Săptămâna trecută am primit, la poșta locală, ultima comandă plasată pe site-ul Iherb.com, cea în care am ales două produse de la ELF și un ceai de iasomie de la Twinings. Fondul de ten de la Elf, Flawless Finish Foundation, am observat că este foarte apreciat de multe persoane, însă pe tenul meu lucește mult prea tare, aceasta fiind prima concluzie trasă acum, la început, despre el. O să mai aștept să văd cum se va comporta pe termen lung, iar apoi am să-i fac un review. Kitul pentru sprâncene, produsul meu favorit din întreaga paletă ELF, e puțin diferit de variantele mai vechi pe care le-am avut. Aplicatorul nu mai e la fel de bun (periuța scurtă nu mai e tăiată oblic, ci perfect drept, iar cea stufoasă este foarte mare), iar fardurile mi se par de mai proastă calitate (gelul este foarte, foarte închis, iar fardul pudră este mai prăfos).
Prețul fiecărui produs a fost de doar 3$, însă pe viitor nu știu dacă am să mai comand și alte produse cu excepția pensulelor ELF, chiar dacă sumele acestea mici sunt foarte tentante.
În schimb m-a convins că merită cumpărat ceaiul verde cu iasomie de la Twinings. Îmi plac mult ceaiurile lor, eu fiind aproape obsedată de ceaiuri, inițial de cele fructate iar apoi transferându-mă pe cele herbal. De la Twinings am mai încercat ceaiul de fructe de pădure, zmeură, mușețel, portocale, precum și varianta pentru un somn liniștit și toate mi-au plăcut foarte mult. Cel de mușețel mi s-a părut, dealtfel, mult mai bun decât ceaiul preparat din mușețel cules direct de pe câmp. O cutie de ceai verde cu iasomie costă puțin peste 4$ și veți găsi 20 de pliculețe ambalate individual, ca-n fotografia de mai sus. Perfecte și pentru a fi transportate oriunde cu voi. Acest sortiment a intrat în topul preferințelor mele, acolo unde încă tronează ceaiul tulsi, favoritul meu din toate timpurile, pe care-l cumpăr tot de pe Iherb.
*** Dacă sunteți la o primă comandă pe Iherb, puteți utiliza codul URO424 pentru o reducere de 5$ (pentru o comandă sub 40$) și de 10$ (pentru o comandă de peste 40$). Taxele de transport pentru comenzile Iherb sunt de 4$, însă trebuie să aveți grijă la greutatea produselor din pachet; acestea nu trebuie să depășească 1,8 kg, altfel taxele de transport cresc foarte mult. Mie pachetele expediate din SUA îmi ajung la poșta normală, iar timpul de livrare a oscilat, de-a lungul vremii, între 4 și 30 de zile lucrătoare.
Si mie-mi plac tare mult fardurile de sprancene Elf,dar e pacat daca au stricat pensula.Cred ca pensula imi placea cel mai tare.Desi am terminat fardul,pensula am pastrat-o. http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/
Hmm, de ce-or "prosti" unele produse? E pacat, te fidelizeaza si-apoi o dau cu bata-n balta! N-am comandat ceai pe iHerb, poate ma indur la o comanda sa-i fac si lui loc! :))
Imi spui, te rog, in cate zile (lucratoare) ti-a venit comanda? Am dat si eu una, pe 30 iunie! O veni pana la sfarsitul lui iulie? :))
Eu pe 13 iunie am plasat comanda, Ilda și a ajuns joi sau vineri la mine, la poștă. Tare m-au enervat cu kitul pentru sprâncene, îl folosesc de atâția ani și acum l-au stricat :(
Bună, Loredana! Țin minte că vara trecută mi-a ajuns un colet de la ei în vreo 7-8 săptămâni, dar am auzit la fete că au mai fost și cazuri de pachete pierdute. Eu n-am pățit-o.
Comentarii
http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/
N-am comandat ceai pe iHerb, poate ma indur la o comanda sa-i fac si lui loc! :))
Imi spui, te rog, in cate zile (lucratoare) ti-a venit comanda? Am dat si eu una, pe 30 iunie! O veni pana la sfarsitul lui iulie? :))
Pupicei, draga Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
Tare m-au enervat cu kitul pentru sprâncene, îl folosesc de atâția ani și acum l-au stricat :(
Trimiteți un comentariu