frământări. Are o textură cremoasă, face multă spumă, nu usucă pielea. Întocmai celorlalte geluri de duș cremoase din gama Jardins du Monde.
    Câteva cuvinte despre pudra compactă pentru strălucire! Intuiam că este bună, pentru că mi-a plăcut foarte tare varianta publere de la Yves Rocher. Și aceasta este de bună calitate, e foarte fină și are o putere medie de acoperire, nu este o pudră translucidă. Eu am ales nuanța Bej Mediu. Pe site costă 70 lei, însă eu am comandat-o cu 55 lei dintr-o broșură tipărită. Am să scriu o postare despre ea, pe viitor.
   Am avut parte și de o surpriză, un parfum pe care am să-l ofer cadou de Crăciun. Au fost mai multe cadouri, însă fiind o comandă comună, le-am împărțit între noi. Am avut parte și de transport gratuit, pentru că valoarea totală a pachetului a depășit 99 lei. Ca de obicei, Yves Rocher a fost generos, atât cu reducerile cât și cu darurile oferite. Mie nu-mi plac toate produsele lor, însă au câteva foarte bune. Gelurile de duș, pudrele, fardurile de obraz, parfumurile, produsele de protecție solară și loțiunile pentru corp îmi vin acum în minte.



    Azi este zi mare de reduceri pe Miniprix și pe Kurtmann. Miniprix are 40% reducere la geci și ghete, însă eu zic pas pentru moment. Kurtmann  m-a păcălit, în schimb, cu reducerile sale de 50%. Mi-am comandat rochia de mai sus, un model de la Zara, plus o curea maro. Transportul este gratuit pentru comenzi mai mari de 90 lei în această perioadă. 
   

Comentarii

Spunsieu a spus…
Unde mai pui ca eu am magazin YR in oras! Si acolo sunt alte oferte decat cele de pe site. Asa ca greu trec fara sa iau ceva. E foarte frumoasa rochita!
ilda76 a spus…
Ceea ce spui despre capriciile si aromele imbaierii e valabil (inevitavil) si cand vine vorba despre parfumuri!:) Tot la Jardins du Monde trag si eu mereu... Da, pe rochia aceea scrie Aurora, nu exista dubiu! ;) Ai facut bine ca ai comandat-o!
Sa folosesti/sa porti cu drag noile achizitii! :)

Pupicei, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
Ella a spus…
Cât de bine arată pudra, pare un produs de lux după ambalaj! Abia aştept să ne spui mai multe despre ea!
Şi eu mă declar fană a gelurilor de duş din gama Jardins du Monde, favoritul fiind cel cu cafea.
Săptămâna asta am primit şi eu ultima comandă de la ei, am luat câteva cadouri dar şi câte ceva pentru mine.
Pupici
Unknown a spus…
Îmi amintesc că am încercat și eu gelul de duș cu miere când a apărut și am sesizat că mirosul său este de fapt, de migdale. De aceea, sunt utile și recenziile. Am început să mă bazez tot mai mult pe ele. La unele produse chiar mă aștept să aibă un parfum delicios și nu îmi doresc dezamăgiri...

Btw, mă tentează tot mai mult pudra, datorită ție :D
Alina a spus…
numai eu am rezistat in fata lui yr :)). cu greu, e drept, dar m-am gandit ca am alte produse care ma asteapta. daca gelul miroase a migdale e posibil sa-mi placa.
Toma Aurora a spus…
Eu n-am mai trecut printr-un magazin fizic de-al lor de anul trecut. Nu cred că aș putea rezista să intru și să nu iau măcar un gel de duș, la cât de frumos aranjează produsele. Uneori luam și bombițe efervescente, deși nu le foloseam nicioată. Dar nu mă puteam stăpâni, arătau ca niște bomboane :D.
Mulțumesc! Abia aștept să sosească! :)
Toma Aurora a spus…
Ilda, exact! Parcă la parfumuri e mai gravă situația. Dacă ai încurcat borcanele și te-ai dat cu cel neportivit stării de spirit, parcă-ți merge rău toată ziua, nu-i așa?
Mulțumesc, dragă Ilda, nu știi cât am țopăit când am văzut rochia și-o tot presam pe Cătălina să cumpere și ea ceva ca să depășim pragul, fără a mă mai întinde să comand altceva în plus. E decembrie, e vremea de cumpărat lucruri pentru alții, sunt pe modul „economic”. :D
Toma Aurora a spus…
Mihaela, nu doar arată dar are și calitatea unui produs de lux. Până și pensula e foarte bună, practică. Eu am avut pudre scumpe cu pensule de calitate inferioară acesteia. După ce am s-o folosesc câteva săptămâni, am să scriu despre ea pe blog.
Trebuie să cumpăr și fardul mono la următoarea comandă, mi-a plăcut foarte tare cum arată!
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Larisa, eu am citit recenzia ta, am uitat c-ai scris că miroase a migdale. Chiar n-are nicio treabă cu mierea. Așa că ai mare dreptate, recenziile sunt foarte utile și trebuie citite cu atenție în caz că suntem tentate de produsul respectiv.
Să știi că pudra nu are sclipici, deși în denumirea sa e strecurat termenul „strălucitor”. Doar iluminează puțin tenul, nu e nici sidefată, nu conține nici particule strălucitoare. :)
Toma Aurora a spus…
Alina, parcă și a marțipan. A migdale și zahăr, în orice caz!
Eu mă țineam binișor pe poziție, dar ba am văzut cănile mov, ba nu mai aveam geluri de duș, ba trebuia să fac un cadou... Tentații peste tentații!
Unknown a spus…
:) :)
Nici nu matifiază ?
Toma Aurora a spus…
Ba da! Și lasă tenul fin, cu aspect natural. Nu e deloc prăfoasă, chiar sunt încântată de ea.
Eu mă temeam să nu aibă sclipici, căci pe tenul meu sclipiciul se vede bine doar imediat după aplicare, apoi se strică total aspectul, după ce pielea începe să secrete sebum.
Unknown a spus…
Am cumparat gelul de dus cu bumbac si eu in trecut si mi-a placut, cat despre cel cu miere dupa ce am citit ca arona aduce a migadale / martipan... am sa il evit. Eu chiar cautam un produs cu miros fin de miere si musetel (precum ceaiul de la Twinings cu mustele si miere - daca il sti)
Toma Aurora a spus…
Adelina, știu ceaiul. Miroase a biscuiții aceia cu miere, Maia, de la Rostar. Gelul de duș n-are de-a face, nu miroase deloc a miere, după părerea mea :(