joi, 13 noiembrie 2014

Apa de parfum Possess de la Oriflame




   Una dintre noutățile acestei toamne de la Oriflame este apa de parfum Possess, un produs ce dorește a aminti de luxul, exotismul și frumusețea Cleopatrei. După cum puteți observa din fotografia de mai sus, designul sticluței este unui desprins din povestea frumoasei conducătoare a Egiptului, rămasă în istorie drept una dintre cele mai mai cuceritoare femei din toate timpurile.

    Cei de la Oriflame m-au suprins trimițându-mi acest parfum, alături de alte produse nou lansate. Am apreciat gestul lor, nu este unul singular, acest brand având o relație foarte strânsă cu bloggerii și cu persoanele active în mediul online. Au fost generoși, ca de fiecare dată, și pe lângă parfum au oferit și produse pentru ten din noua gamă True Perfection (dedicată femeilor cu vârsta între 20 și 30 de ani).



   Ne întoarcem la parfum acum. Deși sticluța arată interesant și m-a cucerit rapid, parfumul nu m-a impresionat la fel de tare. Miroase dulce, exotic, notele de ylang ylang și cele de ananas fiind principalele vinovate pentru aceasta. Aroma este elegantă, destul de pretențioasă pentru gusturile mele. Eu prefer variantele de zi, foarte puternice, care pot trece lejer drept parfumuri unisex. 
   Rezistența pe piele este una medie. În primele două ore de la aplicare parfumul miroase foarte puternic, însă în următoarele 3-4 se estompează. Eu îl găsesc asemănător parfumului More de la Oriflame, dar și lui Allure de la Chanel, încadrându-se în aceeași categorie, a apelor parfumate elegante, de seară.

   Am ajuns la unul dintre cele mai importante detalii: prețul! În broșura 16, apa de parfum Possess va costa 100 lei, cu 35 lei mai puțin decât prețul standard. Cei care dețin voucherul de 20 lei din broșura 15 îl pot comanda cu 80 lei. Nu este vorba de un preț ridicat, însă parfumul nu mi se potrivește și prin urmare nu l-aș comanda. Dacă doriți să-l testați o să aveți ocazia s-o faceți folosindu-vă de pagina parfumată a broșurii 16 ori puteți întreba reprezentantul vostru dacă are mostre ale parfumului.





3 comentarii:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...