Comandă Kurtmann




   Despre Kurtmann am și cuvinte de laudă, dar și câteva nu foarte ortodoxe. Ca platformă online de vânzare, Kurtmann e un profesionist. Mi se pare chiar o idee mai serios decât Miniprix, pentru că livrează produsele mult mai repede, se ocupă de clienți așa cum trebuie, răspunzând rapid la e-mail-uri. La capitolul produse intervin și cuvintele mele nu prea sfinte. Sincer vă zic că unele articole mi se par destul de scumpe, dacă e să compar prețurile de pe site cu cele din magazinele fizice, în perioada reducerilor. Pentru că merg des în mall, deși nu cumpăr mult de-acolo, am o părere formată despre cât costă un pulover Pull&Bear când intră la reducere, ori o rochie de la Bershka, la final de sezon. Ce mi se pare mie că se merită să cumperi de la Kurtmann? Haine și accesorii de la Zara. Și Zara are reduceri consistente la sfârșitul fiecărui sezon, dar eu rar am găsit ceva în măsura S ori M în perioada soldurilor. Așa că site-ul celor de la Kurtmann e o variantă excelentă pentru fanii acestui brand, aflați în căutare de măsuri mici/medii.



   Rochiile furou de la Zara mi-au făcut cu ochiul din toamna anului trecut. Însă prețurile lor nu erau tocmai mici. Mai am un model similar, pe gri, de la un alt brand și mă declar cucerită de acest tip de rochie. Este adevărat că trebuie să avem mare grijă la alimentație dacă ne decidem să le purtăm, pentru că e suficient să ne umflăm numai un pic și imediat se vede, dar modelele sunt foarte sexy și merită puțin efort, cred eu.
   Mi-am comandat rochia neagră de mai sus în măsura M. Doar partea din față e satinată, în spate textilul este mat. Materialul e foarte fin, merită prețul de 70 lei. Nu mai este disponibilă pe site, însă puteți alege între alte 3 modele similare, din aceeași colecție, din categoria rochii Zara.
   Eu intenționez s-o port cu un sacou lung, negru și cu o pereche de ghete. Mi-ar plăcea și cu un cardigan lung și gros, dar n-am niciunul. Trebuie remediat acest lucru!





   Îmi doream un pulover negru, așa că am pus în coș modelul cu mărgele aplicate din fotografie. Este un pulover scurt, pe care l-am purtat azi cu o fustă scurtă din piele sintetică, cu pliuri și talie înaltă. Puloverul este confecționat din angora, este o piesă vestimentară deosebită nu doar din pricina materialului, ci și a croielii batwing și a broderiei caviar realizată din mii de mărgeluțe negre. Din păcate aparatul meu foto nu se descurcă cu lucrurile negre, iar fotografiile nu mi-au ieșit prea bine. 
   Puloverul face parte tot din colecția toamnă-iarnă a anului trecut. Eu l-am comandat în măsura M, nu mai este disponibil decât în măsura L. Prețul său a fost de 65 lei. Din nou, o achiziție de care sunt încântată!



    Mi-am luat și accesorii pentru iarnă, tot de la Zara: un fular gros și un fes (e pitit în mijlocul fularului). Fularul (45 lei) e bicolor, iar fesulețul (25 lei) este bej. Primul mai este disponibil doar în varianta negru-vișiniu, iar fesul îl găsiți pe stoc în categoria Acesorii. Fularul îmi place mult, este gros și foarte bine lucrat, fesulețul e mai subțirel, dar materialul său este de bună calitate.
   Eu am să-i mai urmăresc pe cei de la Kurtmann în continuare, pentru a fi la curent cu zilele în care actualizează stocul Zara. E destul de neplăcut faptul că aduc articolele în număr mic și că stocul se epuizează uneori chiar și în câteva minute, însă prețurile sunt avantajoase. Cu 200 lei, cât am plătit pentru produse, nu mi-aș fi luat decât puloverul din magazin.



    Am trecut zilele acestea pe la Lidl și am cumpărat două sortimente de cicolată cu arome de sărbători: una cu turtă dulce și alta cu mere coapte și scorțișoară. Delicioase sunt aceste mini-ciocolățele amblate la cutie, vi le recomand, sunt foarte aromate și sățioase. Favorita mea e cea cu mere, e mai puțin dulce. Nu le mai rețin prețul, dar parcă în jur de 7 lei a costat o cutiuță. Eu am fost după perii de păr, și-am plecat și cu o perie, dar și cu aceste dulciuri ce m-au trimis cu gândul la sărbătorile ce se apropie.



Comentarii

All that beauty a spus…
Mi-am cumparat si eu peria de par din Lidl. Deocamdata evit sa ma opresc la standul cu dulciuri deoarece sunt cam pofticioasa. :) Sunt foarte frumoase articolele de la Kurtmann. Sa le porti cu placere!! xo
Camelia Andrasescu a spus…
Eu nu am rabdare la Kurtmann sa caut atat. Mi-am luat doar niste coliere de la Zara, dar tu te descurci excelent! Pupici
Mihaela Pojogu a spus…
Apropo de reduceri eu am fost norocoasa si am prins un palton Mango la 65 lei parca, anul trecut de BF.
Super achizitii, o rochita in genul, dar cu imprimeu floral mai vazusem pe site, posibil s-a evaporat.
pup!
Toma Aurora a spus…
Simona, sunt foarte mulțumită de perie. Eu mi-am luat-o pe cea mare, pentru 10 lei mi se pare excelentă, descurcă părul din două mișcări. Eu n-am mai trecut de mult pe la standul cu dulciuri, se cerea o intervenție :D.
Pupicei!
Toma Aurora a spus…
Camelia, eu selectez doar Zara din lista de branduri, apoi dau search pe google după pozele originale. Mă distrez oarecum făcând asta. Regret c-am pierdut o rochie albă, cu boderie. La mustață mi-a suflat-o cineva. Am văzut colierele tale, foarte frumoase! Acum ai o adevărată colecție!
Pupici!
Toma Aurora a spus…
Miha, cred că știu și eu înflorata. Momentan mai e doar un top slip cu flori disponibil pe site. La cât de repede dispar produsele, mi se pare imposibil să-ți faci wishlist pe site. Să zici că vrei produsul x și că-l comanzi peste o săptămână, când ai bani... e ceva imposibil din pricina epuizării rapide a stocurilor!