Tărâmul plăcerii


    Cică: sejur de vis pe Tărâmul Plăcerii 4passion! Nu știam exact la ce să mă aștept pe parcursul anunțatei vacanțe pe meleagurile ticsite de pasiune și lenjerie intimă, dar am acceptat și-am plecat curioasă în călătoria virtuală!
   Undeva, la intrare, m-a întâmpinat Regina. În corset vișiniu, brodat și-mpodobit cu funde negre.
   -Salutare! i-am zis.
   -Cum îndrăznești? se prefăcu ea a mă mustra, fluturând fermecător din gene.
   Regina cu toane m-a poftit să iau la rând toate încăperile din cochetul castel în care-și ducea frumosul traiul, înconjurată numai de nimfe costumate în lenjerie sexy, răspândite pretuntindeni, chicotind prin toate ungherele și răspândind secrete compromițătoare, rămase ferecate toate între acei pereți.


    Prima dintre ele s-a prezentat Căciunița, într-o rochie deloc exagerată, însă accesorizată cu-n râs colorat, aprope vulgar.
   -Și ce dacă au trecut sărbătorile? își maifesta ea supărarea prin mișcări forțate, sub formă de zâmbete. Știi cum se spune: Crăciunul poate fi în fiecare zi! și se rotea absurdă, ca un titirez, povestind mie, dar și celorlalte,  întâmplări cu îndrăgostiți prinși în flagrant de magia caldă a Căciunului.


  -Nu pleca urechea la vorbele ei, îmi șopti o călugăriță pitită în spatele unei uși întredeschise. Vino mai bine înăuntru, să-ți povestesc ceva!
   Și-am intrat voit în camera întunecată, scăldată într-un fel de lumină. Mult spus lumină, căci mai degrabă părea un întuneric ce bușea în sclipiri violente, răsfrânte pe toate lucrurile negre din salonul intim al călugăriței. Pe pat stăreau înșirate desuuri, negre toate și ele și undeva, dintre ele, răsărea o carte groasă.
   -Interzis, complet interzis! îmi zise ea surprinzând-mă cu ochii ațintiți asupra cărții.
   M-am așezat undeva pe pat, cu greu, căci dezordinea era mare și loc de stat foarte puțin.
   -Nici timp nu avem suficient, din păcate, spuse ea cu glas domol. Crăciunița, deh, cam stricată. Mergi mai sus! Acolo n-or să fie costume de crăciuniță, în schimb or să vezi ținutele zânelor-adevăratele crăiese înveșmântate în cele mai fine piese de lejerie. O să pun Menajera să te însoțească!


   Nici n-a terminat bine replica că pe ușă s-a și strecurat Menajera, drăguță tare chiar și-n lumina păgână din odaia călugăriței.
   -Ce-i totuși scris în carte? am întrebat înainte să ies.
   -Toate păcatele nebune din acest ținut, mă lămuri în șoaptă Călugărița. Interzis, complet
interzis!  repetă dânsa.
   La lumina naturală, Menajera părea însă și mai drăgălașă. Costumașul ei argintiu, sălta harnic din volănașe, iar șorțulețul-fantezie îi dădea un aer aproape ilar. Menajera nu vorbea, dar mersul ei vesel și dibăcia din privire spuneau mai mult decât o mie de cuvinte. Știa tot ce se petrece în castel, fără tăgadă!


   Camerele zânelor erau pline până la refuz de lenjerie sexy, costume de baie, rochițe din dantelă subțiri, aproape transparente, în toate culorile deserturilor: roz șerbet, maro caramel, verde fistic, albastru- spumă de afină! Menajera nu mă scăpa o clipă din ochi, temânu-se ca nu care cumva să mă încerce vreun gând nebun. Din ochi am înțeles-o cum vrea să-mi zică ”Nimeni nu fură nimic de pe Tărâmul Plăcerii”. Era de la sine înțeles că nu puteai fura desuurile menite pentru a fura, la rândul lor, inimi și minți.
    Vai, dar rochița de caramel era așa ispititoare, încât fura până și minți de femeie nu dintre acelea masculine. Și-n primul moment de neatenție al zglobiei Menajere, care ba făcea curat printre umerașe, ba-mi trimetea o privire suspicioasă, am furat rochița și-am ascuns-o într-un cufăr mic, singurul cu care plecasem în călătorie.
   Dar vedeți voi că toate aceste nimfe ce sălășluiau sub acoperișul castelului aveau puteri supraomenești și Menajera, posesoare a unui ochi al minții foarte ager, și-a dat seama de fapta mea și pentru prima oară i-am auzit glasul pițigăiat, plin de veselie și el:
   -La Camera de Justiție cu hoața!



   Și dus-am fost, în fața unei Justițiare feroce, înfășurată toată în negru, în corset din piele și fustă lungă și greoaie.
   -Cum pledezi? mă întrebă ea pe un ton cumva înfricoșător.
   O vedeam pe Călugăriță cum stă, așa cum îi era firea, sfidoasă în spatele celorlalte nimfe, scriind întristată ceva anume în cartea cea groasă.
   -Vinovată, zic, întorcându-mă cu privirea la Justițiara de fier.
   -Cum e posibil? urlă Regina făcându-și intrarea în forță, lovind ușile de perete.
  Însă urletul ei era prefăcut, mămos și m-am liniștit. Curând a început să râdă în hohote. Justițiara strâmbă din nas, semn că era obișnuită cu toanele Reginei. Mă pregăteam să mulțumesc capului încoronat pentru absolvire, când m-am trezit în lumea reală, cu tot cu rochie pitită în cufăraș. Ce călătorie pe cinste! am exclamat în sinea mea, privind colțurile rochiței ieșind de sub clapeta cufărului neîncăpător, mai atrăgătoare decât crema dulce de caramel din a cărei culoare împrumutaseră.



***Articol scris pentru BlogAwards- campania 4passion!


Comentarii

Deena a spus…
Hmmm, rochita aia caramel chiar te imbie sa o furi! Felicitari pentru inca un articol fain si interesant pentru un subiect la care nu multa lume s-ar inhama din astfel de perspective! That' s why you are one of my fav bloggers!:)
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Deena! Chiar aș fura-o, dacă s-ar ivi ocazia :D!