Recent am vorbit pe blog despre biscuiții Gerble, produse dietetice ce conțin mai puțin zahăr decât biscuiții obișnuiți și pe care eu i-am găsit ca fiind foarte sățioși și buni la gust. Un produs ce-și merită titulatura de aliment dietetic întrucât după 2 biscuiți nu am simțit nevoia să întind mâna și după un al treilea.
Zilele trecute a plasat Cătălina o comandă pe Nutrivita și am luat și eu, mai mult din curiozitate, câteva cutii de batoane Gerlinea, că tot refuzasem nu demult să semnez contractul prin care mi se propunea să consum/promovez aceste produse prin intermediul blogului. Cumpărându-le singură, am putut să le consum după bunul plac și am constat că decizia mea de a nu duce colaborarea la bun sfârșit a fost una destul de inspirată. De ce zic asta? În primul rând pentru că batoanele Gerlinea sunt prea bune pentru a mânca doar 2 în loc de o masă principală, așa cum ni se recomandă pe cutie. Sincer, fără niciun fel de efort aș fi mâncat toate cele patru cutii dintr-un foc. Apoi, nu le găsesc deloc, dar deloc sățioase. Și, colac peste pupăză, după ce le mănânc mi se face o foame de lup. Ca atunci când mănânci ceva dulce pe stomacul gol și imediat după ai senzația că trebuie să bagi ceva sărat.
Consum rar produse dietetice, nu prea le găsesc rolul în alimentație, însă chiar și cu un minim de experiență în ceea ce le privește, m-aș grăbi să le caracterizez ca fiind sățioase și cu gust natural. Așa văd eu un produs dietetic bun, undeva la polul opus snacksurilor și dulciurilor de rând, care-s pline de tot felul de drăcovenii și din care trebuie să consumi cu pungile ca să te saturi. Ori, batoanele acestea de la Gerlinea nu îndeplinesc condițiile pe care un produs dietetic le are în mintea mea, nu mă satur dintr-o porție recomandată iar gustul lor e mai degrabă cel al unui desert fancy, nu cel al unei mese principale.
Sortimentele pe care le-am încercat au fost: inimă de pralină, inimă de cocos, cu ciocolată și cu ciocolată amăruie. Cel mai mult mi-au plăcut cele cu ciocolată neagră și-am să le mai cumpăr când și când, atunci când am poftă de ceva dulce din comerț. Cel mai puțin mi-au plăcut cele cu praline.
Prețuri: 7,5 lei -pachet 2 batoane Gerlinea
Se găsesc online pe nutrivita.ro și offline în magazinele Carrefour, DM și probabil și-n alte supermarketuri. În DM sunt ceva mai scumpe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu