Review: Fond de ten Lumi Magique de la L'Oreal



   Am făcut curățenie în portfard, ocazie cu care am aruncat mai multe recipiente goale ori pe care le-am socotit eu a fi expirate după mai multe criterii: prea multe luni trecute de la deschidere, schimbarea consistenței, etc. Printre produsele cosmetice pregătite pentru a lua calea coșului de gunoi s-a numărat și  Lumi Magique de la L'Oreal, un fond de ten pe care l-am cumpărat prin ianuarie și pe care am reușit să-l consum undeva pe la sfârșitul verii, folosindu-l în ultimele săptămâni în combinație cu alte fonduri de ten mai închise, pentru că eram bronzată și nu mi se mai potrivea nuanța sa (D3 Beige Dore).
   Nu a fost un fond de ten care m-a impresionat, motiv pentru care nici nu am scris un articol despre el până acum, însă m-am gândit că n-ar strica să-mi exprim părerea pe blog, mai ales că este un produs destul de cunoscut și multe femei caută informații despre el. Veți citi în continuare părerea mea, o persoană cu tenul mixt pe timp rece și gras pe timp de vară. 

    Voi începe cu părțile bune ale produsului, iar prima dintre acestea ar fi faptul că acest fond de ten oferă un aspect plăcut pielii, odihnit, luminos, deși formula sa nu conține sclipici. Acoperirea este mică spre medie, iar rezultatul final este unul natural. Am observat că nici nu oxidează după mai multe ore de la purtare, aceasta fiind una dintre problemele cu care mă confruntam de obicei, atunci când foloseam un fond de ten de la L'Oreal. Are o textură foarte lejeră, nici prea cremoasă, dar nici lichidă și se întinde foarte, foarte ușor pe piele. Mirosul său e discret, plăcut, deloc iritant. De fapt, produsul per ansamblu nu mi-a produs niciun fel de disconfort, gen iritații, coșuri, mâncărimi, șamd. În plus, fondul de ten are și factor de protecție solară SPF 18.
   În ciuda acestor părți bune, acest produs nu rezistă pe pielea mea mai mult de 2-3 ore, fixat cu pudră, după care se întinde în toate părțile și îți pierde complet aspectul frumos, luminos. Iese la suprafața pielii și nu îl pot mai întinde pentru a arăta ok pe piele. Se strânge în liniile fine de sub ochi, de aceea îl aplicam în cantitate foarte mică pe porțiunile respective. Asta pe timp mai răcoros. Vara m-am înțeles și mai rău cu el, însă am continuat să-l mai folosesc în zilele în care stăteam pe acasă, ori când ieșeam pentru  o oră, două și apoi puteam să-l șterg, o dată întoarsă acasă.

   O demonstrație nu am cum să fac acum pentru că recipientul e gol. Probabil se observă și din fotografie acest lucru, însă după cum ziceam, puterea sa de acoperire nu era foarte mare, prin urmare nu aveam ce performanțe uimitoare să surprind prin fotografii.
   Prețul  unui fond de ten LumiMagique este de cca. 70 lei la raft. Online costă mai puțin, de exemplu aici îl găsiți la doar 45 lei. Eu n-am să-l mai cumpăr din nou. Rămâne un alt produs L'Oreal care nu neapărat că m-a dezamăgit dar mi-a lăsat impresia că e mult prea scump pentru ce face. De exemplu, eu mă înțeleg mult mai bine cu Skin Match de la Astor, un produs cu un preț de 30-40 lei, care rezistă foarte bine pe pielea mea și care oferă, ca și LumiMagique, un aspect foarte odihnit tenului. 



   Pe final vă anunț că cei de la Miniprix au adus o colecție nouă de încălțăminte pe site, de la Fullah Sugah. Prețurile pornesc de la 59 lei, se opresc la 98 lei, iar toate modelele pot fi găsite aici.

Comentarii

Lorena's blog a spus…
Si eu am vrut sa imi iau Lumi Magique, dar am citit pe un blog ca nu e atat de bun precum promite si acum astept sa primesc L'Oreal Infallible 16h. Am emotii pentru ca nici la acesta nu am gasit multe articole convingatoare, dar sper ca mi se va potrivi. Nu am avut pana acum fond de ten de la L'oreal si cred ca e timpul sa le dau o sansa. :)
l-am avut si eu si mi-a placut, dar cum ai spus si tu sunt fonduri de ten mai accesibile care fac acelasi lucru
Miu Miu a spus…
Il am si eu dar nuanta e prea inchisa asa ca nici nu l-am incercat :(

Toma Aurora a spus…
Lorena, eu am avut și Infaillible. Am iubit primul flacon, dar apoi nu am mai avut o relație bună cu el. Am o prietenă care-l folosește de 8 ani și nu ar renunța în veci la el, dar ea are tenul uscat/normal.
Toma Aurora a spus…
Miu, poate vara viitoare, dacă te bronzezi tare :D!