Tea Time: Ceai negru Vanilla&Bourbon



   Ceaiul negru s-a numărat întotdeauna printre micile plăceri ale vieții mele, însă tot timpul l-am consumat cu puțin lapte și îndulcit. Nu-mi place simplu, mi se pare puternic și amărui. Însă dacă-l amestec cu lapte și-l îndulcesc, atunci se schimbă treaba și personal mi se pare că obțin un fel de băutură creată din bomboane Solano, iar gustul acela lăptos al acestor bomboane îl regăsesc în fiecare gură de ceai.
   Nu de mult timp am început să beau un sortiment vanilat, de la CTS Corner. Am cumpărat o punguță de 50 de grame, deja am preparat mai bine de 10 cești și cred c-o să-mi ajungă cel puțin încă pe atât. Folosesc infuzor tip clește pentru a-l prepara, pun o linguriță rasă de amestec uscat în sită, torn 250 ml apă fierbinte peste, infuzez 4-5 minute, căci îl prefer tare, iar apoi adaug câteva linguri de lapte și una de zahăr. Ceaiul preparat are o culoare bej atunci când e cald și devine cenușiu când se răcește. Aroma de vanilie este foarte intensă, gustul e foarte bogat. Prin urmare, am să-l cumpăr din nou după am ce să-l termin.

  Multe persoane consideră că ceaiul negru trebuie consumat simplu, în special dacă conține și alte arome, tocmai pentru a distinge toate aromele din amestec. Cu lapte și zahăr automat gustul de ceai negru se strică, se obține o băutură dulce asemănătoare cafelei cu lapte, însă ține de preferințele fiecăruia cum alege să consume acest tip de ceai.
   Sortimentul poate fi cumpărat din magazinele fizice CTS Corner, sau din magazinul lor online, www.ctscorner.ro . La următoarea comandă, pe care am programat-o de Black Friday, am să comand și alte sortimente de ceai negru: 1001 Nights (cu iasomie, flori de portical și petale de trandafir) și Irish Cream (cu ciocolată și cremă de whisky).


foto: Pinterest.com

Comentarii

Camelia a spus…
Ceaiul asta pare interesant rau de tot, nu stiam de el. O sa-l incerc si eu. :)
Gutu Bianca Lucia a spus…
arata foarte interesant, eu sunt foarte incantata de ceaiuri cu siguranta o sa il iau si pe acesta :)
Loredana a spus…
Suna interesant...as vrea sa il incerc! :)
Georgiana a spus…
Suna foarte bine si m-ai facut sa imi doresc si eu 2-3 sortimente :)
Anonim a spus…
Hmmm, parca l-as bea si eu. :)
Toma Aurora a spus…
Fetelor, sper să apucați să-l încercați și, mai ales, să vă placă la fel de tare.
Dacă obișnuiți să comandați de pe Iherb, vă zic că mie îmi plac mult și ceaiurile de la St.Dalfour (ceai negru cu căpșuni, cu cireșe).