Laminarea părului acasă




   Ieri am avut o zi tare crafty, cum ar spune duduițele vorbitoare de alte limbi de peste hotare. Pe la ora prânzului m-a pus necuratul să intru pe blogul Modnitzei și să iau la cunoștință despre procedeul laminării părului acasă (varianta homemade). Am dat search pe Google pentru o mai bună lămurire (+căutare de poze înainte/după), am intrat pe un forum pentru îngrijirea părului (LongHairCommunity) și am notat rețeta potrivită pentru părul frizat:
-o jumătate plic gelatină Dr.Oetket înmuiată în 50 ml apă rece (puteți folosi și lapte);
-orice tip de balsam de păr, mască ori tratament hidratant, într-o cantitate optimă pentru o aplicare, în funcție de lungimea părului. Eu am folosit balsamul de la Hofigal.

   Într-un vas cu apă fierbinte punem cana în care am înmuiat gelatina la bain-marie, apoi, după ce particulele s-au dizolvat, scaotem cana din apa fierbinte si adăugăm balsamul/masca, amestecând ușor. Punem toată compoziția pe păr și scalp, ne înfofolim cu o pungă (celofan) și la final ne înfășurăm capul într-un prosop/eșarfă. Dacă dorim super-rezultate ne băgăm capul fie la cască (eu nu am), fie folosim foehnul de jur împrejurul capului. Eu nu am făcut niciuna, nici alta și vă spun că părul oricum se încălzește din cauza celofanului.
   Părul trebuie să fie ud, proaspăt spălat cu șampon. Poate fi uscat numai cu prosopul pentru cateva minute pentru ca masca preparată să nu curgă.
   Se stă cu tratamentul în cap cel puțin 40 de minute. Apoi părul se clătește. Va fi încâlcit și nu prea moale, dar nu intrați în panică. Acest procedeu presupune practic o infuzare masivă de proteine (din gelatină) în firul de păr, așa că rezultatele se văd abia după uscare. De asemenea, luați aminte, căci nu trebuie repetat decât de 1-4 ori pe lună, datorită acelei cantități mari de proteine (conform surselor).

   După uscare,părul devine...drept și lucios. Al meu nu a fost perfect drept, însă textura sa naturală este cu onduleuri. Nu am folosit nici perie, nici pieptene, așa că îndreptarea a fost una naturală, dar vizibilă.

 
   Apoi am băgat placa în acțiune, căci nu o mai folosisem de mult timp pentru îndreptarea părului. Și asta din cauză că indiferent cât de mult insistam cu instrumentul de îndreptat, părul rămânea puțin frizat pe lungime, ca să nu mai vorbesc de vârfuri. După îndreptat, părul arată așa:

                                                  lumină naturală

                                             lumină artificială (blitz)

    Hai că nu-i rău deloc, fetelor! Eu una am rămas uimită de rezultat, însă mă întreb dacă voi putea ondula părul, pentru că a devenit foarte drept și greu. Data viitoare sigur voi încerca din nou, de data aceasta mai insistent, căci și ieri am avut o tentativă de a ondula o șuviță și nu a mers.

   
    De câteva săptămâni sunt vopsită cu nuanța 4.6 de la Avon, dacă cineva este curios. Culoarea poartă numele de castaniu-roșcat mediu și este practic un șaten cu irizații roșii. Am ales-o din două motive: cantitate generoasă (un tub este mai mult decât suficient pentru părul meu, iar pre-tratamentul ajută la distribuirea ușoară a produsului) și pentru formula blândă (deși conține amoniac).

 
   Cel de-al doilea tutorial pus în practică ieri a fost crearea unor polka dot jeans, asemănători celor pe care i-am inclus în postarea de ieri (de pe Asos). Procedeul l-am „furat” de la această fată, care prezintă pas cu pas cum și-a confecționat o pereche de blugi cu buline inspirați de modelul deja celebru și costistor de la Marc Jacobs.
   În cazul meu a mai fost ceva în plus de făcut: acele tăieturi, căci blugii erau simpli. Vă promit un outfit cu ei pe viitor sau măcar îi veți zări pe pagina mea de Facebook în această primăvară.
   De asemenea bulinele le-am desenat mai întâi cu un creion dermatograf alb și apoi le-am colorat cu ajutorul pensulei. Nu am avut burete rotund, așa că trebuia să improvizez.

