Sora mea m-a anunțat prima despre campania celor de la Brander, construită pornind de la ideea medierii, iar apoi am primit un mail și un mesaj pe facebook, ambele legate de același subiect. N-am știut de la ce idee să pornesc, mi s-a părut destul de rigid subiectul, mi-a fost greu să fac conexiuni cu evenimente din trecutul meu.
Mi-am amintit apoi de o întâmplare hazlie povestită de prietena mea Cristina. Am corelat-o oarecum cu ideea de timp și haidem să vedem ce-a ieșit.
Se făcea că la ea la bloc își făcuse cuibușor un suflet de piroman. Nu orice fel de piroman, ci unul de ...motociclete!
Dar haideți mai întâi să vă fac cunoștință cu piromanul. Narcis se numește și patruzeci de ani i-ai da la o primă vedere. Prima oară când l-a văzut Cristina cam atât i-a dat. Poate patruzeci și un pic. Narcis venea de la muncă la 2 seara, tiptil, mergând ca pe ace pentru a nu deranja din somn pe nimeni. Dacă salopețica lui gălbuie, legănându-se pe-un trup mic, nu ar fi strălucit în bezna nopții n-ai fi zis că vreo ființă brăzdeză aerul scării blocului.
Pesemne Narcis, venind aseară așa târziu, mâncându-și porția lăsată de soția deja băgată sub pătură, după ce în prealabil s-a chinuit nințel s-o încălzească, o fi zis să desfacă geamul pentru a mai trage aer rece printre înghițituri. Și-atunci, mii de necurați i-au întunecat cugetul printr-un sunet înalt, violent: brum-brummm.
Șmecherașii de la bloc se întorceau de la chefuială, călare pe motoare, nelăsându-le să se odihnească preț de un sfert de oră.
-Ce mama dracului, scuipă Narcis, ștergându-se de nimic pe salopețica fluorescentă.
Și-a îndurat, să zicem, câteva zile, până o fi venit mai amărât de la muncă și a ajuns omul la refuz. Cum zicea el, cu derbedeii ăștia nu ai cum să stai la discuții.
A pus mâna pe motorină și buf! uite motoreta, nu mai e motoreta.
Ăștia de la bloc cică s-ar fi crizat tare, au sunat la poliție dar normal că n-au rezolvat nimic. Până la urmă și-au luat băieții alte motoare.
Și-a mai trecut un timp, apoi situația devenise un precedent. Narcis ardea la motoare în creierii dimineții, ăștia cumpărau altele. Poliția era și ea pe post de consultant pe undeva prin peisaj.
-Domle, zise agentul Paraschivescu, dacă n-aveți niciun suspect doar nu credeți că-l scoatem noi din pământ peste noapte. Puneți-vă cu rândul la pază, noi ce să vă facem?
Garda de noapte s-a instituit rapid, dar după 3-4 zile băieții se ramoliseră. Ca orice alt proiect fără scop precis, verva a fost numai la început. Și la fel ca-n toate situațiile deosebite și de data asta eroul poveștii a fost tot un individ ce nu era parte terță. Mai exact, Tomberonistul.
Tomberonistul aruca sacul menajer direct în tomberonul din spatele blocului, pe geam. Fix așa cum imită puștii de generală aruncatul la coș folosind guguloaie din hârtie. Tomberonsitul ăsta a urmărit pe vizor toată tărășenia, știa exact cine iese pe ușă și când. N-a vrut să se bage la început, dar i s-a părut lui că Narcis l-a cam luat peste picior la un moment dat și s-a dus să-l pârască la secție. Da, fix așa, pe neașteptate.
Au urmat ani și ani de procese. Amenințări, reproșuri, urlete. Majoritatea îndreptate împotriva Tomberonistului.
-Cum, Gică, ne știm de-o viață! îl muștruluia Narcis.
-Bre, nea Gică, spuneau golanii, de ce n-ai zis matale de la bun început? Acuma, e frumos ca noi să fi aruncat cu milioanele pe atâtea motoare și acum și pe avocați? Nu puteam să ne înțelegem ca băieții?
Pornind de la scurta istorisire, recunosc că unele procese chiar nu-și au rostul și nu fac decât deliciul sistemului judecătoresc. Nu știu cât de în trend e medierea în România în zilele de azi, dar în anumite situații, inclusiv în cazul furturilor ori distrugerilor, se poate ajunge la un numitor comun înainte de a apela la avocați. Mi se pare stupid ca atâția oameni tineri, cu ori fără familie, cu ori fără un drum în viață, să ajungă după gratii pentru o mașină furată ori un pumn dat la nervi. Și-s atâtea situații care de care mai stupide și vi-o spun de la mama mea care se judecă într-un proces de succesiune de x ani, deși ambele părți sunt momentan dispuse să lase de la ele. Numai că o dată urcat pe prima treaptă a scării infinite a justiției, n-ai cale de coborâre și trebuie să urci până la vârf.
Voi cum stați cu medierea? O găsiți drept o cale domoală, mai diplomată de a face dreptate, ori o considerați inutilă?
Comentarii
:)
Chiar și în timpul facultății profesoara de negociere ne explica cât de eficientă este medierea în anumite cazuri, păcat că noi nu avem încă aceatsă mentalitate de a rezolva conflictele și situațiile mai puțin dificile într-o manieră mai diplomată și costisitoare.
Cum spui și tu, nu cred că e logic ca un mediator să fie altceva decât absolvent de drept și eventual să aibă și ceva cunoștințe de psihologie ori măcar să fie un bun negociator (fie și nativ, dar să i se testeze aceste aptitudini). Și că sistemul ne sapă pe la spate pentru a beneficia de banii de pe urma proceselor, asta deja ne caracterizează societatea de atâta vreme. :/
Trimiteți un comentariu