joi, 20 septembrie 2012

Pentru iubitorii de animale


   M-am decis sa scriu acest articol pentru iubitorii de animale care pot trece printr-o situatie dificila cu prietenii lor necuvantatori. In urma cu un an, mai exact in iulie, bunica mea mi-a stropit cainii cu soda caustica. S-a gandit ea ca din cauza cainilor a gasit niste paraziti la ea in casa. I-am explicat faptul ca sunt deparazitati si ca puricii provin din alte parti (toti vecinii se plangeau in acea perioada despre aceasta invazie). Ba mai mult, ajunsesem sa controlez zilnic toti cainii ca sa ma asigur ca nu le-a aparut vreun chirias. Nici vorba! Nici macar urma de purice pe ei!
  
   Imediat dupa incident am sunat la Protectia Animalelor. Tot ceea ce puteau sa faca cei de la organizatie era sa vina la mine, sa ia cainii, sa ii tina 7 zile intr-un adapost, dupa care sa ii eutanasieze in cazul in care nu ma duceam sa ii iau inapoi. Inapoi, adica in aceeasi curte cu bunica mea. Eutanasierea ar fi fost inevaitabila, pentru ca bietii caini erau foarte arsi.

   Mai grav a fost ars Ares, cainele din fotografia de mai sus, care nici nu a mai vazut dupa stropire. Ochiul drept a devenit alb, opac, iar veterinarul mi-a spus sa astept sa se sparga, iar apoi sa ii curat bine zona, caci ochiul va seca in scurta vreme. Dar am avut noroc cu un politist cumsecade care mi-a dat cateva ponturi care ar fi putut ameliora situatia. Primul dintre ele a fost sa spal cainii cu ceai de frunze de salcie. Intr-un suflet am cules o plasa de frunze, am facut o oala de ceai si am spalat bine cainii, fara sapun sau alte solutii de curatare.

   Ranile erau atat de adanci incat peste tot mirosea numai a carne arsa. In unele portiuni (pe coapse) gaura era pana la os. Dar am avut noroc ca au fost foarte cuminti  cateii si nu s-au zbatut deloc.
Cat despre ochiul alb al lui Ares, m-am ocupat si de el chiar daca sansele pareau a fi inexistente. I-am dat de 3-4 ori pe zi cu unguent de la farmacie (din acela clasic, la 5-6 lei. Il aveam deja in casa, cumparat pentru o pisicuta mereu racita la ochi).

   Dupa 2-3 zile am inceput sa sterg de 2 ori pe zi ranile cainilor cu rivanol si sa aplic pe ele crema de galbenele sau crema cicatrizanta de la Fares (am folosit multe cutii, in ambele variante).

   Dupa 2 saptamani ochiul alb al cainelui a inceput sa se limpezeasca si dupa o luna isi revenise complet. Ranile la fel, s-au vindecat rapid, in cateva saptamani. Ranile pana la os s-au vindecat mai greu, dar am continuat sa le sterg si cu apa oxigenata si sa aplic crema din abundenta chiar si dupa cicatrizare. Dupa cateva luni cainii si-au revenit complet si aveau blana crescuta in totalitate peste rani. Ochiul lui Ares a devenit complet sanatos! Toata lumea a fost suprinsa pentru ca nimeni nu se astepta la o recuperare totala si deloc costisitoare.

   Cu bunica mea nu am avut ce sa rezolv.S-a certat tatal meu cu ea, dar ea este foarte batrana (stiti doar cum sunt oamenii foarte in varsta). In momentul acela imi venea sa o strang de gat, dar am preferat sa ma concentrez asupra cainilor si sa ii ajut cum pot.