   Voi ce ați mai pus în practică? V-au inspirat blogurile și canalele de Youtube în acest start de primăvară?


Comentarii

ilda76 a spus…
Pe cuvant, am crezut ca au venit jeansii de pe asos!:)) Cu toate ca citisem foarte clar ca astepti sa vina reduceri pentru ei, ca speri sa mai gasesti marimea!:)) Ai facut o treaba excelenta!!!

Hmm, m-ai pus pe ganduri cu pletele...Mi-e greu sa decid daca sa incerc! La tine arata fenomenal!
In cazul in care nu se mai increteste (spuneai ca te temi), exista sprayul Curl Activator de la Anian (i-am scris si eu un review)!

Pupicei!
Ilda
Lavender Thoughts
Laura M a spus…
Cred ca astazi o sa fac si eu asta! :D
Anonim a spus…
Am vazut si eu acest procedeu de laminare si ma gandesc sa-l pun si eu in practica in aceasta saptamana sau daca nu saptamana viitoare. Imi place foarte mult rezultatul pe care l-ai obtinut, in plus daca mai face si parul drept pentru ca eu vreau parul drept:)
Simona Tucu a spus…
Iti arata grozav parul, trebuie sa incerc si eu procedura, de anul trecut tot zic ca o fac. Si blugii, deci trebuie sa incerc si procedura cu blugii, ti-au iesit superbi, sunt la fel de faini ca cei de pe asos!
Unknown a spus…
nuanta vopselei este superba..se afla in parul tau in pozele de mai sus? :x
Irina a spus…
To do list : blugi cu buline.
Parul arata ca-n reclama la sampon.
Criss a spus…
Interesanta solutie de indreptat parul, arata foarte bine parul :P Pacat ca eu nu prea am mult timp la dispozitie ca sa incerc. Te pup :* :*
Irina a spus…
Foarte frumos arata parul tau.De cand am si eu plicul de gelatina prin sertar in asteptare dar inca nu i-a venit randul :)
Interesanti blugii insa bulinele m-au cucerit :)
Eu inspiratie am gasit pe bloguri si pe Youtube dar deocamdata doar DIY pentru casa, ca sunt in reamenajare si este dezastru :(

