Review: Bază machiaj Bella Pierre


   În urmă cu trei luni, la începutul lunii iunie, am primit din partea surorii mele această bază pentru machiaj de la Bella Pierre. De atunci am folosit-o aproape zilnic, fără a reuși să consum foarte mult din ea. Amblajul, în schimb, a avut de suferit și cu timpul literele de pe capac au început să se șteargă.
   Produsul are dublu rol, de bază pentru fardul de pleoape și de corector, însă eu nu l-am folosit decât pe post de bază, fiind deschis pentru culoarea pielii mele.



    Deși nuanța bazei de machiaj Bella Pierre este un bej foarte deschis, aproape alb, atunci când produsul este întins pe piele culoarea sa începe să se adapteze nuanței tenului. În ceea ce mă privește nu a fost vorba de o potrivire la fix, însă după ce bronzul meu se va duce, cu siguranță voi putea folosi produsul și pe post de corector/anticearcăn.


    Pentru exemplificare, am pus baza de machiaj la lucru folosindu-mă de trusa mea de farduri preferată, de la Fashion Fair, o paletă creată special pentru femeile cu pielea închisă. Cu ajutorul aplicatorului am înșiruit pe partea de sus a mâinii cele 4 nuanțe din centrul paletei, pe pielea curată. Dedesubt am aplicat baza de la Bella Pierre și apoi, în aceeași ordine ca deasupra, am pus cele 4 nuanțe de fard. 
   Consider că diferența este clară, iar un alt plus al acestei baze este faptul că prelungește foarte mult rezistența fardului pe pleoape. Fardurile Fashion Fair, destul de scumpe la preț standard, nu au o rezistență grozavă. Fără bază încep să se șteargă și să se strângă în pliurile pleoapei, însă aplicate peste bază rezistă de dimineața până seara.
   Consistența bazei este una foarte ușoară. Inițial e puțin uleioasă, însă după aplicare pielea rămâne aproape mată. Se întinde ușor pe piele și nu este nevoie de mult timp pentru a o distribui uniform. 


   Un recipient cu 8,5 grame de produs costă în jur de 60 lei, iar online era disponibil într-o vreme pe beprecious.ro. Acum, la o verificare, nu mai există pe site. L-am găsit, în schimb pe ProduseCosmetice.ro. Produsul expiră în 12 luni, timp suficient în care să-l folosiți pe post de bază/corector, cantitatea fiind mai mult decât suficientă.
   Din păcate nu am cu ce alt produs să-l compar, aceasta fiind singura bază pentru fardul de pleoape încercată. Probabil există și variante mai ieftine la fel de bune, însă nu am apucat încă să le folosesc.

Comentarii

Simona Tucu a spus…
Am si eu produsul acesta, dar al meu e tare de nu pot sa iau nimic pe deget/pensula, decat daca scobesc dupa el. Intensitate confera fardurilor, dar la rezistenta nu mi se pare mai bun decat acel primer de la Elf, asta in conditiile in care eu nu am pleoape prea uleioase. Poate l-am nimerit eu cu vreo problemam, habar nu am, dar nu sunt prea incantata de el :(
All that beauty a spus…
Wow, ce diferenta intre intensitatea fardurilor aplicate peste primer si cele aplicate direct pe piele! Eu momentan folosesc primerul de la elf si sunt multumita de el. xo
Cherry Queen a spus…
foarte interesant produs. Eu ca si baza pentru machiaj folosesc ori produsul de la ELF ori pe cel de la Avon. ambele imi plac dar sincer as incerca-o si pe asta. :)
puup!
Loredana a spus…
Asa intensitate mare a fardurilor? Nice :)
Toma Aurora a spus…
Simo, al meu are consistența unei...margarine :D
Sora mea a dat peste un ruj nude Bella Pierre cu o consistență ciudată, deci este posibil să difere consistența de la un produs la altul.
Toma Aurora a spus…
Simona, trebuie să-l încerc și eu pe cel de la Elf după ce se consumă acesta, căci multe fete îl recomandă! :)
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc pentru recomandări, Cherry! Te pup!
Toma Aurora a spus…
Loredana, da, foarte intense devin fardurile când sunt aplicate peste bază!