   Am scris acest articol mai mult pentru a atrage atentia asupra faptului ca uneori este bine sa ne urmam si instinctul si sa nu dam crezare oricarui sfat venit din partea unui medic, fie el si veterinar. Nu contest faptul ca au pregatirea necesara, dar lor le lipseste acea dragoste pe care numai un stapan o poate manifesta pentru animalul sau. Sa astept sa i se sparga ochiul era floare la ureche, teoretic. Cristalul acela de acid ar fi continuat sa arda pana cand globul ocular ar fi crapat.
   Am mai avut o experienta similara cu un pui de caine care nu mai putea sa mearga. Manca, era foarte gras dar avea picioarele ca niste betisoare si statea doar culcat. Mi s-a spus ca a ologit si ca acest lucru e des intalnit la cainii detalie mai mica, care nu au toate vaccinurie la zi (asta mi s-a parut mai degraba un apropo, o invitatie la vaccinat). Apoi am mers la un veterinar din localitate, specializat pe ovine si bovine. Doar s-a uitat la bietul catelus si mi-a zis sa ii dau calciu sub forma de pastile. Dupa nici o saptamana isi revenise complet. Cu timpul labutele chiar i s-au facut uriase.
   Cu acelasi catel am mai avut 2 ani mai tarziu o problema. Avea ochii foarte rosii si ii curgeau balele. Toata lumea zicea ca a turbat. Dupa 5-6 zile in care a zacut saracul si nu a mancat nimic, mi-a venit ideea sa ii desfac si un pate de ficat, daca tot nu manca crănțănele si mancare gatita. In secunda urmatoare era in picioare si nici nu va spun cu ce viteza a mancat pateul, dand vesel din codita.Multe pateuri mai tarziu, era cel mai fericit catel de pe planeta si latra de mama focului. In aceeasi zi a inceput sa stranute cu secretii. Fusese racit :D

   Un alt sfat foarte important este sa nu va panicati. Oricat de urata ar fi rana sau orice s-ar intampla ganditi-va ca voi, practic, nu ati patit nimic si ca altcineva sta si sufera in timp ce voi plangeti si va agitati. Cu atatea animalute in jur am trecut prin multe, de-a lungul anilor : le-am pus piciorusele in gips pisoilor mici care picau din pod, am scos capete metalice de salam ramase in gingii, am bandajat rani deschise, am hranit cu lingurita, șamd. Nu am apelat la veterinar decat foarte rar, pentru ca stiam ca pot sa fac si eu unele lucruri pentru care as fi fost taxata. Si in plus, nimeni nu cred ca imi intelege animalele mai bine decat mine si intotdeauna mi-au stat calme si linistite cand le-am tratat. Ca un fel de copil bolnav, care nu se simt bine cat timp este in spital, dar care devine plin de speranta cand mama lui ii aduce un ceai cald sau ii pune o compresa pe frunte.

P.S.: Desi iubesc animalele nu am facut din acest lucru o obsesie. Doar am grija sa fie sanatoase, sa manance si sa aiba un loc bun unde sa doarma. Nu tin cainii si nici pisicile in casa, toti au adaposturi pe timp de vara/iarna in afara casei. Rareori stau sa ii bibilesc sau sa ma joc cu ei. Important este, atat pentru mine cat si pentru ei, sa le dau toata libertatea pe care o vor. Cainii mei sunt mari, sar peste toate gardurile si pot hoinari pe unde au pofta. Pisicile iarasi sunt slobode si pot vizita toti „prietenii” din vecinatate. Fiind in numar mare nu au nevoie de atentia permanenta a cuiva. Din cauza asta am considerat ca este mai sanatos pentru un animal sa aiba un tovaras de viata din specia sa. Ganditi-va cum ar fi sa traiti singuri intr-o lume plina de caini. Oricat de mult i-ati simti aproape tot v-ar lipsi un alt seaman.

32 de comentarii:

  1. M-a impresionat tare mult postul tau si eu iubesc animalele mult, chiar mi-as dori sa stau la curte si sa am mai multe si sa traiasca toate impreuna fericite.
    Eu nu am avut ocazia sa tratez decat pisoii pe care i-am avut.
    Cred ca ai fi un medic veterinar foarte bun :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, tare mult mi-ar placea sa fiu veterinar. Inca am timp suficient sa mai fac o alta facultate sau poate as putea sa ma ocup si fara diploma, la un moment dat, de unele animalute.