Sa ai o zi frumoasa :*
Cristina C. a spus…
ai un par foarte frumos !! cu siguranta voi incerca si eu :D !!! te invit si pe blogul meu http://gossipwith-me.blogspot.ro/ pupic
Toma Aurora a spus…
Ilda, acum nu-i mai iau poate cine stie, sa fie redusi cu 70-80% :)). Foarte usor este tutorialul si treaba e ca economisesti multi bani si te mai si distrezi confectionand ceva nou. Pe la orele 22 m-am apucat de ei, dar asa plina de energie eram incat as mai fi facut si altceva dupa :D
Eu zic sa dai o sansa tratamentului. Daca nu o sa-ti placa oricum vei scapa de efectul lui intr-o saptamana-doua, deci nu e prea mare riscul. Am citit review-ul despre activatorul de bucle de la Anian, atat la tine cat si la Ionny si mi-au placut ambele articole si mai ales fotografiile tale demonstrative.
Pup!
Toma Aurora a spus…
Laura, merită să încerci, pe cuvânt.
Toma Aurora a spus…
Cristina, multe idei interesante se găsesc online. Noroc cu tehnologia asta, mai învățăm și noi trucuri unii de la alții, indiferent de granițe.:D
Toma Aurora a spus…
Macy, tot drept l-am vrut și eu mai ales ca nu l-am mai purtat asa de multa vreme.Tocmai pentru acest motiv ma gandeam sa imi cumpar tratamentul de la Chi, pentru a imblanzi parul si a-l indrepta, dar acum nu mai sunt asa sigura ca am nevoie urgenta de el. Si in plus, metoda cu gelatina este si foarte accesibila!
Toma Aurora a spus…
Simona, pe cuvânt ca eu nu auzisem de ea. Eu una nici nu sunt la curent cu procedurile din saloanele de cosmetica (adica nu citesc in detaliu numele si descrierile procedurilor, caci mi se par care de care mai intortocheata, formulate special parca sa te intimideze si sa te faca egală cu 0 dacă nu îl pui în practică :))
Am citit pe blogul Modnitzei că a mai fost un post precedent, dar eu pe acela l-am ratat. Eu una abia astept sa vad ce părere vei avea și tu despre tratament.
Toma Aurora a spus…
Da,Alexandra. M-am vopsit acum 2-3 săptămâni cu ea. La început culoarea a fost mai intensă, cu reflexii violet, dar apoi s-a mai temperat. Oricum, mi-a plăcut și imediat după aplicare, chiar dacă bătea înspre mov.
Toma Aurora a spus…
Iris, dacă dai search pe google după diy polka dot jeans găsești tot soiul de tutoriale: cu buline mari, mici, colorate, pe blogi colorați, obtinute prin decolorare cu clor. O nebunie! :D
Toma Aurora a spus…
Criss, când îți faci puțin timp poți încerca tratamentul. Nu necesită cine știe ce aptitudini, iar rezultatele pe mine m-au mulțumit.
Toma Aurora a spus…
Irina, păcat că nu am făcut și o poză înainte de tratament. De la jumătate înspre vârfuri părul arăta ca o măturică. Cel mai probabil din cauza venirii primăverii, căci așa pățesc mereu la schimbările de temperatură. Chiar îi spuneam surorii mele că trebuie neapărat să tai din păr, că prea s-a uscat. Dar uite că s-a produs minunea.
Sper să îți priască și ție atunci când te vei decide să scoți plicul din sertar :D Eu numai jumătate am mai avut în el, dar a fost suficient căci părul meu nu e prea des.

Of, mi-ai amintit și de dezastrul din camera mea, numai că eu nu m-am mobilizat încă pentru redecorare.
Toma Aurora a spus…
Cristina, te-am adăugat în lista mea de bloguri pentru a te urmări.
Să știi că părul meu are faze și faze și uneori se degradează foarte tare, chiar dacă folosesc sau nu aparate de coafat sau produse de styling :(
ramy a spus…
Aurora, ai un par superb.
Ce invidioasa sunt!!!!
Carmen Tobias a spus…
Eu m-am apucat de 3 perechi de jeansi de care nu imi mai placea si o pereche a primit... buline :D
Erau anul trecut la Stradivarius jeans pastel cu bulinute mici si nu am gasit masura mea, inca de atunci eram frustrata... :D
Anonim a spus…
parul tau arata superb, nu as fi zis ca ai si tu probleme cu degradarea varfurilor. ce produse de par folosesti? din cate am inteles parul tau este natural cret , la fel il am si eu si imi este f greu sa il intretin si sa obtin un aspect placut dar cu siguranta voi incerca metoda ta poate da roade . mersi
claudia_mami a spus…
ce mult imi place nuanta parului tau ,am zis ca renut la roscat dar parca mas vopsi din nou . am testat acest nou preparat facut acasa si sunt multumita .
M and M a spus…
Blugi sunt aproape identici cu cei dupa asos ! Au iesit super, trebuie sa incerc si eu dar oare nu se iau bulinutele la spalat?
p.s. Trebuie sa incerc si faza cu parul , arata tare bine
te pup:*:*
Toma Aurora a spus…
Eu am pictat bulinele cu acryl rezistent la apă și detergent (se gaseste in magazinele de tip hobby). :)
ilda76 a spus…
:) Am pus bookmark la acel tutorial! Eu am retinere in a demara astfel de proiecte caci, de regula, cand vine vorba despre asa ceva...cu mare talent, stric ceva!:))

Ma bucur mult ca ti-a placut review-ul...

