Gentilino, un gentoi la capitală!

   Nu cred că era trecut de orele 8 ale dimineții.

   Aud, stând tolănit prin șifonier, soneria telefonului Senioarei. Țâr-țârrr! Pleca la capitală să se vadă cu niște prieteni, știam asta de vreo două zile, de când mă spălase ca să dau bine pe lângă hainele alese deja cu vreo săptămână înainte. Are prostul obicei să se ocupe mai întâi de țoale, lăsându-mă pe mine ca pe un ratat la final, pe post de unică opțiune.

   Dar stați mai întâi să mă prezint. Cu Don Gentilino aveți plăcerea! Mă rog, mai puțin don, căci încă de la început am prezentat raportul pe care îl am cu Senioara. Așadar, umil vasal al Senioarei, cu nume italienesc din cauza brandului. Spre deosebire de alte genți, eu sunt bărbat. Nu mă întrebați cum se face! În lumea noastră, a genților, e periculos să te naști băiat. De regulă, dacă ești băiat, ești descusut și cusut la loc, în varianta feminină. Eu am scăpat de procesul schimbatului de sex, croitoreasa fiind destul de sătulă în ziua nașterii mele de țăcănitul mașinii de cusut.

  Chiar și așa, norocul meu n-a fost tocmai noroc. Vedeți voi, e o regulă de bază în viața noastră: gențile se combină cu ghiozdanele, sacoșele cu geamantanele. E destul de logic, nu? O geantă+un ghiozdan, o sacoșă+ un geamantan. Cum ar fi acum să fac eu sex acum cu un ghiozdan? Un gentoi+un ghiozdan...nu prea sună în regulă, așa-i? Așa că din punct de vedere sexual nu stau chiar excelent, mi-e mai greu să leg o relație cu vreo geantă. Toate zic c-am fi cam frați și că nu prea e bine să ne vadă lumea pe stradă, că nu e prea creștinește, șamd. Noroc cu poșetele astea de mână. Astea-s destul de ușor de agățat, fiind mai slăbănoage și fără personalitate. Când le bag textul cu „don Gentilino” deja încep să le aud pe la colțuri:

   -Fată, ăsta e italian! Turnul din Pisa, pizza, Dolce&Gabbana... Dolce&Gabbana, fatăăăă!

   Înțelegeți voi, niște oportuniste!

   Să mă întorc la Senioară. Deci, sunase ceasul cam pe la 8. Până se pregătea ea și se scufunda ca un struț în tolba cu prafuri colorate pentru machiaj, mai aveam o jumătate de oră de leneveală. Dar cum mă sculasem cu ceva chef de viață zic să mă dau singur jos din șifonier să mai fac una alta. Când, eram plin ochi cu cărți, agende, pixuri, portofelul cu ceva biștari, un pungoi cu cosmetice pentru o prietenă, o lingură. Băi, stai așa, o lingură? Toate ca toate, dar ce mama dracului caută o lingură în mine? Stau eu ce stau să fac o conexiune, să pun lucrurile cap la cap, îmi imaginez cum că Senioara o fi având chef de vreun iaurțel și vrea să aibă lingura la îndemână, ori poate știindu-se împiedicată preconizează un cucui la orizont și vrea să aibă lingura la îndemână să se tragă cu ea. Dar stai așa că Senioara nici nu prea le are cu iaurțelele și nici nu-i arde de leacuri băbești! Tot frământându-mă cred că m-a simțit o curea ce stătea deasupra mea, că imediat m-a salutat cu-n zâmbet până la ultima gaură. 

   -Soră, ce pustiului face femeia asta cu linguroil ăsta? o întreb eu plin de nervi.

   -Ei! și cu tine acum, dă cureaua ochii peste cap. E ultima fiță de pe Youtube. Iei lingura, o pui sub ochi și îți curbezi genele cu dânsa.

   -Hai, dă-mă dracului, scuip eu în sân! Ultima fiță de pe Youtube zici...

   Plin ochi cu toate prostiile, aștept eu să termine cucoana ca să mă ia de toarte. Singur nu mă puteam mișca, așa eram de greoi. Când vine momentul, deschide ușa șifonierului și-o văd. Era dichisită tare, nu chiar o Sophie Loren, dar mergea în direcția aia. Simțeam că e rost de ceva acțiune, adică așteptam de câțiva ani ca Senioara să pocnească un bărbat ce se lua de ea pe stradă ajuntându-se de mine! Era visul meu, sensul existenței mele! În anii ăștia cât am așteptat, am tot luat lecții de la Steven Seagal, că-l dădeau ăștia de la Pro în fiecare seară pe post...

   Ajunge Senioara în autobuz. Mă uit de jur împrejur, nu prea era nimeni care să se potrivească profilului. Inițial m-a indus unul în eroare, dar când a scos o carte și s-a pus pe citit mi-am dat seama că s-ar putea să se lase iar fără pocnituri. Când, urcă dintr-o altă stație unul fix pe gustul meu! Adică baiat frumușel, aranjat, dar cu ceva pervers în înfățișare. Și ca un făcut se pune ăsta lângă Senioară, începe poemul aburitului. Senioara se cam fâstâcește, cred că-i cam place flăcăul, poate chiar îl consideră destul de isteț...

