Nu demult am primit ultima comandă plasată pe Iherb. Deși a avut data estimată de livrare 17 noiembrie, pachetul a ajuns ceva mai greu, undeva pe la finalul lunii trecute. Recent Iherb a modificat taxele de livrare. Nu mai există o valoare fixă a acestora, de 4$, cum era odată, ci acum suma pentru transport diferă, în funcție de greutatea produselor adăugate în coș. Totuși, avem 50% reducere pentru transport, noi, cei care locuim în afara granițelor Statelor Unite și tot pe la 4$ ajungem cu transportul.
În pachet nu am avut multe produse. Mi-am cumpărat uleiuri, unul de ricin și altul de cocos, căci întrebuințez foarte des aceste produse naturale, în special pentru păr. Uleiul de ricin îl amestec cu ulei de cocos și-l distribui pe scalp și pe toată lungimea părului, de 2-3 ori pe săptămână, cu câteva ore înainte să-mi spăl părul.
Pentru o sticlă de ulei de ricin de 473 ml am plătit în jur de 7$ (disponibil aici), iar pentru un borcan cu 355ml ulei de cocos 9$ (disponibil aici). Prețurile mi se par convenabile, uleiurile fiind de o calitate nu bună, ci foarte bună. Ulei de cocos am tot comandat de pe Iherb, le prefer pe cele nerafinate, presate la rece, cu miros. Pe cel de la Now Foods l-am avut și în ambalaj vechi, comandat undeva prin 2012 după cum indică postarea mea de pe blog de la vremea respectivă.
În plus am adăugat în coș un infuzor pentru ceai (preț promo: 50 cenți) și am primit cadou un carnețel+creion pe care am să-mi pot nota de acum înainte comenzile de pe site.
Comentarii
Uleiul de cocos e preferatul meu. Astept si eu un pachet de la ei, data estimata era 24 noiembrie, sper din tot sufletul sa-l primesc
Eu de ce nu m-am gandit sa iau un infuzor cand imi doresc de atata timp? Nu puteai sa spui mai devreme?! :D
Pup, draga mea Aurora!
Sa le folosesti cu bucurie!
Ilda
Lavender Thoughts
Si noi am avut uleiul de cocos Now Foods in ambalajul vechi. Adoram sa folosim ulei de cocos in amestec cu alte uleiuri pentru par.
Noi nu am avut cadou la ultima comanda. E prima oara cand se intampla asta :(
Si noi o sa mai comandam in continuare de la ei, in ciuda pretului transportului, eu cred ca se merita si asa vand in vedere varietatea de produse si preturile practicate.
Te pupam! :*
La penultima comandă am avut cadou o pilă parcă, iar valoarea a fost dublă. Iar la una de 60$ mi-au dat un plic de ceai, deci nu știu cum împart ei acolo cadourile. În urmă cu ceva ani dădeau o mulțime de produse travel size, borcănele mici de dulceață, măști la plic...
Pupicei!
Trimiteți un comentariu