Pups!
Unknown a spus…
Interesant procedeul, însă produsele folosite și experimentul în sine nu-i poate face oare rău ?
wow...ce idee grozava cu acea masca cu gelatina.....cred ca am sa o incerc si eu, poate o sa aiba un efect miraculos ca la tine:* ai un par minunat, superb si atat de lucios!!!Te pup:*
Mara a spus…
Ramane cumva parul 'uns' sau ai senzatia de murdar? eu amfolosit tot felul de masti si nu imi simteam parul curat dupa aceea, deaia mi-e frica sa incerc.
Am o rugaminte la tine, am citit ca de astazi nu se mai comercializeaza produse testate pe animale in UE si nu stiu cum tsa treaba.Eu credeam ca L'Oreal, Garnier si multe alte firme testeaza oe animale si nu foloesc produsele lor dar din 2009 se spune ca nu ar mai testa.Ai ceva informatii? te pup

L’Orea
As vrea si eu sa incerc tratamentul cu gelatina. Desi eu am parul destul de drept, mi-e teama ca l-ar lasa cu volum 0.
Pantalonii ti-au iesit de minune!
Toma Aurora a spus…
Larisa, procedeul este aplicat si in saloanele de coafura, fiind printre cele mai scumpe. Nu exista riscuri decat pentru persoanele alergice la proteinele din produsele pentru par (am citit ca exista astfel de cazuri si multi au grija ce continut au in special mastile de par) sau in cazul in care este repetat des. Unii recomanda maxim o utilizare pe saptamana, in timp ce altii spun ca trebuie sa te rezumi la un singur procedeu in fiecare luna.
Toma Aurora a spus…
Cleo, mă mir și eu cât poate fi de lucios, dar am mai văzut rezultate cel putin la fel de bune si la alte fete, cum ar fi de exemplu aici:
http://ko-te.com/en/beauty/lamination-of-hair-the-best-natural-remedy-for-your-hair

De fapt, acest post+cel al doamnei Stella au fost suficient de convingatoare incat sa nu mai stau pe ganduri :D
Pupici!
Toma Aurora a spus…
Mara, nu, nicidecum. Știu la ce senzatie te referi, căci am pățit-o si eu cu anumite măști după care trebuia să mă șamponez de 2-3 ori ca să scap de toate reziduurile. Gelatina trebuie combinată cu un hidratant foarte puternic (unii pun chiar și ulei) pentru ca de una singura usuca firul de par.
Nu am aflat nimic despre retragerea acestor companii de pe piata romaneasca si nici nu cred ca se va intampla. Eventual, vor renunta la acele teste pe animale (daca nu au facut-o deja). Nu s-ar compromite pentru atata lucru si sigur s-ar conforma. Cel putin, asa cred eu.

Pupici!
Toma Aurora a spus…
Ramona, are și el perioadele sale bune :D Uneori se transformă într-un pumn de paie, nu alta! :))
Toma Aurora a spus…
Carmen, tu deja esti regina bulinutelor! Am vazut si eu blugi cu buline mărunțele pe internet și am gasit si tutoriale. Sa vezi cum mai stateau fetele cu rigla si masurau pe unde sa faca sutele de cercuri :D
Toma Aurora a spus…
Buna! De multă vreme am probleme cu vârfurile despicate și mai ales cu frizarea părului de la jumătate în jos. Să știi că eu am încercat fel și fel de soluții, care de care mai scumpe și promițătoare. Multe dintre ele au fost primite spre testare, dar niciunul nu m-a făcut să îl consider esențial cu adevărat.
Momentan nu folosesc decât șampon Apimond cu cidru și balsam de la Hofigal. Nu mai pun nicio mască sau tratament suplimentar, doar uneori îmi mai facun preparat natural din miere și ulei.
Șamponul Apimond costa 19 lei, balsamul Hofigal 10 lei, așadar nu sunt costisitoare și sunt la fel de bune ca produsele mult mai scumpe.
Eu zic să încerci tratamentul acesta,căci este probabil cel mai eficient dintre cele pe care le-am încercat.
Toma Aurora a spus…
Multumesc, Claudia. Așa zic si eu mereu, că mă las de roșcat, dar fac ce fac și tot la el mă întorc. Te pup!
Toma Aurora a spus…
Ruxandra, să știi că părul devine mai greu după tratament, așa că s-ar putea să ai dreptate. Eu nu m-am preocupat de volum, vital era să scap de părul zburlit :D

