Ultimele achiziții


   Temperaturile au scăzut, e drept, nu se mai poate ieși fără cardigan sau jachetă afară, cel puțin nu după înserare. Multe dintre noi și-au făcut deja planuri legate de organizarea garderobei pentru sezonul rece. Eu mi-am curățat ghetele din piele întoarsă, am separat bluzele subțiri de cele care mai merg încă purtate, am făcut listă cu ce ar mai fi de luat: pulovere, un paltonaș, ceaiuri. Dar am călcat și strâmb, fiind de obicei foarte slabă în fața rochiilor, indiferent e temperaturile înregistrate afară. După Orkestra, am zis să-mi îndeplinesc mai multe capricii trecute pe wishlistul de vară. Nu m-am abătut de la el iar rochia ivoire din dantelă și voal de la Carmencita, cea care mi-a rămas în gând după încheierea competiției, a ajuns de curând la mine. A fost ultimul model disponibil în stoc, măsura 36. Din fotografiile de pe site părea elastică în zona taliei, însă materialul este rigid, nu se întinde. De asemenea, mi-o imaginam mai scurtă, însă este o rochie cuminte și se termină undeva la o palmă deasupra genunchiului. Intenționez să o iau cu mine în vacanța din luna octombrie, așa că o să urmeze și fotografie cu ea, purtată de mine.



   Altă nebunie de vară: ochelari de la Hugo Boss, ca cei de mai sus, dar pe maro. Nu au mai fost disponibili pe maro, așa că i-am ales pe cei în combinația gri/verde. I-am purtat în timpul vacanței din Bulgaria, pentru două zile numai, pentru că nu sunt fan ochelari de soare și de obicei mă bronzez cu urme din cauza lor. Deși din fotografia de mai sus nu par foarte deosebiți, în realitate lentilele au un aspect ultra-metalizat. Acesta a fost, dealtfel, singurul lucru care m-a atras la ei. 



    Toamna am probleme destul de mari din pricina ochilor sensibili. Mi se înroșesc foarte repede de la vânt. Oftalmologul nu mi-a găsit niciun fel de defect de vedere, singura explicație fiind aceea că ochii mei sunt foarte sensibili la vânt, aer condiționat, lumină artificială, vapori din spray-uri și parfum, mascara. Pentru a evita înroșirea lor am ales să port lentile de contact de la AirOptix, cele considerate a fi revoluționare datorită materialului folosit pentru confecționare: silicon hidrogel. Ele protejează ochii de iritații, înroșire, mâncărimi oculare și sunt disponibile pe mai multe culori. Eu mi-am luat ton pe ton, ca să zic așa, alegând nuanța Green. Ochii mei sunt căprui înspre verzi, pe timp de zi și galbeni-portocalii, pe timp de seară. Lentilele Green nu-mi schimbă culoarea irisului pe timp de zi. Am să scriu despre ele după ce termin cu prima pereche (30 zile). După primele zile de purtat am observat că ochii, cât timp le port, sunt foarte curați, luminoși, nu se mai înroșesc deloc. De asemenea, nu se simt deloc nici după 12 ore de purtare. Nu sunt primite spre testare, nu sunt fan al lentilelor de contact și nu mă încântă să le pun în ochi dimineața, însă mi se par destul de eficiente deși prețul (130 lei) nu mă entuziasmează prea tare. 



    La capitolul cosmetice am fost cuminte. Am plecat din DM cu bureții pentru spălarea tenului/îndepărtarea măștilor de față și cu dizolvantul fără acetonă, ambele de la Ebelin. Bureții (cca. 4 lei) i-am avut și-n varianta veche. Pe atunci erau mai puțini rezistenți, dar mai moi. Dizolvantul (cca.6 lei) are 200 ml, miros plăcut de migdale, este eficient și nu usucă pielea din jurul unghiei. Tot din DM mi-am luat vopseaua mea preferată, Garnier Color Naturals, în nuanța Ciocolată, un șaten mediu pe care eu l-am folosit de multe ori. Fac ce fac și tot la el mă întorc! Este o vopsea foarte blândă, nu excelează la capitolul rezistență, însă mă consolează faptul că nu usucă firul de păr.