      Ștergere
    2. Și pe mine m-a impresionat postul tău, modul în care ai îngrijit animalele. Nu toată lumea ar fi avut puterea de a face ceea ce ai făcut tu, adică să le îngrijești cu atâta înțelegere, compasiune și dăruire. Poate ar trebui să devii medic veterinar...Pe bune!

      Ștergere
  2. Nu-mi iese din cap ce-a facut bunica ta, insa ma abtin sa comentez pentru ca, in final, este ruda ta. In ceea ce priveste bolile/accidentele animalutelor (pisicilor mei!), eu nu mai stiu cum sa actionez. Ma panichez si tot ce-mi da prin minte e sa merg de urgenta la vet. Eeeei, si dupa aia, urmeaza chinul tratamentului. Sa ne vezi (pe mine si pe sot) alergand prin casa dupa ei ca sa le dam pastilute. Prima e simplu de dat, insa la urmatoarele stie deja ca-i imping pe gat ceva rau la gust si prefera sa fuga si sa se ascunda :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miki, desi este ruda mea sa stii ca si eu am condamnat-o pentru ce a facut. Pur si simplu imi venea sa o omor, iar cand cei de la Protectia Animalelor mi-au zis ca nu ii pot da decat o amenda am ramas blocata. Nu inteleg de ce la noi treburile sunt asa de dificile. In mod normal trebuia dusa la un azil, daca tot face lucruri din acestea grotesti. Familia mea niciodata nu a avut nicio pretentie de la ea, nu suntem in relatii foarte bune dar nici nu am deranjat-o niciodata cu nimic.
      La fel ca tine se ambaleaza si sora mea. La un moment dat o pisicuta avea un capat de capac in gura, iar sora mea alerga cu ea in brate si plangea si striga ca ea lesina, ca ii este frica. Si bietul mâț statea aproape sufocat in bratele ei.
      Am mai patit si eu sa intampin probleme cand am dat pastile la pisici. Dar de obicei le pisez si le amestec cu putina mancare umeda (cea din comert, de pilda, e foarte aromata si acopera orice miros ciudat al pastilei).

      Ștergere
  3. Mi-ai devenit si mai draga dupa postarea aceasta, ai o tarie de a infrunta situatiile de ma minunez. Cea mai urata experienta de acest fel am avut-o cu colegii de apartament de acum 2-3 ani, carora le-a cazut pisoiul de la fereastra (etajul 6). Mi-a rupt inima, saracul nu avea nici coada si s-a dezechilibrat... Eu verific toate geamurile si locurile preferate de ascuns ale pisicutei mele inainte sa plec de acasa. Si vreau sa ii aduc o tovarasa de joaca imediat ce ma voi muta, cred ca va fi foarte benefic pentru ea. Sa mai pui fotografii cu prietenii tai blanosi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alice, ah, bietul pisoi! Asta e unul dintre cele mai mari riscuri atunci cand stai la un etaj mai inalt si ai pisici.Unei prietene i-a cazut hamsterul de la etajul 10 si a murit micutul :(
      O sa pun fotografii intr-o zi, iti promit!

      Ștergere
  4. Cand am inceput sa citesc, nu-mi venea sa cred. Ma bucur ca si-au revenit cu totii. Sunt convinsa ca e o legatura deosebita intre tine si animalele tale, altfel nu cred ca ar fi stat asa linistite la tratament.
    Iti doresc sa te bucuri de caldura sufletelor lor blande mult timp de acum incolo! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Ruxandra! Si eu imi doresc acelasi lucru. Chiar daca nu voi mai locui aici peste cativa ani, stiu ca ii las pe mana parintilor mei, care se vor ingriji cum trebuie de ei.

      Ștergere
  5. si eu iubesc animalele , tot fara excese si incerc sa le ajut pe cat pot ( bunica trebuie iertata...la o varsta...stii tu )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, din cauza asta nici nu am depus plangere. Ce rost avea sa tarasc o batrana de 80 si ceva de ani prin tribunal, totul doar pentru o amenda.