Te pup!
Dana M a spus…
Imi place la nebunie rezultatul laminarii, iar la urmatoarea spalare pe par am sa il aplic si eu, sunt foarte curioasa de rezultate mai ales ca parul meu este drept in mod natural insa dupa 2-3 zile se cam zburleste. Iar despre jeans initial crezusem ca sunt cei de pe Asos desi era foarte putin plauzibil sa ajunga coletul chiar atat de repede :P deci great great job si cred ca voi imbulina si eu o pereche sa se asorteze cu bicicleta mea cu buline :) (mi-a dat o eroare compul, daca cumva apare commentul de 2 ori unul din ele feel free sa il delete-ezi )
Unknown a spus…
Ce par frumos ai! Si rabdare! Si indemanare! :) Foarte fain au iesit blugii. Acum stiu ce sa fac cu o pereche pe care nu-i mai purtam fiindca i-am stropit cu vopsea alba. Desi ma trecuse un gand la un moment dat sa ii stropesc cu vopsea si de alte culori :)
Mihaela Pojogu a spus…
fix tutorialul asta am vazut si eu cu bulinele, pana la tine am crezut ca laminarea are legatura doar cu parul vopsit nicidecum sa insemne indreptarea parului :)
Anonim a spus…
Ptiuuuuuu sa nu ti-l deochi. ai un par superb.. eu am un par rar si imi doresc sa creasca lung dar ma gandesc ca e asa rar...:( poate nu merita efortul. Si eu am o boala cu roscatul, acum nu mai vreau, acum vreau :)).
Toma Aurora a spus…
Dana, mult succes îți urez și sper să fi foarte încântată de rezultat.
Imi imaginez deja cât de faină este bicicleta ta îmbulinată și cred că te-ai asorta perfect cu o pereche de blugi cu bulinuțe.
Pup :*
Toma Aurora a spus…
Simona, cred că ar ieși bine și cu stropi de vopsea de alte culori. Ar deveni niște adevărate opere de de artă, nu alta!:D
Toma Aurora a spus…
Miha.ela, laminarea eun fel de ...ceruire a părului, exact ca în cazul tâmplăriei, când se dă luciu parchetului :))
Părul se îndreaptă din cauză că e învelit într-un strat protector, care îl trage în jos și nu-l mai lasă să se zburlească.
Toma Aurora a spus…
Of, of, nici al meu nu-i des. E cât să fie, aș zice :D
Nu știu dacă tu l-ai mai avut lung până în prezent, dar eu am avut o prietenă care la fel spunea, că are părul tare rar și îl purta tuns scurt. Apoi, după ce și l-a lăsat lung, avea ditamai coada de groasă și eram așa invidioasa pe ea :))
Rox a spus…
ai un par superb!!!!
Rox a spus…
eu nu am inteles f clar: nu varsam continutul canii in apa fierbinte, nu? doar o tinem in apa fierbinte. a doua intrebare: eu am parul mai lung decat al tau si cred ca si mai des. sa folosesc un plic intreg? daca ne uscat cu phoenul sa tinem mai putin de 40 de minute? ai par ca din reclame!! :)
Toma Aurora a spus…
Rox, nu se varsă conținutul canii in apa fierbinte, doar se pune cana intr-un vas cu apa fierbinte, pentru ca gelatina inmuiata deja in apa rece sa se dizolve. Dacă ai părul mai lung/des poți folosi un pachet întreg, nu cred că are vreo importanța. Nu uita să adaugi și puțin balsam/masca. Din cate am citit eu trebuie sa lasam tratamentul in jur de 30-40 de minute cel putin, pentru a actiona cum trebuie.
:)
MoGio a spus…
ah ce culoare bestiala ! ma faci sa vreau sa ma re-vopsesc , intotdeauna am avut o pasiune pentru nuantele de mov in par . am vazut si eu la Modniza mai demult procedura de laminare , dar nu stiu de ce mi-a ramas mie in minte ca e doar pentru parul blond .. Arata super bine parul tau dupa :)
Miu Miu a spus…
Wow!!! Incerc si eu tratamentul, arata super. Multumimm!!!

