Comandă Yves Rocher




    În trecut eram client fidel Yves Rocher. Plasam cel puțin o dată pe lună câte o comandă fie din cataloagele lor printate, fie direct din magazinul lor online. A urmat apoi o lungă pauză, vreme în care am încercat să consum produsele strânse cu timpul. Astăzi nu mai există niciun fel de produs extra în camera mea. Am ajuns la zi cu toate și mă simt mai bine așa. Termin ceva, cumpăr altceva, mi se pare mai puțin stresant decât să știu că mai am două creme noi și să stau ca pe ghimpi să le desfac doar din pricina curiozității. Există și părți mai puțin plăcute, cum ar fi de pildă faptul că în curând am să rămân fără rimel, dar în cel mai rău caz am să apelez la visteria surorii mele, căci ea a rămas la fel de strângătoare ca odinioară.
    Am primit o ofertă pe mail de la Yves Rocher, cea trimisă tuturor abonaților la newsletterul lor. N-am putut să-i rezist. Ce spunea oferta? Că pentru orice comandă se primește cadou o apă demachiantă pentru ten și ochi+ un set format din agendă și pix. N-am luat decât un gel de duș și-am mai plasat o comandă mai mare pentru prietena mea cea mai bună, plecată momentan din țară, care nu a vrut să rateze oferta. Dacă aveți un cont nou pe site-ul lor, nu uitați să introduceți și codul newsletter pentru a primi un extra-produs gratuit. 
   

    Gelul de duș ales a fost cel nou lansat, cu floare de magnolie din China. Un produs foarte cremos, ce face multă spumă. Dacă ați mai încercat gelurile de duș cremoase de la YR, atunci o să intuiți textura sa. Mirosul este floral, foarte discret, în genul gelurilor de duș cu bumbac sau cu floare de lotus, din gama Jardins du Monde. Personal nu sunt fană a mirosurilor ușoare, dar nu pot spune că-mi displace aroma sa. După prima folosire am observat că aroma sa nu persistă pe piele, însă nu mă deranjează acest lucru.



   Produsul demachiant nu l-am încercat încă, dar o să urmeze un review toamna aceasta. Mai am puțin în laptele demachiant de la Hofigal, cel pe care-l folosesc acum, și apoi am să încep să-l utilizez pe cel primit în colet, cu extract de albăstrele.




 
   Setul format din agendă și pix mi-a plăcut de prima dată când l-am văzut pe site. Agenda, în realitate, e mică precum un carnețel. E datată pe 2015, așa că o voi pune bine până la începutul anului viitor. Mi se pare un set foarte drăguț, de calitate medie, c-un colorit foarte plăcut. Se oferă cadou în continuare pe site, pentru comenzi de minim 29 lei.



   Lăsând deoparte subiectul principal al postării, vreau să vă povestesc câte ceva despre ceva nou încercat. Love Letter e un joc cu o durată de 20-30 minute/partidă, ce se poate juca în 2-4 persoane. Fiecare jucător are rolul unui admirator secret al prințesei și încearcă, prin intermediul supușilor de la curte reprezentați prin cărțile de joc, să-i trimită domniței o scrisoare de dragoste. E tare amuzant, mai ales că datorită naturii jocului se pot țese intrigi imaginare de către participanți. Ca și dimensiuni jocul este compact: o cutiuță mare cât o palmă ce poate fi luată și în vacanță sau la o ieșire cu prietenii. Voi l-ați încercat?

Comentarii

Gutu Bianca Lucia a spus…
ce draguta e agenda....<3
nu folosesc dar acesta mi-ar place doar asa de frumusete....
Cherry Queen a spus…
si pe mine m-a tentat agenda dar mi s-a parut prea micuta.. :D:D
gelul de dus insa suna tare bine.. dar o sa zic pas tura asta. poate data viitoare au un cadou mai tentant. :)

de joc nu am auzit pana acum dar pare tare interesant. O sa caut mai multe detalii despre el. :)

