Review: Gel de curățare cu neem de la Himalaya



   Mai bine de doi ani am folosit gelul de curățare pentru ten, cu lăptișor de matcă, de la Gerocossen. Un produs cu care eu m-am înțeles excelent, mai bine decât cu orice alt gel încercat de-a lungul vremii, inclusiv cele din rândul dermatocosmeticelor. Formula sa blândă m-a cucerit și de câteva ori am abandonat alte produse de curățare pentru a mă întoarce la el. După ce mi s-a consumat ultimul flacon, am folosit un gel de curățare nou, găsit pe raftul surorii mele: gelul cu neem de la Himalaya. Și atât de mult mi-a plăcut încât azi îl consider o variantă la fel de bună precum gelul de la Gerocossen.

    Produsul are o consistență densă, iar mie îmi amintește de gelul de curățare de la Vichy pe care-l foloseam în anii trecuți, Normaderm. Însă spre deosebire de acela face mai puțină spumă, dar este mult mai delicat cu pielea. Deși este destinat curățării tenului normal/gras, acest gel nu usucă deloc pielea, nici în condițiile în care îl folosesc de trei ori pe zi. În general produsele de curățare pentru ten gras sunt mai agresive, cel puțin asta este constatarea mea. Nu am observat nicio modificare în ceea ce privește secreția de sebum, tenul meu se comportă ca în trecut, nici nu tinde să se usuce, dar nici nu a devenit mai gras.
   Mirosul său este foarte discret, nu se păstrează deloc pe piele după clătire.
   Un alt plus este acela că produsul se consumă greu, dacă e să-l compar cu cel de la Gerocossen. Acela îmi ajungea pentru o singură lună, în timp ce acesta estimez că va avea un trai de două ori mai lung.
   Lista de ingrediente nu este una grozavă, însă atâta vreme cât nu mi-a creat niciun fel de probleme și mi-a curățat bine pielea, eu mă declar mulțumită de acest produs.
   Gelul de curățare cu neem poate fi cumpărat din farmacii, supermarketuri și diverse magazine online; orientativ, prețul unui flacon de 150 ml este de cca.25 lei în farmaciile Catena. 
   Neemul este un ingredient folosit adesea în produsele pentru îngrijirea tenului cu tendințe acneice, însă eu nu am observat nicio schimbare majoră legată de numărul coșurilor.
   De la Himalaya am mai folosit o cremă de față cu aloe, însă aceea nu mi s-a potrivit și de aceea am stat deoparte de produsele lor. Însă gelul de curățare mi-a plăcut, tenul meu gras s-a împăcat bine cu el și de aceea intenționez să-l folosesc și pe viitor.


Comentarii

Olivia Boros a spus…
Eu sunt in cautarea unui scrub, poate o sa-l incerc daca zici ca e ok. N-am incercat nimic de la Himalaya pana acum.
Unknown a spus…
Este preferatul meu! :)
NADIA CANDREA a spus…
si eu folosesc acest gel de curatare...mi se pare destul de bun, nu am obiectii, doar ca ma asteptam sa fie mai fluid...acum, ca e deschis de ceva vreme, mi se pare ca a devenit parca si mai vascos...Extractul de neem se pare ca e foarte benefic pentru ten, nici eu nu am avut probleme dupa aplicarea lui.Il folosesc numai o data, maxim de doua ori pe zi! Olivia, am si scrub de la Himalaya, e super! Il recomand!
Toma Aurora a spus…
Olivia, scrub nu am folosit, însă Nadia a scris mai jos că i se pare super! :)
Toma Aurora a spus…
Florina, este un produs foarte bun! :)
Toma Aurora a spus…
Nadia, da, este destul de vâscos, am observat și eu acest lucru, dar nu mi se pare un lucru deranjant. Mă încântă faptul că-mi curărță bine tenul, eu avându-l foarte gras. Am să încerc și scrubul lor, mulțumesc pentru recomandare!
Rokolla a spus…
Nu stiu cum este lista de ingrediente insa si eu am folosit un gel de curățare exfoliant si mi-a plăcut! Ii acord destul de mult credit acestei firme si sper sa nu fiu dezamagita. Imi doresc sa încerc si alte produse de la ei sa vad cum sunt!
Toma Aurora a spus…
Rokolla, sper să ți se potrivească orice altceva vei alege să încerci de la ei! :)