Începutul lunii octombrie m-a găsit leneșă și cam morocănoasă. Nu mă așteptam să se facă așa frig dintr-o dată, să înceapă de pe acum să-mi înghețe urechile și să mă zgribulesc instant numai la gândul că trebuie să ies afară, prin vânt. S-a întâmplat să fie și o perioadă foarte liberă pentru mine, așa că mi-am permis să dorm foarte mult în ultima săptămână, să citesc, să-mi schimb complet programul de sport și să-mi stabilesc în tihnă strategiile de shopping. Căci am fost destul de cuminte din acest punct de vedere, nu am mai cumpărat așa mult cum obișnuiam. Am fost...
În toate aceste ultime zile nu m-am despărțit de blugii mei boyfriend, singurii pe care-i am și pe care doar de două sau trei ori i-am purtat pe timp de vară. Am avut un moment în care nu știu de ce dar am mai vrut să-mi iau o pereche. Am observat acest obicei la mine ca atunci când îmi place un lucru să continui să cumpăr alte lucruri similare lui. Ceea ce, la urma urmei, nu prea are niciun fel de logică și nu-mi aduce nimic altceva decât o porție de stres atunci când trebuie să mă decid pe care dintre cele 3-4 articole similare aleg să îl îmbrac.
haină: Asos
blugi: Marc Cain
bluză: SheInside
geantă: Marc Jacobs
ghete: SuperPantofi.ro
În ultima vreme am început să prind drag de bluzele comode, aflate undeva la granița dintre hainele sport și cele casual. Nu am multe și nici nu cred că se merită să investesc în a le spori numărul pentru că perioadele acestea de cozy mood durează foarte puțin în cazul meu și peste două-trei zile sigur am să mă întorc iar la blugi skinny, machiaj, păr coafat și bluze cu broderie.
Cea de-a două lună de toamnă m-a prins cu șamponul de finish. În jur de 2 luni m-a ținut Garnier-ul cu miere, la 400 ml. În acest timp am folosit două balsamuri: unul de la Ganier, din gamă cu șamponul și unul de la Dove, Nutritive Solutions. Acesta din urmă mi-a plăcut așa de mult încât am cumpărat un flacon nou. Nici cel de la Garnier n-a fost rău, însă nu l-aș mai cumpăra a doua oară. Șamponul, în schimb, mi s-a părut foarte bun și-n caz că noua gamă pe care am s-o încep în curând, de la L'Oreal, n-o să mă încânte prea tare, știu la ce să mă întorc. Prima experiență cu șampoanele profesionale de la L'Oreal a fost una, să zicem, mediocră, însă am așteptări mai mari de la gama Volume Expand. S-a scris depre ea, pe blogurile din afară, că e un miracol pentru părul fin și un dezastru pentru firul gros. Părul meu e destul de subțire, sper să ne înțelegem bine.
Pe final vă întreb dacă există printre voi cineva care vrea să participe la un curs de dans complet într-una dintre locațiile SoftStep din capitală. În caz că da, îi pot oferi un aboment complet, gratuit, de 8 ședințe. Cursantul poate fi copil, adult sau senior, așadar dacă știți vreun pici, vreți să învățați chiar voi sau doriți să faceți o surpiză bunicii, eu vă expediez cu plăcere acest voucher. N-am să mai ajung în București decât foarte rar de acum înainte, cel puțin așa am de gând, deci nu am cum să mă mai bucur de cursuri în următoarea perioadă.
Comentarii
pesteraulaura@gmail.com
Te pup!
Trimiteți un comentariu