   Toate bune și frumoase! După o jumătate de oră Senioara îi povestea deja unde se duce și cu cine se vede, după altă jumătate de oră memorase numele mocofanului în telefon. Știa Senioara dintr-un film că dacă încă mai ai ceva dubii despre un bărbat pe care abia îl cunoști, cel mai inteligent e să nu-i dai numărul de telefon, dar ca o doamnă să i-l ceri pe-al lui. Așa, dacă nu mai ai chef de el scapi de stresul unor telefoane nedorite. Așadar, mermorează numărul mocofanului, se dă cu el jos din mașină, se duc amândoi la metrou. Ea dă să intre la metrou, el dă să iasă înspre stația de autobuz, o pupă pe obraz și.... I said no, this is not fair,
 Everybody is talking and I really don’t care, tra-la-la- suna telefonul flăcăului înalt ca bradul. Senioara, când aude melodia lui Puya se face verde la față, intră la metrou val-vârtej, gândindu-se cum a putut să dea iar peste un puyar (avea ceva sechele)! 

   Eu mă prăpădeam de râs, uitasem și de lingură și de tot. Îmi mai povestise mie Senioara de un alt ins pe autobuz, cu care rămăsese blocată 8 ore între troiene. Zicea Senioara, citez: „era cel mai frumos bărbat de pe planetă”. Puțin probabil. Senioarei mulți i s-au părut la un moment dat cei mai frumoși exponenți ai Terrei și cu toate asta fiecare a fost înlocuit de un altul și tot așa. 

   Rămăsese cu frumosul planetei blocată 8 ore și practic, în afară de trăncăneală maximă nu se întâmplase nimic. El cică era mai mare cu vreo 10 ani și era în căutarea unui loc de muncă stabil. Lua în calcul destul de serios să emigreze.  Ei bine, dacă stăteam eu 8 ore cu o poșetă în mijlocul zăpezii, făceam pe puțin un portmoneu până la deblocarea drumurilor! Dar Senioara e fraieră, visează la cai verzi pe pereți. Mai mult ca sigur i-a scanat bietului om viitorul pe următorii 5 ani. Îl vedea sărind dintr-un oraș în altul, văitându-se mereu când de una, când de alta.  

   Din metrou se suie Senioara în autobuz. Lângă ea, un aurolac. Senioara e destul de deschisă când vine vorba de oameni, chiar are o slăbiciune dubioasă pentru ciudați, oameni blamați ori cu fetișuri. Dar cu aurolacii pur și simplu nu poate să facă pace.

   Conform unei teorii personale n-ai cum să mai faci oameni din aurolaci. Chiar dacă-l bagi într-un institut, aurolacul o taie noaptea pe geam și fuge gâfâind înspre sticla de bronz. 

   Am vărsat un sfert de lacrimă gândindu-mă că un suflet de fiară trăiește inclusiv în Senioară. Nu era ea perfectă dar avea toate șansele să ajungă un mic Dalai Lama în oarece zi.

   Înapoi în prezent. Avem un aurolac și o Senioară pe aceași banchetă de autobuz. Senioara bagă repede mâna în mine. Căuta căștile, dar a dat de linguroi. Continuă să mă răscolească până ajunge la căști, dar scoate din greșeală și linguroiul care pică pe sub banchetă. În secunda doi, autobuzul oprește în stație, aurolacul ia lingura și-o taie pe ușă!

   -Hai, Senioară, după lingură! Să-i ardem una peste cap manglitorului!

   Senioara nu schița nimic.

   -Haidem, duduie, acum e momentul să aplic lovitura de stânga, cu cotul de-a-ndoaselea a lui Seagal!

   Senioara tot nimic. 

   -Hai, măi fată! Lași un șutitor să te lase fără ultima fiță de pe Youtube?!

   Senioara se uită pe geam, își bagă furtunurile în urechi și coboară abia la stația în care trebuia să se vadă cu prietenii ei. La masă evident că nu m-a băgat nimeni în seamă. Unul povestea de muncă, altul de iubită, altul de un loc de cazare. Gentilino nici măcar nu avea mentă la el ca s-o frece!

   Pot spune c-a fost un moment mai spectaculos la desert, când un chelner mai bezmetic a uitat să aducă o lingură, iar apoi, în semn de revanșare, a adus un suport întreg cu tacâmuri. Îi tot dădeam coate Senioarei să șterpelească o lingură, mai mult de ciudă că mă ținuse pe bară întreaga zi. Ea nu și nu până când, ursuz, am adormit.

   M-am trezit a doua zi în șifonier. Eram odihnit peste măsură. În mine erau numai căștile și telefonul. Numele mocofanului puyar era tot acolo. Nu-l ștersese Senioara.

   -Hei, drăguță, a ușurat-o unul pe Senioara de linguroi! îi zic eu curelei.

   -Nu-i nimic, Gentilino, până mâine găsește ea altă trăznaie cu care să te împovăreze.

 Articol scris pentru concursul organizat de Reeija, magazin online de genți damă. Acest post nu este de tip advertorial, regulile concursului împiedicând promovarea produselor de pe site prin intermediul textului inclus în concurs. Regula de bază a competiției este ficțiunea! Fotografia atașată textului este descărcată de pe Google.