Comentarii

Claudia's Choice a spus…
cat de superba e rochita asta! eu as purta-o cu niste ghetute negre si o geaca de piele colorata:)
http://claudiaschoice88.blogspot.ro/
Ladybug a spus…
Oare sunt singura fiinta umana care nu si-a luat nicio vacanta? Sunt geloasa! Eu muncesc ca disperata si nici concediu nu pot sa imi iau :(
In privinta ochilor, am aceeasi problema ca si tine. Nu mi-am imaginat ca tu ai putea avea probleme cu ochii. Ai mei sunt albastri/verzi cand si cum au ei chef si ma ustura de dimineata pana seara. Imi pun picaturi de 2 ori pe zi si degeaba. Toata lumea ma priveste intens in ochi si imi spune ca am niste ochi frumosi dar putin cam rosii. Putin!? Eu ar trebui sa port ochelari si am si purtat in liceu dar m-am saturat de ei. De asemenea m-am saturat de intrebarile celor din jur cu privire la ochii mei foarte rosii. Raspunsul din ultima vreme ar fi pentru ca n-am baut :)))
Toma Aurora a spus…
Gărgărița, eu am o vorbă sfântă: dacă nu ai timp sau bani, vacanța nu-și are rostul! Și eu am avut ani în care n-am fost nicăieri, am fost puțin tristă, dar nu e obligatoriu să te duci undeva ca să te simți bine. Tu cel puțin ai mai fost plecată din țară anul ăsta, gândește-te că sunt persoane care din cauza jobului n-au mai plecat un an ori mai bine din același oraș. Sunt perioade și perioade!
Cât despre ochi, pe mine mă mai întreabă lumea de ce-am plâns. Sau soră-mea, care-și permite, îmi spune că am ochii roșii de drac. Și eu chiar n-am deloc probleme de vedere. Și cred că sunt multe persoane ce au astfel de probleme, altfel nu scoteau lentile d-astea pe piață. Am luat și picături (ciocănelul mai mic), ca să mai schimb Visine-ul.
coco a spus…
Super ochelarii! Eu sunt mare amatoare de ochelari de soare de toate fekurile si modelele!
Toma Aurora a spus…
Claudia, bună idee! Eu aștept momentan să-mi ajungă o comandă cu o jachetă din piele colorată, cred că vor face casă bună împreună! Pupici!
Toma Aurora a spus…
Coco, eu i-am luat ca să fie acolo. Să nu mai zic că n-am și eu ochelari de soare. Cred că tu ai o adevărată colecție!
Ionela a spus…
1. Ce picaturi ai luat ca sa mai schimbi Visine-ul?
2. Firma asta de lentile, Air Optix ai gasit-o /ales-o tu sau ti-a fost recomandata de un oftalmolog? Si eu am problema asta cu ochii sensibili(si-s satula de Visine) dar niciun oftalmolog nu mi a sugerat sa port lentile ca "protectie"
Alexandra a spus…
Foarte frumoasa rochita, daca ai fi fotografiat-o pe un fundal mai inchis la culoare, s-ar fi vazut mai bine. Sa le folosesti cu placere. Te pup.
Toma Aurora a spus…
Ionela, picăturile sunt cele din ciocănelul mai mic din foto, Eye Love Comfort.
Lentilele nu mi-au fost recomandate, le-am ales eu. S-a scris mult în mediul online despre ele, pe site-uri, nu pe bloguri. Mie îmi merge bine cu ele, nu le simt deloc când le port, însă nu le recomand la modul general, eu am vorbit numai despre experiența mea. Oricum, și în cazul acestor lentile e recomandat ca la primul semn de disconfort să nu se mai utilizeze pentru că dăunează ochiului. Lucru valabil pentru orice fel de lentilă, indiferent de cât de scumpă sau inovatoare este.
Legat de picături, pentru mine EyeLove au efectul Visine-ului clasic. Am mai încercat Visine Tired Eyes, ca să mai alternez cu varianta clasică, Original, și acelea n-au avut niciun efect în cazul meu. Ochii îmi erau la fel de roșii.
Toma Aurora a spus…
Alexandra, mulțumesc mult! Te pup!
Ionela a spus…
Eye love se dá fara reteta? Ah si pt ochi sensibili, eu am "testat" cu succes infuzia de flori de albastrele, racita si puse comprese pe ochi. Chiar functioneaza, numai ca mi e lene s o prepar in fiecare seara...
Toma Aurora a spus…
Da, fără rețetă. Mulțumesc pentru informația legată de infuzia de albăstrele. Eu am mai încercat și apa de albăstrele din plafare, foarte bună pentru pielea din zona ochilor.