      Ștergere
  6. Foarte frumos articolul si mai ales ca are un sfarsit fericit.
    Si eu am trecut prin multe cu cainele meu pe care il tin la curte si sincer a fost tratat mai bine de un medic de la sat care se ocupa doar cu porci si vaci.
    Cand iti doresti din suflet sa faci bine un biet suflet se intampla si miracole.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gina, am intalnit multi veterinari de la tara foarte priceputi. Chiar mai priceputi decat cei din cabinete. Cunosc o doamna foarte draguta care a fost veterninar 30 de ani intr-un sat, dar au dat-o recent afara pe motiv ca nu are facultate (avea doar o diploma, cum se facea pe timpul lui Ceausescu).Era foarte dedicata si aproape tot salariul il baga in doctorii si instrumente. Facea chiar si cezariene la orice fel de animal care nu putea duce sarcina la capat (caini,pisici,oi, etc). Si acum imi amintesc cum a salvat niste mânji blocati in uterul unei iepe foarte tinere.

      Ștergere
  7. Esti o persoana deosebita!
    M-a impresionat mult postarea.
    Sunt de acord cu Irina, ai fi un medic veterinar excelent si indragit!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Sunshine. Cand vine vorba de lucrurile la care tin nu ma dau batuta foarte usor. :)

      Ștergere
  8. Eu sunt foarte inimoasa si mi.e foarte mila de ei:(.
    Fiindca stau la bloc nu pot tine catei , insa am 4 hamsterei dragalasi (aveam 9:))) ) si mi.e foarte drag de ei ! Stiu ce simti pentru ei si sunt sigura ca , cu mare drag i.ai ajutat.
    :*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi plac mult si hamsterii, dar cu atatea pisici nu m-as incumeta sa ii tin, nici macar in casa. Sa te bucuri de ei si sa fie sanatosi!

      Ștergere
  9. ai fi un foarte bun veterinar! si eu iubesc animalele, insa intr-o situatie de criza ma panichez si ma blochez.
    Imi aduc aminte cand catelul meu a fost muscat de cel din curte. Impinsa de adrenalina nici nu m-am gandit ca poate din greseala sa ma muste si pe mine sau ca este greu, ci pur si simplu l-am ridicat in aer de blana de pe spate si mama a putut sa-l adune pe cel mic de pe jos (este chin japonez, practic tot corpul lui era cat capul celui mare, insa foarte tzantzaros, motiv pt care am avut multe incidente cu el). Insa cand am vazut ca l-a muscat in zona gatului si ca sangereaza destul de mult, m-am pierdut cu totul si n-am putut decat sa ma invart in cerc in jurul mamei cat incerca sa-l ingrijeasca. Din fericire a reusit sa opreasca sangerarea si acu e bn sanatos.

    Sincer cand am citit primele cateva fraze, am dezbatut dc sa continui sa citesc pt ca mi se facuse stomacul ghem gandindu-ma ca n-ai putut sa-i salvezi. Slava Domnului ca n-a fost asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luptele intre caini sunt foarte periculoase. Cum ai spus si tu, exista pericolul sa te prinda si pe tine de maini daca incerci sa ii desparti. Am doua cateluse care se bat cand intra in calduri si le despart cu o cana cu apa sau zapada (atunci cand este iarna). Imediat se potolesc si in plus nu e nevoie sa mai strig la ele. Mai ales daca ii stropesti pe cap, imediat se opresc din lupta.

