Wishlist de ianuarie

   Încep noul an din nou cu gânduri legate de prima lună din an, cea care îmi sărbătoresc ziua de naștere. Un motiv suficient de puternic pentru a-mi justifica alegerile mai numeroase, apelând la un mișmaș celebru: Îmi iau așa, ca de ziua mea!
   Am decis ca în fiecare lună să mă axez pe lucrurile de care am cu adevărat nevoie și să nu mă mai las tentată de toate reducerile apărute. Pe Iherb aveam de multă vreme un wishlist pregătit (de prin octombrie), dar am așteptat să termin toate pudrele rămase în cutiuțe înainte de a-mi lua una nouă. După multe „cercetări” m-am orientat asupra unei pudre de la Physician-s Formula, cu o cantitate de 22 grame și cu termen de expirare în 2016. Ultima pudră pulbere pe care am avut-o (de la Yves Rocher) m-a ținut un an întreg și a fost o investiție foarte bună. Pentru că prețul celei de la PF este puțin mai mic (45 lei) am zis că merită să o încerc mai ales că se laudă cu un conținut organic și cu o putere bună de matifiere și acoperire.

   Am mai văzut pe Iherb un ceai de trandafiri considerat a fi unul dintre cele mai bune și dulci amestecuri pe bază de petale de trandafiri.



   Acum ceva timp am primit de la Iherb, pentru o comanda de minim 40$, un mini borcanel cu gem St.Dalfour, fără zahăr, dar atât de gustos! M-am decis să îmi iau și eu un recipeint full-size, mai ales că prețul unuia este rezonabil (3.52$/ 284gr). În țară găsiți această marcă de gemuri în Carrefour, la raionul pentru diete/diabetici (pentru că nu conține deloc zahăr), însă eu am văzut doar variantele cu fructe de pădure/afine/căpșuni. Prețul e undeva în jur de 11-12 lei.


   În ajunul Crăciunului am primit un cupon de 5$ pe Loveriva.com (am aplicat pentru eveniment organizat de ei, de sărbători, pe Facebook), de unde aș dori să îmi aleg acești cercei placați cu aur, cu pietre de culoare safirului.
                                            colier cu cerb PersunMall



 
    Din creditul de la Romwe aș alege unul dintre cele două lucruri sus-postate, dacă le-aș mai găsi în stoc până la primirea  cuponului de reducere.


 
    Cei de la Oasap mereu îmi mai taie din credit, pentru că nu activez pe Lookbook și pe alte site-uri de fashion pe unde aș putea să le fac reclamă și momentan m-au coborât la 10$/lună. Dar sunt mulțumită și cu aceștia mai ales că îmi pot alege o mică bijuterioară și nici nu plătesc mare lucru la poșta vamală pentru valoarea coletului (in jur de un leu). În luna ianuarie voi alege o pereche de cercei, fie sub formă de bufnițe,fie ceva de tip ear cuff.
   Iremediabil m-am îndrăgostit de acești teneși de pe Asos. Cu siguranță vor fi cel mai dorit cadou pe care mi l-aș trece pe lista de dorințe pentru ziua mea!




   Cei de la Dorothy Perkins au transport gratuit la comenzi peste 30 de lire, iar in plus puteti beneficia de o reducere de 15% daca aveti un carnet de student înregistrat (numai anumite universități din țara noastră sunt înscrise în grila lor. Eu folosesc numărul de student de la Univ. București, cel marcat pe legitimație. Reducerea este valabilă tot anul, indiferent de valoarea comenzii sau de numărul comenzilor plasate. Nu uitați să introduceți datele înainte de a adăuga produsele în coș (în secțiunea Student Discount ). Reducerea se cumulează cu celelalte promoții oferite pe mail (gen: reducere 10%, 20%, dar pentru a primi codurile trebuie să vă abonați la newsletter. Dacă nu ați mai plasat până acum o comandă primiți instant 10%off pentru înscrierea la newsletter. Detalii găsiți în josul paginii de start!
 Eu mi-am pus în wishlist (de fapt în bookmarks pentru că site-ul nu are implementată opțiunea de a adăuga produsul într-o listă de dorințe) un set format din guler și mănuși, un clutch și niște jeanși cu flori. O să mă uit mai atent căci au și pulovere și topuri foarte frumoase!

Comentarii

Ana Naghi a spus…
Iti doresc sa le ai pe toate pana la sfarsitul lunii! Esti nascuta in ianuarie ca si mine :) Capricorn sau Varsator?
Irina a spus…
Foarte interesant wishlistul tau :) Manusile si gulerasul rosu sunt superbe >3
Sper sa primesti cat mai multe lucrusoare din lista de ziua ta :)

Pupici :*
Anemona a spus…
Geniali cercei :x
M and M a spus…
Cat de frumosi sunt tenesi :x. Imi lasi te rog un link cu ei?
Toma Aurora a spus…
http://www.asos.com/Timeless/Timeless-Toe-Cap-Trainer/Prod/pgeproduct.aspx?iid=2527389&SearchQuery=gold%20shoes&sh=0&pge=0&pgesize=20&sort=3&clr=Goldglitter

Eu tocmai i-am comandat. Am prins ultima pereche UK5. Noroc cu sora mea (cardul ei) ca al meu era gol pușcă si nu i-as mai fi prins pe stoc. Abia ii astept!
Toma Aurora a spus…
Anemona si mie mi s-au parut foarte frumosi :)
Toma Aurora a spus…
Irina, multumesc!

Pe site (Dorothy Perkins) sunt multe seturi asemănătoare, inspirate de marile orase ale lumii. Le poti gasidand search după cuvantul gift, pe site :) Pupici!
Toma Aurora a spus…
La multi ani si tie, Ana!
Sunt capricorn (nascuta pe 11 ianuarie):D

Pupici!
Adelina Eneșca a spus…
Interesanta lista, trebuie sa dau si eu o comada pe iherb, am de mult in plan :) La multi ani pt 11 ianuarie!
M and M a spus…
Nu stiu cum i.am scapat , ma tot uit de 3 zile si tot adaug produse in "casuta pentru wishlist" ,fara oprire:))).

Sunt foarte frumosi! Sunt foarte curioasa cum or sa arate si in realitate !

te pup:*
ilda76 a spus…
Da, am frematat la multe dintre cele vazute...Manusile cu dantela la set cu gulerul rosu, cercelusii-bufnita, acei ciorapi cool (dar pentru care eu n-as avea atitudinea necesara, poate doar in casa :P)- mi-au ramas in gand!
Go for it, nu sta pe ganduri, o motivatie mai buna decat cea a aniversarii nu stiu daca exista!
Asteptam sa ne arati pentru ce ai "aplicat"!:)
Pupicei, Aurora!
M-ai facut super curioasa cu pudra de pe iherb , dar momentan dau o comanda pentru cea de orez , asa ca o mai aman putin :(
Unknown a spus…
Sunt superbi cerceii aceia,acum o sa imi ramana gandul la ei:X.Te pup!






http://preciousboutiquee.blogspot.ro/
Catallina a spus…
Pai, ce pot sa spun....imi place ce iti doresti si sper sa si reusesti sa le iei. Cercelusii bufnita sunt super!
Sper sa-ti indeplinesti toate dorintele ca doar e ziua ta si meriti. :)
Acum intru pe Dorothy Perkins sa privesc si sa suspin. :)
si eu trebuie sa primesc un colier cu pasari de la un magazin din afara caruia i-am facut reclama.Cred ca e pe la ceva posta prin cluj:))Dulceata ma tenteaza si pe mine si chiar si tenisii aurii, sunt superi, desi eu nu prea port tenisi.Imi doresc sa le primesti pe toate d ziua ta si sa nu uiti sa ne arati cadourile!Te imbratisez cu drag!:*
Ana Naghi a spus…
Multumesc! Eu pe 30, deci tu faci prima cinste :)
Unknown a spus…
Când aud de organic, parcă e aur. M-ar interesa produsele :D
Ah, și ce frumoși și eleganți sunt cercelușii aurii cu acel detaliu albastru !