Review: Fond de ten Givenchy Teint Miroir Satine


    L-am comandat în luna februarie de pe Strawberrynet și de atunci l-am folosit aproape zilnic, de cele mai multe ori combinat cu fondul de ten de la Vincent Longo pe care vi l-am descris în câteva cuvinte în unele postări de pe blog (acoperire mare, rezistență foarte bună, dar cumpărat într-o nuanță  închisă).
  Fondul de ten Teint Miroir Satine se prezintă drept un produs din categoria cosmeticelor de top, luând în considerare brandul și prețul său de raft. Să fie oare așa și în practică?

   Voi vorbi pentru început despre modul de prezentare al acestui fond de ten: recipient ultra-ușor, semi-transparent (putem să monitorizăm astfel cât produs mai avem în recipient), prevăzut cu pompă ce permite o dozare mai mică ori mai mare, în funcție de preferințe. Ca și prezentare arată ca un produs de top!





   Nuanța pe care am cumpărat-o este 63-scorțișoară, echivalentul unei culori potrivite pentru tenul mediu spre închis. Din acest punct de vedere mă declar încântată, căci culoarea mi s-a potrivit perfect. Subtonul său este neutru, după cum puteți observa din fotografii, iar fondul de ten nu oxidează peste zi.
   Textura sa e ușoară, lichidă, satinată parcă (nu degeaba a fost botezat astfel :)!), iar fondul de ten se întinde pe piele mai ceva ca o cremă aerată. Acoperirea este mică și aplicând încă un strat nu se obține un rezultat diferit. Acesta este de fapt punctul slab al produsului ce se comportă mai mult ca o cremă nuanțatoare.
   Rezistența pe piele e bună iar pielea rămâne luminoasă până la finalul zilei.


   Fondul de ten nu conține slipici ori alte particule iluminatoare, dar crează un film lucios la suprafața pielii, fără ca aceasta să rămână uleioasă ori lipicioasă. Din contră, tenul se simte foarte curat, pudrat parcă. Nu pot trece cu vederea puterea mică de acoperire, mai ales în zilele în care-mi apar coșuri ori pielea mi se înroșește pe alocuri, motiv pentru care îl amestec cu fondul de ten despre care vă povesteam.
   Ca și calitate nu pot spune cu tărie că-și merită titul de fond de ten de top, asta din perspetiva unei persoane cu probleme ale pielii, dar pentru cineva cu un ten lipsit de imprefecțiuni cred că este ideal pentru uniformizarea culorii pielii pe parcursul întregii zile.


*Notă: Culoarea fondului de ten nu este cea care se zărește prin tub. Flaconul este semi-opac, de culoare albă și de aceea fondul de ten se vede deschis din exterior. Nunața reală este cea redată în fotografiile de mai sus.
    


Comentarii

Lorena's blog a spus…
Super :) Imi place cum se vede pe fata:D
Alice wonders a spus…
L-am avut si eu si nu ne-am prea imprietenit. Asa ma enerva filmul ala lucios de pe fata, faptul ca imi scotea porii in evidenta, ugh. Cred ca faci bine ca il amesteci cu alt produs, eu l-am donat dupa o saptamana de utilizare.
MayDay a spus…
Arata foarte frumos, tenul chiar se vede luminat! :*
MoGio a spus…
tare-mi plac review-urile tale , concrete , cu explicatii pe masura . inafara de parfumuri si o paleta de farduri , nu am incercat alte produse Givenchy . Mie mi se pare ca arata bine , dar ai dreptate , daca iti mai apar cate un cos-doua ..
ilda76 a spus…
Draga mea, ai o nominalizare la mine pe blog, aici:
http://cosmeticelacontrol.blogspot.ro/2013/04/hello-hello-intr-un-comentariu-al.html

Te pup!
Ilda
Laender Thoughts
Toma Aurora a spus…
Lorena, s-ar vedea și mai frumos pe o piele fără imprefecțiuni. Cred că ar fi fondul de ten ideal pentru un astfel de ten!
Toma Aurora a spus…
Alice, așa e când ai porii foarte vizibili. O simt si eu pe pielea mea. In general cu produsele cu astfel de finish ori cu pudrele sidefate nu fac casă bună deloc.
Amestecat cu alt fond de ten (care-i foarte dens) chiar face treabă bună!
Toma Aurora a spus…
TheMay Day, mulțumesc. Iluminează tenul discret, dar totuși efectul e vizibil. Dacă acoperea puțin mai mult, avea toate laudele mele.
Toma Aurora a spus…
Hey, mulțumesc, MoGio! Este primul produs încercat de la acest brand, dar sunt curioasă și în privința altor produse (o paletă de farduri mi-ar face și mie plăcere să am :D).