      Ma bucur pentru catelusul tau si sper sa nu mai fie cu nasul pe sus si in viitor. Am observat ca acesti catelusi de talie mica starnesc de obicei luptele.:)

      Ștergere
    2. Am realizat abia apoi asta, insa atunci pur si simplu n-am gandit vazand cum cainele cel mare stergea ca la parbriz pe jos cu cel mic. Cat despre cel mic nu i-a trecut infumurarea nici acum si inca sare la orice, desi are aproape de 12 ani:)). Insa nu mai are concurenta masculina pe batatura. Cainele mare a fost calcat masina:(. I-am dat drumul prin curte sa mai alerge, a prins momentul cand cineva a deschis poarta si a zbughit-o afara. Nu m-am ingrijorat in prima faza cand am vazut ca nu se intoarce, pentru ca stiam ca era foarte alert vis-a-vis de masini. Abia dupa cateva zile mi-a zis bunica-miu ca l-a gasit pe marginea drumului. Traficul pe soseaua Targoviste-Ploiesti este infernal si numai eu stiu de cate ori am privit cu groaza cainele cel mic traversand-o in fuga exact in fata unei masini. Stam cu ochii ca pe butelie pe el cand se deschide poarta:))

      Ștergere
  10. Foarte frumos ca nu te-ai dat batuta!Eu sincer as fi ascultat sfatul veterinarului (cica el stie mai bine ca mine) dar dupa postarea asta chiar mi-ai dat sperante.Si eu ingrijesc 4 pisoiasi.Pisica a fatat la noi in hambar(noi nu stiam ,era slaba si misuna prin vecini) dar dupa un timp nu am mai vazut-o.Si cand li s-a facut foame pisoii au inceput sa planga .Erau mici,atunci nici nu aveau ochi.Le dau mancarica cu seringa si vad ca pe zi ce trece se fac mai mari ,mai vioi,si dintii au inceput sa le creasca,acum cand le dau de mancare ma mai prind de deget(fiindca se face mizerie in jur si degetele se uda cu laptic :)) ). Astept cu nerabdare cand vor fi mari si se vor juca ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, ce frumos din partea ta! Cred ca pisoii sunt cele mai simpatice animale atunci cand sunt mici. Pe langa faptul ca sunt foarte jucause au si instinctul acela caraghios de vanatori si tot timpul stau la panda sa sara unul pe altul :))
      Cainii sunt mai potoliti cand sunt mititei, dar cand cresc mai maricei incep sa se muste,sa se bata intre ei.

      Sa ai grija de cei 4 voinicei si sa te bucuri de jocurile lor! Te pup!

      Ștergere
  11. m-a impresionat puternic postarea ta si daca toti oamenii ar fi atat de grijulii cu prietenii necuvantatori nu ar mai exista animalute bolnave, ranite sau mai stiu eu cum...

    te pup!

    RăspundețiȘtergere
  12. Vai,m-ai facut sa plang serios!Eu am curtea plina de catei si pisicute(am 3 catei si 3 pisicute) si pe toate animalutele le-am gasit pe strada.Ultimul a fost un pisoi atat de slab de nici sa miaune nu putea si de foame ce ii era a mancat paine simpla.Urasc oamenii care nu au nici un gram de simpatie pentru animale,ca vezi doamne la ce-ti folosesc?Da cand ii vezi cum se uita cu ochisorii aia a lor si te iubesc neconditionat ,cum sa-i arunci in strada?esti un om extraordinar Aurora>:D<

    RăspundețiȘtergere
  13. Aurora, mi-au dat lacrimile citind postarea asta, pentru ca iubesc foarte tare cainii in special si stiu cat de neinduratori pot fi unii oameni cu animalele;mi-am adus aminte de sora mea care, cand era mica tot ce aduna din drumul de la scoala spre casa, aducea acasa;mereu era mama animalelor parasite! Foarte frumos spus chestia asta cu veterinarii, ca nimeni nu poate intelege un animal mai bine decat stapanul...