Pup

shoeper-women.blogspot.ro
Rox a spus…
ok, merci mult pt indicatii!! o sa-ti scriu dupa ce fac si eu experimentul! ce frumos cand se imparatasesc trucuri d-astea :) te pup
MoGio a spus…
am revenit la acest post doar pt numarul vopselei :)) sa stii ca esti vinovata pt ca vreau sa ma vopsesc dupa 1an jumatate :))
doinitzasv a spus…
Mi-am facut si eu procedeul de laminare a parului vinerea trecuta, dupa ce am citit articolul tau si al Modnizei. Eu am folosit lapte in loc de apa la dizolvarea gelatinei, un plic mic intreg de gelatina DR. Oetker si mult balsam Hofigal cu Q10. Am stat mai bine de 40 minute cu toate astea in par si dupa clatire am observat ca parul era ok, nu uscat, ci chiar hidratat, intr-adevar putin mai bogat, mai gros, dar in sensul bun si am si primit aprecieri privind aspectul lui! Patul meu e sanatos, dar are acel aspect frizat, electrizat, ciufulit daca nu e aranjat. Cu siguranta voi repeta procedeul peste o luna pentru ca mi-a placut si cred ca e benefic pentru parul meu! Iti multumesc frumos pentru informatii!
Minunat,de mult nu am vazut ceva atat de interesant pe net,treubuie neaparat sa incerc..parul tauu e superb,tare mi-ar fi placut sa ai imagini cu parul tau inainte de tratament,dar m-ai convins si asa.
Maine-poimaine imi fac si eu tratamentul si de anunt daca a mers.
Te pup :*
Anonim a spus…
.....dupa laminare daca vreau sa-mi fac bucle cu peria sau cu placa, parul o sa mai stea buclat?.....multumesc....
Toma Aurora a spus…
Bună!
Mai greu cu ondularea părului după laminare. Eu am încercat cu placa, dar s-a ondulat foarte puțin, deși în mod normal îl ondulez foarte ușor cu ajutorul ei.
Dia a spus…
Ai un par perfect,felicitari!Cat despre nuanta de pe cutie,pare total diferita fata de realitate,din cauza pozelor s blitului sau chiar iasa asa un roscat domolit?
Toma Aurora a spus…
Bună, Dia!
Din păcate l-am tuns foarte prost recent, cu un breton greu de aranjat. Regret acele vremuri, dar or să se întoarcă.
Vopseaua chiar așa a ieșit. Eu aveam părul șaten mediu înainte de vopsire și nu s-a colorat chiar așa intens ca pe cutie. Vopselele de la Avon mi se par foarte ok, naturale, delicate cu firul de păr, dar nu sunt foarte rezistente.
Dia a spus…
Iti multumesc mult de raspuns :* si imi pare rau de patanie dar tot cred ca nu i s-a schimbat textura asa mult,cu asa fire de par sigur e minunat:).Daca descoperi tehnici noi de aranjat un breton rebel atunci te rog sa impartasesti:)) :* pusi
Anonim a spus…
Accesati flysky.ro!Veti gasi aici o multime de variante ieftine de zbor!Eu am cumparat si am fost foarte multumita!
Unknown a spus…
Parul tau este super! insa am o intrebare..parul meu este gras la radacina. crezi la laminarea cu gelatina va avea efect sau il va ingreuna si mai tare?
Toma Aurora a spus…
Bună, Teo!
Nu mă pot pronunța, depinde de fiecare tip de păr în parte, însă chiar dacă părul se va îngrășa mai repede imediat după folosirea măștii, după următoarea spălare nu vor mai fi probleme. Teoretic, va fi îndepărtat complet amestecul din păr.
Ionela a spus…
Buna
Efectul laminarii se pastreaza si la spalarea imediat urmatoare? Cam cat estimezi ca se pastreaza...se pierde gradual,asa? Merci
Toma Aurora a spus…
Bună!
Se păstrează și după următoarele spălări, însă nu pentru foarte multă vreme. Efectul este unul mai slab decât în cazul laminării la salon, de aceea masca trebuie aplicată mai des.
Unknown a spus…
Buna. Spune-mi te rog daca am parul cret exista vreo sansa sa il pot indrepta asa ca deja m-am saturat de placa mie nu mi-e chiar ondulat mi-e cret destul de tare si nu prea imi place cum imi sta.Mersii mult!
Toma Aurora a spus…
Bună!
Părul nu va fi perfect drept, după cum spuneam în text. Al meu este ondulat, l-a îndreptat destul de bine, dar a fost nevoie să folosesc și placa după.
Efectele nu sunt permanente, trebuie repetat procedeul. Este doar o variantă necostisitoare a laminării la salon, însă aceea este de lungă durată.
Unknown a spus…
Buna! Parul tau este foarte frumos, ai mai folosit acest tratament dupa postare si ai putea sa ne spui care ar fi concluziile tale finale? De asemenea, ai mentionat si de o tentativa de a-ti ondula parul. Din ce ai observat tu, pana la urma este posibil sa il ondulezi dupa ce faci acest tratament si sa stea? Parul meu este unul uscat pe lungimea lui, putin gras la radacina (cu fir subtire) si ma gandeam sa incerc si eu aceasta metoda acasa, in incercarea de a-l face sa se aseze mai bine. Odata cu venirea verii, s-a uscat si electrizat destul de tare, si incep sa raman fara solutii. Multumesc frumos, pupici si tine-o tot asa! :)
Toma Aurora a spus…
Bună!

