Top 5 produse care mi-au depășit așteptările


    Mai exact, top 5 produse care mi-au depășit așteptările după ce inițial m-au făcut să regret că am avut încredere în calitățile lor. Rar mi se întâmplă ca un produs să nu-mi placă și apoi să-l consider esențial, de neînlocuit, dar se mai petrece. Adesea se întâmplă contrariul, mai ales în cazul fondurilor de ten. Multe mi se par bune la început, asta până ajung la jumătatea flaconului și nu știu cum să fac să scap mai repede de ele. Am dat exemplu fondul de ten pentru că e marea mea slăbiciune, singurul produs de machiaj pe care îl consider fundamental pentru nevoile pielii mele. Am depășit deja o decadă de când îl folosesc zi de zi și este bariera mea împotriva coșurilor. Sora mea a devenit recent camaradul meu pe frontul fondurilor de ten și am ajuns să ne întrecem în căutarea celui ideal.


   1.Pot spune că eu m-am cam liniștit în această privință, asta după ce m-am îndrăgostit iremediabil de Teint Miroir Satine de la Givency. Și asta după ce i-am făcut un review nu prea cald și l-am risipit o vreme combinându-l cu fonduri de ten cu acoperire mare.
  Dar asta era în aprilie. În august Teint Miroir e fondul meu de ten favorit din tot ce-am încercat în ultimii 11-12 ani și m-a fascinat cum dintr-un fluid cu o putere mică de acoperire s-a transformat cu timpul în ceva fondant, care se topeșe pe piele și care o lasă netedă, cu aspect natural și radiantă.
   Clar merită scuzele mele și va fi mereu în lista mea de favorite de pe Strawberry, unde este în continuare la promoție, de la 127 la 64 lei.
    Iar dacă inițial lăudam recipientul, că e luxuriant și toate cele, s-a dovedit în timp că nu-i foarte rezistent, iar pelicula argintie de pe pompa s-a zgâriat, s-a scorojit.


   2. Pe locul secund nu vine un produs de lux, ci unul al dracului de ieftin! Mai exact, 5 lei (1 liră)! Schimbăm registrul de prețuri dar ideea e acceași: pudra compactă de la MUA nu m-a făcut să exclam wow! la primele folosiri. Azi e undeva foarte aproape de pudra mea favorită, cea cu multivitamine de la Korres. Și nu-i nici prăfoasă, e destul de trainică ca timp de folosire și nu se vede deloc pe piele, reușind totuși să fixeze fondul de ten fără să-i strice aspectul inițial.
Eu am luat-o la reducere, mai ieftină cu 50 procente, așadar pot vorbi de un adevărat șoc venit din partea unui produs de 2 lei și jumătate.


   3. Dac-am pomenit de Korres să rămânem câteva clipe la acest brand. Fondul de ten ușor, cu ghimbir, m-a dezamăgit crunt într-o primă fază. Nu pot spune că acum sunt fascinată de el, dar inițial l-am detestat. Cu timpul a început să se comporte mai bine pe ten, să aibă o acoperire medie, să depășească stadiul de cremă colorantă și să ajungă undeva la cel de... bb cream.
   Nu o să-l mai cumpăr vreodată, nu face 100 de lei, asta e clar, dar n-aș da ochii peste cap dacă l-aș primi cadou. Adică ce-aș fi făcut în iunie, atunci când l-am prezentat pe blog...


   4. Cu mascara Yves Rocher nu m-am avut niciodată bine. Mi s-a părut uscată și am observat că se îngroașă rapid în tub, după 2-3 săptămâni de la desfacere. Asta la modul general, căci nu încercasem chiar toate rimelurile lor. Prima excepție a fost Sexy Pulp, dar care mi s-a părut cam lichid chiar și după o perioadă de 2-3 luni de utilizare. Dar prin comparație cu ce încercasem până atunci Sexy Pulp era cel mai bun mascara YR pentru mine. Apoi am primit varianta 360 de grade.
   Prima oară am observat că are o consistență medie. E clar, am zis, într-o lună nu mai am ce face cu el, o să se îngroașe și uite-așa se-aruncă cu 40 de lei pe geam (ori 60 dacă nu-l prindeți la promoție)!
   Dar lunile s-au scurs, consistența nu s-a modificat, genele nu s-au făcut piciorușe de muscă, mascara nu s-a împăștiat seara pe sub ochi ca după o ninsoare neagră. Rimelul 360 de grade e categoric cel mai bun produs de acest gen încercat de la YR. O prezentare a sa puteți citi pe blogul Adelei Sirghie.


5.   Pensula Heavenly Face/Bare Escentuals am primit-o de la Strawberry. Am râs pe sub mustăți când i-am văzut prețul, mai ales că eu nu mă dau în vânt după pensule. La o primă folosire perii zburau din minunata pensulă de 120 lei, care se prezenta ca un soi de kabuki cu peri extremi de deși și cu tăietură dreaptă, simplă.
   Așa c-am băgat-o la scăldat și după 3-4 spălări n-a mai ieșit nimic din ea.
   Îmi amintește de pensula pentru pudră minerală de la Sephora pe care o scărmănam mereu când treceam prin magazin. E la fel de moale și deasă și chiar dacă inițial o să aveți probleme cu acei peri nărăvași, după o perioadă pensula se va comporta fix ca ceea ce se dorește a fi: o profesionistă!

