Oasap/Iherb Day!




   Dacă ieri a fost o căldură ca-n mijlocul lui iulie, de m-am rostogolit ca o șopârlă în costum de baie, până pe la ora 6, azi lucrurile s-au schimbat radical și nu doar că dimineața m-a întâmpinat c-o ploaie puternică, dar a venit la braț și cu-n frig drăcos. Mi-au înghețat urechile până am ajuns la poștă, dar na! două colete stăteau cuminiți, în așteptare și m-am dus într-un suflet să le aduc acolo unde le era locul: acasă!



   Voi începe prin a vă spune câteva cuvinte despre comanda de pe Oasap.com. Niște teniși și niște cerceri D&G wannabe mi-am ales din creditul primit în cadrul programului lor pentru bloggeri. Tenișii albi, au nu doar talpa ceva mai înaltă decât cei normali, dar și-o mică platformă interioară, foarte puțin înclinată, ce nu se vede din exterior. Mi se par cea mai comodă variantă de a adăuga 5-6 cm în plus, fără a trece prin stresul tocurilor. Au și fermoare exterioare, practice, nu doar de fantezie! Eu am comandat măsura 38, deși port 37 conform tabelului nostru european. Toată încălțămintea din Asia pe care am comandat-o eu era cu un număr, un număr și jumătate mai mic decât cea care respecta tabelul de mărimi standard. Tocmai de aceea multe dintre perechile de pantofi comandate de mine au ajuns la sora mea, care poartă 36 în mod obișnuit.
   Pe lângă teniși am mai primit mult doriții cercei-cruci, mari și greoi, dar absolut fantastici! Categoric mai vreau astfel de cercei de la Oasap, chiar de-ar fi să-mi pice urechile după ce-i port o zi întreagă.




   Celălat pachet primit conținea produse comandate de pe Iherb. Nu știu dacă ați observat, dar cei de la Iherb au desființat categoria produselor gratuite, din care se putea alege un articol pentru fiecare comandă și-au mutat toate catrafusele din ea în categoria Trial Pricing . De acolo mi-am ales eu fel și fel de măști și tratamente, la prețul promoțional de 0,5$, economisind astfel zeci de dolari. În fotografiile mele nu vedeți decât ce-am păstrat eu, căci am împărțit și cu alte persoane din produsele Nu-Pore comandate. Pentru mine am oprit măști cu aloe, șosete pentru hidratarea pielii picioarelor și niște plasturi pentru eliminarea ridurilor de sub ochi. Mai puteți comanda măști cu rodie, plasturi contra cearcănelor, plasturi pentru punctele negre, șamd. Tot din categoria Trials am adăugat în coș niște suplimente (vitamina B12) și o nouă cană-termos, căci pe cealaltă am scăpat-o din mâini și mi s-a crăpat puțin. Nu curge dar am mai luat una de rezervă, dacă tot era băgată iar la promoție.
   Cel mai așteptat produs a fost spuma de păr de la Giovanni. O spumă cotată foarte bine de peste 150 de consumatori, c-o listă de ingrediente bună, o cantitate generoasă (207 ml) și un efect dublu, spune producătorul, de fixare medie+ super luciu oferit părului. Rămâne de văzut! Spuma a costat 6$ (preț standard: 9$) și este primul produs Giovanni pe care-l încerc. Sunt surprinsă din nou de diferența uriașă de preț dintre produsele Giovanni vândute în SUA și cele vândute la noi, în România. Dacă eu am plătit în jur de 20 lei pentru ea pe Iherb, la noi în magazine costă 42 lei.

*** Dacă sunteți la o primă comandă pe Iherb, puteți utiliza codul  URO424 pentru o reducere de 5$ (pentru o comandă sub 40$) și de 10$ (pentru o comandă de peste 40$). Taxele de transport pentru comenzile Iherb sunt de 4$, însă trebuie să aveți grijă la greutatea produselor din pachet; acestea nu trebuie să depășească 1,8 kg, altfel taxele de transport cresc foarte mult. Mie pachetele expediate din SUA îmi ajung la poșta normală, iar timpul de livrare a oscilat, de-a lungul vremii, între 4 și 30 de zile lucrătoare. Comanda de față a ajuns în 11 zile lucrătoare.

Comentarii

Alice wonders a spus…
Ce cercei frumooosi, astept si eu ceva statement de pe ebay si sper sa mai ies din rutina minusculilor cercei de aur pe care ii port acum.
All that beauty a spus…
Si eu astept un colet de la iHerb, sper sa soseasca in curand. Nu ma mira diferenta de preturi deoarece m-am convins ca in Romania produsele costa mult mai mult ca in afara. Parca mi-e ciuda... Oricum este foarte bine ca putem comanda online. Imi plac tenisii alesi de tine, atat ca forma, cat si culoare. Sa ii porti sanatoasa! Poate ne povestesti mai mult despre spuma de la Giovanni. Te pup!
Ella a spus…
Ce teniși drăguți! Arată foarte bine.
Deși nu îmi plac de regulă accesoriile din cruci, cerceii arată tare bine!
Pupici :*
Toma Aurora a spus…
Alice, eu de obicei nu port deloc, așa că ăștia statement sunt o adevărată provocare. Sunt curioasă cum te vei simți cu cei pe care-i vei primi, sper să nu ai probleme cu ei! Te pup!
Toma Aurora a spus…
Simona, spuma am folosit-o doar azi. Nu e la fel de consistentă ca cele normale, nu încarcă deloc părul. Mi se pare mai degrabă un fel de ser modelator și din cauza asta cred că se potrivește numai părului fin, căci n-are putere mare de fixare. Eu aș mai încerca și serul acela pentru strălucire de la Giovanni, căci e ieftin pe Iherb. Până în 6$ dacă rețin bine! Pup!
Toma Aurora a spus…
Miha Ella, nici eu nu am o pasiune pentru cruci, dar acești cercei mi-au plăcut ca și nuanțe.
Mulțumesc mult! Te pup!