Și eu pățesc acest lucru, părul mi se usucă foarte tare în sezonul cald, însă se potolește dacă iau doze mari de vitamina C în fiecare zi. În jur de 1000 mg iau și efectele se văd cam în 2 săptămâni, fără să fie nevoie să-mi schimb rutina de spălare a părului.
Laminarea cu gelatină e o procedură de suprafață și nu are efecte în cazul în care deteriorarea părului e cauzată e lipsa unei vitamine sau a unui mineral. Am folosit acest amestec în multe rânduri și am și încercat să-mi ondulez, fără succes, părul. Buclele se strică rapid, nu rezistă.
Anonim a spus…
Buna! Aș vrea sa încerc si eu acest tratament imi puteti spune daca i da volum parului ? Multumesc frumos 😘
Toma Aurora a spus…
Bună!
Nu oferă volum părului. Face firul de păr să fie mai greu, astfel se mai pierde din volum.
Unknown a spus…
Buna!
Chiar in momenul asta incerc laminarea si mi se tot scurge compozitia pe fata, desi am parul infasurat in casca de plastic speciala pentru par si in prosop. E normal sau am gresit eu ceva? Precizez ca am parul lung, dar subtire, si am folosit un pliculet intreg de gelatina cu 100ml lapte, e posibil sa fi fost compozitie prea multa pentru parul meu si din cauza asta sa se scurga? Compozitia a fost destul de fluida de la inceput, ar fi trebuit sa se ingroase cand am tinut-o in apa fierbinte?
Multumesc anticipat si mult succes cu alte experimente!
Toma Aurora a spus…
Bună, Manuela!
Nu, cât timp ai ținut compoziția în apă ferbinte trebuia să fie lichidă. Abia apoi, când începea să se răcească trebuia să se închege, să devină precum un jeleu, așa cum se comportă gelatina în mod normal.
Unknown a spus…
Multumesc pentru raspuns, Aurora! Totusi mie nu mi s-a inchegat nici mai tarziu, nici inainte sa o aplic, nici cat timp am stat cu ea pe cap.E posibil ca din acest motiv sa nu-si fi facut efectul asa cum ma asteptam. Ar trebui sa o mai las sa se raceasca mai mult/ sa astept sa se inchege inainte de a-i pune balsamul sau inainte de a o aplica? La tine in ce moment s-a inchegat?
Anonim a spus…
Buna! Imi place super mult culoarea parului tau, dar din pacate la Avon nu se mai gaseste aceasta nuanta.. :(. Mi-ai puteai recomanda o alta vopsea care sa aiba rezultate asemenatoare?
Toma Aurora a spus…
Bună! Nu mai sunt la curent cu nuanţele actuale, nu-mi mai vopsesc părul de un an.