pupici!
Unknown a spus…
demachiantul eu l-am cumparat de la ei si ma ustura foarte tare ochii atunci cand ma demachiez. desi e special creat pt ochi, nu stiu daca am nimerit eu un produs mai aiurea sau a mai patit cineva asa
eu ma demachiam cu garnier sau avon si nu am avut probleme.,doar cu yves rocher cu acest produs
gelurile de dus imi plac enorm de la yr sunt dementiale
am vazut si eu oferta dar nu m-a dat pe spate/
cea de pe site era mai buna., la 39 ron primeai crema de fata ovale lifting sau alta parca..oricum e mai ok decat un demachiant si o agenda

eu astept ofertele cand se ofera parfum cadou!!
Feeric Studios a spus…
Mă tentează cam tot exceptând carnețeulu și pixul. Asta pentru că am prea multe deja, multe neîncepute. Jocul mi se pare interesant tare. De unde l-ai achiziționat?

Pupici
Toma Aurora a spus…
Irina, ofertele se cumulau. Adică pentru o comandă de 39 ron primeai și demachiantul și setul, dar și o cremă la alegere :).
Nu am încercat încă demachiantul, însă în cel mai rău caz am să-l folosesc doar pentru ten.
Ofertele cu parfum sunt foarte bune, mai ales că apele lor parfumate sunt și de bună calitate, persistente.
Toma Aurora a spus…
Feeric, eu l-am comandat online de pe giftsboutique. Am luat niște cănuțe termos de acolo și am pus și jocul în coș, ca să am kit complet pentru zilele reci :D
Toma Aurora a spus…
Bianca, mie culorile sale îmi plac mult, păcat că agenduța este foarte mică și nu poți nota decât câteva lucruri în ea. :)
Toma Aurora a spus…
Cherry, mi-o imaginam ceva mai voinică. Nu știu de ce, nici n-am fost atentă la dimensiuni, dar oricum e drăgălașă.
Manases Andrea a spus…
Ce dragut arata agenda. Si eu doresc sa plasez o comanda saptamana acesta, pot sa ma declar un Yves Rocher addicted :) De jocul Love Letter nu am auzit, pare interesant!
ilda76 a spus…
Mi-ai amintit ca am o oferta sosita prin posta, oferta personalizata (pe numele lui Alex sau al Diei, nici nu mai stiu)! Se ofera un parfum CE sau MB pentru o comanda de 49 de lei parca! Eu obisnuiesc sa comand telefonic, dar aman cat de mult momentul.... :))
Tare draguta agenda!
Iar jocul... suna incitant! Multumesc pentru recomandare!

Pup, cu drag, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
ilda76 a spus…
P.S. Sunt incorigibila, ma iau cu gandurile si uit mereu sa-ti spun ca-mi place mult noua tema a blogului! Dar gata, am reparat! :D
Miu Miu a spus…
Nici eu nu pot sa rezist la ofertele lor. De fiecare data ma conving sa comand ceva :)))

