Hola, chicas! Como estais?
Cu mare întârziere a ajuns draga mea rochie Club L comandată de pe Asos. Mai precis, după 4 săptămâni, timp record pentru Asos, acolo de unde pachetele îmi soseau în 5-10 zile lucrătoare. Când a venit mama mea cu pachetul de la poștă mai că era să zbor prin cameră de bucurie!
Rochia bodycon, în nuanțe calde de ciocolată și auriu, a sosit la timp pentru ocazia potrivită. Pentru că afară a început să se încălzească, iar rochia are și mâneci 3/4, mă gândesc că merge purtată cu dresuri negre și-o geacă de piele, fără să arăt că am greșit anotimpul.
Cum este rochia în realitate? Foarte mulată, dar și foarte elastică. Acest ultim aspect m-a bucurat căci în cazul meu rochiile bodycon (le iau în măsura UK10) vin mai lărguțe pe talie, silueta mea fiind una de tip pară. Acum, că am atins „performața” de a coborî sub 60cm în talie mi-am dorit ceva foarte strâmt în zona respectivă.
Un alt plus al rochiei este textura materialului și imprimeul. Părțile aurii sunt ușor scoase în relief, creează un efect optic suficient de puternic pentru a putea purta rochia fără sutien. Chiar nu trebuie să vă faceți probleme din acest punct de vedere, în cazul ei.
Mama mea și-a dat cu părerea în privința ei și m-a sfătuit să port mai des astfel de rochii. A fost un motiv maxim de bucurie, căci nu mai știam ce fel de haine să mai includ pe viitor în wishlist :) .
În ton cu rochia mi-am ales cerceii placați cu aur de mai sus, de pe SheInside. Și ca să fiu spoiler, am ales ceva frumos de pe site și pentru un concurs pe care-l voi organiza pe blog. Pentru că se apropie ziua de naștere a blogului voi organiza mai multe concursuri, cu premii constând în produse cosmetice și bijuterii.
Cerceii, fantastici. Și nu-i laud doar pentru că ar fi ai mei, ci și pentru că arată prețios și-s foarte ...strălucitori!
Undeva, în prima fotografie, am inclus și spuma autobronzantă de la St. Moriz, pe care eu o folosesc de aproape o lună de zile. M-am gândit că se potrivește cu subiectul postării. O să punctez punctele sale forte, precum și pe cele slabe, cât mai clar.
Puncte forte:
-bronz uniform, aplicare ușoară datorită texturii de spumă;
-bronz instant: spuma maro închis colorează instant pielea, însă efectul final se obține la 3-4 ore de la aplicare;
-miros caracteristic produselor autobronzante acceptabil;
-culoare foarte naturală- cel mai bun produs din punctul ăsta de vedere (eu folosesc nuanța Medium);
-foarte, foarte economic: o să vă ajungă pentru zeci de aplicări;
-se poate folosi și pe față;
-preț bun în afară: eu l-am luat cu 3 lire de pe fragrancedirect.co.uk. Din păcate stau foarte prost cu stocurile.
Puncte slabe:
-colorează palmele prea tare: aveți obligatoriu nevoie de mănuși din latex pentru aplicare;
-se ia repede de pe piele, după 3-4 spălări;
-nu știu dacă e disponibil la noi în magazinele fizice, dar în cele online e cam scump: 40-60 lei.
Este cel mai bun autobronzant încercat de mine, însă trebuie să spun că cel de la Alverde rămâne și el în top datorită rezistenței mult mai bune. Pe Google și Youtube găsiți multe poze înainte/după, în cazul în care doriți și dovezi clare. În cazul meu nu s-ar vedea diferența foarte tare, căci pielea mea e destul de închisă la culoare. Nu știu care a fost secretul bronzului din această vară de nu s-a mai dus așa rapid, ca-n anii trecuți. Pentru un efect mai intens se recomandă utilizarea nuanței Dark. Nu uitați de mănuși, atât vă spun!
Comentarii
Mi-ar placea sa o vad intr-un outfit, sa vad mai bine cum vine pe corp :D
Cerecii chiar par pretiosi, sa ii porti cu placere :*
Sa o porti sanatoasa, sigur vei fi admirata!
E valabil si pentru delicatii cercelusi!:)
Tot la Alverde ma gandesc...inca! Ma sperie gandul ca iti coloreaza mainile sau ideea manusilor in ceea ce priveste spuma autobronzanta!
Asteptam aniversare si concursuri! Va fi mare iures, presimt eu! :)
Pupicei, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
Sa porti totul cu mare drag .
(Ana)
să o porți sănătoasă:*
Mulțumesc pentru urare! Te pup!
Nu se poate cu spuma asta fără mănuși. Sau se poate pentru cei care doresc niște palme super maronii :D
Abia aștept să primesc produsele și să organizez concursuri. Mi s-a făcut dor că n-am mai făcut de cea vreme un giveaway. Te pup, draga mea!
Multe, foarte, foarte multe cumpărături ai făcut în ultimul timp.
o sa le dau banii la urmatoarea comanda, mi-e rusine sa ma fac ca ploua pt 10 lire :))
Trimiteți un comentariu