Comentarii

Dorina a spus…
Si mie mi se intampla sa nu imi placa unele produse la inceput, iar apoi sa le gasesc chiar bune :))
Insa mult mai des mi se intampla sa mi se para bune la inceput, iar apoi sa regret investitia facuta! :)
Unknown a spus…
O altă postare interesantă, Aurora :) Clar este ceva diferit pentru mine. Este o lecție pentru cele ce nu folosesc suficient timp un produs înainte să îi realizeze review-ul.
Eu testez o perioadă (destul de) îndelungată un produs înainte să-mi fac o părere stabilă despre el și recunosc că mi s-a întâmplat să cred că unul este o achiziție proastă la început și apoi ok.
Pudră am început să folosesc și eu recent și mi-am cumpărat și primul meu fond de ten. Arată foarte bine cu pudră ! Cea prezentată de tine nu am încercat-o, așadar, și nici fondurile de ten.
Vanyna a spus…
Ma tenteaza pudra de la MUA si pensula Heavenly Face/Bare Escentuals,dar doar daca o prind la promotie :D.Nu as da 120 de lei pe ea,pentru ca mi se pare mult prea mult pentru mine,care nu lucrez in domeniu :).Acum sunt in cautarea unui fond de ten cu acoperire mare (nu stiu de ce,nu am probleme cu tenul,doar ca mi s-a pus pata :D ).
Unknown a spus…
mi-am luat si eu fondul de ten de la Givenchy, tot de pe Strawberry, dar din pacate nu functiona pompita. m-am enervat si i-am smuls capul si l-am turnat intr-o cutie ramasa de la o crema :) fondul de ten in sine chiar imi place. are o acoperire totusi buna si nu usuca pielea.
si eu am patit-o de cateva ori cu un fond de ten de la Max factor, cu un balsam de par Keune si cu o crema de fata care s-au dovedit a fi super dupa o perioada!Mi-ar placea sa-mi iau si eu fondul de ten Givenchy insa este cam inchis pentru mine din care mi-am dat seama si ar trebui sa stau o buna perioada la soare ca sa mi se potriveasca.Tin si acum minte cat am urat Moment de Bonheur de la Yves Rocher pentru ca simteam ca ma sufoca aroma aia dulceaga de trandafiri insa dupa o perioada parca era parte din mine! :)nu ma mai desparteam de el!
coco a spus…
nr 1 este si preferatul meu...mai am foaarte putin!
Toma Aurora a spus…
Larisa, fondul de ten Givenchy l-am folosit 3 luni înainte să-i fac review și consumasem jumătate din el. Nu știu cum de s-a produs așa o transformare, d-asta cred că cel mai înțelept ar fi să așteptăm până consumăm tot produsul ori până mai rămâne foarte puțin în recipient, căci ne putem trezi cu surprize.
Toma Aurora a spus…
Dorina, din cele care inițial mi s-au părut bune iar apoi nu mi-au mai plăcut s-au nimerit mult mai multe, ca-n cazul tău. Te pup!
Toma Aurora a spus…
Vanya, nici eu nu sunt dispusă să plătesc așa mult pentru o pensulă. Cum zici și tu, dacă ești makeup artist se merită, căci îți scoți investiția și te poți bucura de o pensulă de calitate, cu viață lungă de utilizare. Dar altfel mie și o pensulă Avon la 15-20 lei mi se pare decentă pentru un machiaj reușit.
Toma Aurora a spus…
Simona, trebuia să le trimiți mail. Ți-ar fi trimis un flacon nou, garantat! Și nu trebuia să-l returnezi pe cel cumpărat inițial, rămâneai cu ambele. :*
Toma Aurora a spus…
Cleo, da, este destul de închis. Ei oricum au niște nuanțe cam dubioase. Sora mea are o altă variantă a unui fond de ten de la ei, cea de-a doua ca intensitate și e destul de închis. Nu înspre warm beige, dar e cel puțin mediu, ceea ce mi se pare închis pentru o nuanță notată cu 02 ca și intensitate.
Nici mie Moment de Bonheur nu mi s-a părut wow din mostre, dar după ce-am mirosit mostrele de mai multe ori (erau din acelea din hârtie) nu mai știam cum să fac să-l cumpăr. La fel și cu Ode a l-amour passionment: prima oară îmi displăcea și parfumam cu el pernele :)) Iar apoi am ajuns să-l cumpăr destul de des.
Toma Aurora a spus…
Coco, eu mai am cât se vede. Așadar nici eu nu stau pe roze! Dar lasă că-l avem la promoție pe Strawberry, ne refacem stocurile :*.
ana maria tatucu a spus…
Fondul de ten de la Givenchy ma tenteaza cel mai mult :). Mai ales ca e si la promotie pe Strawberrynet.
Unknown a spus…
nu m-am gandit, dar e bine de stiut pe viitor. mersi de sfat :)