Te pup

www.miu-miu.ro
Unknown a spus…
Nici eu nu am mai pus de mult o comanda la Y.R...la inceput era lunar dar si cumparatura ca sa beneficiezi de transport gratuit era mai mica....acum tot creste la catalog trb sa pun in valoare de 110 lei....
Unknown a spus…
Ce cute e agenda ! Mi-e dor de o comandă Yves Rocher, așa că în curând, când mai termin din produse, o să plasez una. :D
Alexandra a spus…
Ador gelurile de dus cremoase Jardins du Monde....in ceea ce priveste stocurile de cosmetice si eu am hotarat la fel de vreo 2 ani...am maxim 2 geluri de dus in baie, iar din celelalte produse un singur exemplar....se termina, cumpar altul
Deena a spus…
N-am mai dat de un secol o comanda YR si parca nici nu ma mai tenteaza asa tare ca altadata! Vreau niste geluri de dus...dar cam atat. In schimb agenda e atat de simpatica de as da comanda numai pentru ea!:))
MoGio a spus…
Am avut si eu apa demachianta , mie mi-a placut , nu m-au piscat ochii. E draguta agenda , dar am atatea .. si folosesc doar una mai groasa. Interesant jocul , o sa citesc si eu despre el :)
Alexandra a spus…
Foarte frumoasa agenduta!
Imi plac produsele lor, in special gelurile de dus!
Toma Aurora a spus…
Andreea, e ca un drog. Eu am vrut să plasez mai multe comenzi din ofertă, dar am zis să mă potolesc că apoi nu mai scap de dependență :)). E foarte funny jocul, în ultimele seri m-am ocupat serios de el :D.
Pupici!
Toma Aurora a spus…
Ilda, 2 parfumuri bune! Oricare dintre alegeri va fi una bună!
Dar dacă ai deja câteva parfumuri (adică, sigur ai din ce-am observat eu), mai bine amâni comanda. Sunt o perioadă din asta în care spun tuturor să economisească, m-a prins sindromul furnicii. :D
Toma Aurora a spus…
Hi hi! Mulțumesc, Ilduța! :*
Toma Aurora a spus…
Miu, parcă tot timpul au ceva tentant pe site! Acum vreau un tuș cariocă de la ei! :D
Toma Aurora a spus…
Da, da, parcă 70 lei. Uneori și peste 59 de lei ofereau transport gratuit. S-au cam șmecherit între timp.
Toma Aurora a spus…
Larisa, am citit mereu pe blogul tău despre noutățile lor! Clar le ești clientă fidelă! :)
Toma Aurora a spus…
Alexandra, e foarte bună metoda asta. Fără rezerve, fără tentația de a deschide tot timpul câte ceva. Și în cazul produselor de machiaj m-am decis să fac la fel, așa mai aerisesc portfardul :D. În trecut, obișnuită să am 3-4 fonduri de ten deschise deodată, ajungeam să le arunc pe toate pe jumate pline pentru că expirau și își schimbau consistența până să le consum.
Toma Aurora a spus…
Deena, tot pe gelurile lor de duș am rămas și eu setată. În rest...creioanele și tușurile lor, pudra și blush-urile țin minte că erau foarte bune. Pentru restul există alte variante în comerț, mai accesibile.
Toma Aurora a spus…
MoGio, e mică, nu prea ai ce nota pe ea. Dar e așa drăguță și dacă tot s-a dat gratuit n-am avut nimic de pierdut. Decât să regret apoi, să-mi zic că cine știe ce comoară am ratat ... :D
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Alexandra! Gelurile lor de duș sunt și favoritele mele, alături de câteva produse de machiaj. Te pup!
Unknown a spus…
Si eu am plasat exact aceeasi comanda( dupa ce am citit la sora ta de oferta)... dar am folosit un alt nr de telefon si am primit si cadoul pentru newsletter (rimel sexy pulp maro ...care am inteles ca se ofera acum cadou la o rice comanda sub forma de surpriza de 60 lei ).
Pt 23 lei cat m-a ajuns totul.. a meritat.
Gelul de dus il simt si eu exact ca tine..apropiat de cel de bumbac, discret, cremos.. merita chiar daca nu l-as clasa drept hit YR.
Agenda e tare plapanda si elasticul cu care e legata o face incomoda.Vezi ca, desi e notata cu 2015, incepe din septembrie 2014..deci poti sa o folosesti de pe acum.
Metoda "furnicuta"" e ceva ce incerc si eu de la o vreme. Pe zona de produse de machiaj am reusit... dar la creme, geluri de dus.. inca am probleme.Din magazinele fizice rar mai cumpar ceva..dar tentatia internetului e asa mare.
Toma Aurora a spus…
Iulia, mulțumesc mult pentru comentariu! Am mai plasat acum o mică comandă, special pentru acel cadou de 60 lei. Am făcut cont nou și am introdus și codul newsletter. Măcar unul dinte premii să mie rimelul Sexy Pulp. Eu l-am mai avut în trecut, e singurul lor rimel care-mi place foarte mult. Chiar și pe maro...nu mă deranjează să nu fie negru ca smoala.
M-am uitat cu atenție la agendă și ai dreptate. Așa că m-am apucat să notez deja pe ea. Hi hi!
Te pup!