Dulciuri care mi-au plăcut în ultima perioadă


   Deși am evitat să mai deschid acest subiect din pricina reacțiilor avute anul trecut, m-am decis să fac o listă a ultimelor duliciuri încercate din Lidl. Sper că între timp s-au convins și alții că nu era vorba de o reclamă mascată, eu preferând ca atunci când fac publicitate să includ în articol inclusiv linkuri către site-ul respectiv ori logo-ul companiei. În lipsa acestora, nu poate fi vorba de reclamă.
   Revenind la cele dulci, n-apuc să ajung foarte des în Lidl, așa că în ultimul timp am încercat și ce-am găsit prin alte supermarketuri, însă am rămas la ideea că raportul calitate/preț nu e ca în Lidl, iar printre exemplele cu care voi încerca să-mi susțin teoria se numără următoarele:



   Jelly Beans de la Mcennedy (ultima oară le-am luat cu 5 lei/ raionul specific Săptămânii Americane). Vorbim despre un pungoi cu 250 gr jeleuri-boabe, în 13 sortimente, printre care și cel cu cola. Doar 2 jeleuri cu gust de cola am găsit în toată punga, din păcate. Gustul? Identic cu cel al jeleurilor pe care le cumpăr de la Sala Dalles, de Paște și de Crăciun. În Penny există o variantă la 10 lei-155 grame, cu niște jeleuri cu gust cât se poate de artificial. Singurul plus găsit lor: borcanul frumos pe care-l folosesc pentru depozitarea ceaiului.



   Înghețata Gelatelli cu piersici și maracuja (cca. 2 lei/cornet). Înghețata favorită a acestei veri a fost Pina Colada de la TopGun, dar și cea de la Gelatelli este foarte bună, cu un gust exotic și o combinație interesantă de înghețată cremoasă și jeleu ușor acrișor. Dacă ar fi să aleg între cea de la TopGun și cea de la Gelatelli, le-aș alege cel mai probabil pe ambele.



   Mulți dintre noi au deja o ciocolată favorită dintre cele de la Bellarom. Cine le-a încercat știe că nu te poți întoarce de la o astfel de ciocolată la Milka, Poiana sau Heidi, decât atunci când n-ai altă alternativă la îndemână. Favorita mea este cea cu stafide și alune (cca.7 lei/200 grame). Ce-ar mai fi de spus despre aceste tablete de ciocolată ar fi și faptul că sunt nu doar bune, dar și foarte frumos ambalate, amintind de produsele din ciocolaterii. Partea lor proastă: nu mă pot lăsa până nu ronțăi o tabletă întreagă! :)

   Baclavaua din gama Deluxe (15 lei/cutie cu produse asortate). Produsele din gama Deluxe se găsesc acum mai tot timpul în magazinele Lidl, devenind, se pare, din ce în ce mai populare. Mi-am amintit de baclavaua din gamă, o surpriză pentru mine, căci nu-mi place foietajul dulce. Dar acesta a fost o excepție, chiar mi s-a părut un desert foarte fin, gustos și sățios.
   

Comentarii

MoGio a spus…
Nu am incercat nimic , dar de la Bellarom am mancat ciocolata cu alune , sunt 4 midi ciocolate ambalate intr o folie transparenta. Minunate ! Cum nu sunt o mare fana a ciocolatelor , marimea acelora e perfecta pt mine . E adevarat cu raportul calitate/pret in Lidl :)
Maria Irina a spus…
Și mie îmi plac foarte mult dulciurile lor! Sunt ieftine și bune!
cris a spus…
Omg, ce bine arata baclavaua aia, trebuie neparat sa o incerc si eu :D
Nici ciocoalata nu am testat-o pana acum, o sa merg de urgenta sa le caut :)
deebsblog a spus…
Ma tentezi cu baclavaura si cu jeleurile :D
Toma Aurora a spus…
MoGio, cred că știu despre care vorbești. Eu nu mă pot limita la o bucată așa mică, sunt foarte pofticioasă atunci când vine vorba de dulciuri :D.
Toma Aurora a spus…
Maria, sunt de acord! :)
Toma Aurora a spus…
Cristina, e foarte bună! Eu am mâncat cu Cătălina de am leșinat. :)) Pupici!
Toma Aurora a spus…
Andreea, ambele sunt delicioase (au foarte multe calorii, dar uneori trebuie să mai închidem câte un ochi :D).