luni, 17 februarie 2014

Nu-i dragoste niciunde, poftim!



   Lavender nu dorea să-și scoată nările mici din blana moale. Soarele tocmai se ivise pe cerul primăverii abia începute. Când, spiridușul cel dolofan îl trase de una dintre lăbuțe. Cu o mișcare plină de moliciune, Lavender îl dădu jos din lădița în care se odihnea. Spridușul este însă foarte insistent și nici una nici două plesni pisoiul peste una dintre urechile argintii. Apoi, încă o lovitură peste cealaltă urechiuță. Laveder se trezi în cele din urmă, uitându-se mai întâi cruciș la spriduș, apoi în gol, apoi iar la spiriduș, dar de data asta cât se poate de drept.
   -Azi o să mergem să-ți arăt cum văd oamenii dragostea, zise dolofanul fâlfâind dintr-o pereche tare jerpelită de aripioare.
  Era ultimul trimestru din anul de studiu la școala de spiridușologie și se pregătea pentru primirea unora nou-nouțe. Dar înainte de asta trebuia să convingă o pisică, orice pisică, că mai există dragoste adevărată în ziua de azi.
   -Dar dragoste adevărată-adevărată! îl amenință dascălul privindu-l răutăcios. Ca pe vremea Julietei și-a lui Romeo.
   Și așa a ajuns Spridușul nostru la cel mai posac și răutăcios dintre toți motanii din oraș, Lavender. Lavender nu era doar moroconăs ci și destul de violent și dolofanul știa că țâfnosul pisic mai înfulecase câțiva spiriduși pe caree-i găsise ori prea sâcâitori ori pur și simplu apetisanți.

   Prima dată spiridușul l-a dus pe Lavender într-o așezare mare și frumoasă, plină de oameni cu priviri galeșe, cu femei ținând la piept ori baghete rumene ori buchete de bujori înfășurate în hârtie de sac.
    -Ăsta-i Parisul. Aici s-au trăit și s-au scris milioane de povești de dragoste. Aici mulți îndrăgostiți și-au pierdut mințile, alții și le-au băut iar cei mai mulți au transformat iubirea în cele mai iscusite povești romanțioase. Aici poți găsi dragostea la fiece colț, în fața unei băcănii ori pe orișicare din miile de străduțe.
Lavender căscă ochii mari, însă nu văzu dragoste nicăieri.
   -Nu văd altceva , zise el folosindu-se de un limbaj din cele motănești, decât oameni alergând dintr-o parte în alta. Uită-te bine la omul în cămașă marmanzie, spiridușule! În mâinile lui vei vedea flori parfumate pentru soția sa, însă în nări încă mai poartă parfumul ibovnicei sale. Iar aroma din nări nu va fi niciodată camuflată de cea a florilor din brațe. Iar femeia cea scurtă din stația de tramvai, cea cu pălărie gălbioară, în fiecare zi oftează din cauza logodnicului încurcat cu unul dintre colegii de crichet. Cum înțelegi tu, spiriduș drag, frământarea din sufletul ei și cum de poți crede că se ascunde dragoste adevărată în spatele unei așa mâhniri?

   Dolofanul se uită mai cu luare aminte și-i dădu dreptate lui Lavender.
   Mai departe îl duse pe pisic la o  periferie cenușie și stând deasupra unui morman uriaș de gunoaie, i se adresă:
   -Aici se spune că se găsește dragostea în forma ei cea mai pură. Toți oamenii de aici sunt săraci și n-au altă avere decât sufletele celor care-i înconjoară. Simți iubirea cum pulsează, Lavender?
   -Nicicum, se exprimă calm motanul. Nu simt altceva decât lacrimile necurgătoare ale femeii despletite care-și spală pruncii alături de noi. Bărbată-so a plesnit-o bine de dimineață, după ce a lăsat laptele să dea în clocot și să se risipească.  Iar bătrânii aceia doi înveliți în zdrențe au trăit întradevăr o frumoasă de dragoste. Însă fiecare cu fratele celuilalt. Și-au știut totul în tot acest timp, însă nu dragostea a fost cea care i-a ținut aproape, ci droaia de copii pe care au turnat-o.

   Sprirdușul privi cu atenție și din nou fu de acord cu cele rostite de fudulul motan.
   În cele din urmă îl duse sus, dincolo de nori, dincolo chiar și de porțile raiului.
   -Privește la toate aceste forme străvezii, motănașule! Se numesc îngeri și nu-s făcuți din nimic altceva din praf de stele și dragoste.
   -Ba mai degrabă din regrete și amintirile puține ale unei vieți simple, îl înfruntă motanul. Singura lor strălucire stă în auriul nimbului și-n praful de argint de pe aripi. Nu-i dragoste niciunde, poftim! spuse el trecându-și gheruțele prin trupul nul al unui înger trecător.

   -Of, chiar nu-i dragoste niciunde? întrebă spiridușul pe nimeni.
   -Ba e oriunde, răspunse neîntrebat pisicul gudurându-se pe lângă spiriduș.
   Dolofanul îi îmbățișă atunci de lăbuțele catifelate din față și așteptă un răspuns elaborat.
   -Dragostea era în nările bărbatului cu flori cumpărate pentru a se ascunde în fața soției, era și-n adâncul inimii femeii cu pălărioară chiar dacă nu-și putea explica apucăturile iubitului ei, era și în lacrimile abținute ale frumoasei din groapa de gunoi și era și în înțelegerea vicleană a cuplului vechi. Și toată dragostea asta, spiridușule, e lăsată, la un moment dat, la porțile raiului de către cei meniți să se transforme în îngeri. E trimisă din nou pe pământ, în toate formele sale. Uneori obositoare, alteori vicioasă. Uneori simplă, alteori alambicată. Uneori puțină, alteori excesivă. Însă de fiecare dată posibilă.
   -Înseamnă că am trecut testul? se întrebă spiridușul.
   -Depinde cum privești lucrurile, zise Lavender înfulecându-l dintr-o singură înghițitură și lingându-și sătul lăbuțele, pentru a le curăța definitiv de îmbrățișarea caldă a dolofanului.

   Cele povestite sunt doar un crâmpei din tot ce știe Lavender despre dragoste. Începând cu 7 martie, la Teatrul Masca, el vă așteaptă cu piesa „Romeo și Julieta”, făurită după propriile sale standarde. Nu uitați că el știe mai bine decât oricine care-s dedesubturile iubirii și simținu-se puțin cu musca pe căciulă după devorarea spiridușului s-a decis să arate întregii lumi cum arată dragostea adevărată. Vedem, după spectacul, dacă merită clemență...


   Notă asupra reprezentației: 
   „Nu cred că ar putea fi un moment mai bun decât acesta pentru a monta „Romeo și Julieta”. 
  De ce? Pentru că iubirea în forma ei cea mai pură, mai dezinteresată, mai frumoasă, mai limpede este sortită morții într-o lume grotescă, vulgară, primitivă, a intereselor meschine, a lipsei de valoare, a murdăriei fizice și morale. (…)  „Romeo și Julieta” nu este un spectacol, sau, mai exact, nu este doar un spectacol, este un răcnet, un strigăt de luptă. (…) „Romeo și Julieta” la Masca este un poem dedicat frumuseții, primăverii, înnoirii, bucuriei, tinereții avantate. (…)”
Mihai Malaimare- Director Teatrul Masca




6 comentarii:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...