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu puteam sa nu citesc aceasta postare si sa nu las un comentariu caci dupa cum poate stii deja,sunt si eu o iubitoare de animale.Cand am citit ce a facut bunica ta am fost foarte revoltata dar in acelasi timp resemnata,unii oameni pur si simplu nu au suflet pentru animale...Acuma sa nu iti placa si sa nu le vrei aproape de tine e una si sa le faci rau este alta!Eu nu inteleg cum un om simplu,un om de la tara,care cica e intelept si cu frica de Dumnezeu,poate sa priveasca animalele doar ca pe o sursa sa mancare (gaini,vaci,porci),de transport(cai) si paza(caini).Au si ele un rost in aceste sensuri bineinteles dar nu inseamna doar atat pentru oameni.Nu trebuie sa ne folosim de ele si atat.Trebuie sa fie un ajutor reciproc,o relatie.Eu una sunt foarte atasata de animale,am si eu 4 cateluse,un porcusor de guinea,un papagal si o zebra australiana si daca vreunul dintre ei se raneste sau pateste ceva nu astept sa ii treaca sau sa moara,incerc sa am grija sa ii fie mai bine.La fel face si mama.Nu suport indiferenta si ignoranta,caci de aici pornesc toate tampeniile vis-a-vis de animale...

    Multumesc pentru postarea aceasta!Ma bucur din suflet ca totul este ok cu catelusii!

    Te pup si bravos!

    RăspundețiȘtergere
  15. Partea cu bunica o inteleg, eu am o strabunica de vreo 90 de ani, care are momente cand ridica bastonul la caine din te miri ce. Noroc ca suntem mereu in preajma ei si oricum la o asemenea varsta mai degraba l-ar gadila, la cat ii tremura mainile.

    Te admir, sincer. Esti o fire extrem de puternica. Eu ma pierd cu firea, ma ingrijorez, fug de la un veterinar la altul. Cand pisicutele mele cele mici, doua la numar, au avut probleme cu digestia am fost la doi veterinari. O doamna care desi era in cladirea Directiei Veterinare Dolj, si nu avea pt animale, decat pastile de deparazitat, in rest doar medicamente pentru pui. Unde fusese blocul operator inainte, recent a devenit birou...
    Pana la urma am ajus la o alta doamna veterinar, nu pot sa ma pronunt ca ar fi buna sau rea, insa mi-a dat ceva pastile, mancare pt digestie si in 2 zile matzele erau jucause si le trecuse totul.

    Ai dreptate in legatura cu medicii veterinari de la tara, pt ei munca acolo e cat se poate de reala. Acolo cei care au vaci si capre, care se bazeaza pe traiul de pe urma acestor animale, nu isi permit sa le piarda lovite de boala sau dand nastere la alte animale. Si eu ii respect pe acestia mai mult, pentru ca uneori nu au instrumentele necesare, pe care le are un medic privat cu cabinet privat. Improvizeaza, se zbat si dau tot ce pot sa salveze o viata.

    Eu am un caine si cinci pisici. Anul trecut adoptasem o catelusa in curte, dar au omorat-o, i-au dat in cap. Era micuta, genul de caine nici mic, nici mijlociu de talie. Nu stiu ce om, daca ii pot spune om, se poate teme de un caine atat de mic, incat sa-i dea in cap. Si doar ce fatase, in zadar i-am cautat puii timp de-o saptamana. N-a fost chip sa gasim unde ii ascunsese.

    Ma bucur sa aud ca toti cateii tai si-au revenit dupa intamplare asta. Sper ca de acum incolo sa fie sanatosi si puternici. Si toate animalutele tale la fel.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ma bucur ca am citit postarea ta acum si nu mai devreme, la munca, caci as fi inceput sa plang acolo. Foarte tare ma impresioneaza animalele si mi s-a intamplat sa descopar in mine tarie si curaj de care nu ma stiu capabila, cand e cazul sa le ajut. Nu am avut de tratat animale grav bolnave pana acum, doar o catelusa paralizata de la mijloc, in urma cu 10 ani, cu care faceam exercitii ca sa poata merge din nou si am mai dat multor animalute pastile. De curand am "fraierit" o pisica sa ia niste pastile pe care le detesta, zdrobindu-le si adaugand smantana; a mers trucul de fiecare data :)

    RăspundețiȘtergere
  17. m-a impresionat foarte mult ce am citit, eu am o catelusa de talie mica pe care o iubes din tot sufletul si pot doar sa imi imaginez ce as simtii daca i s-ar fi intamplat ei asa ceva! Tot respectul pentru cum ai tratat situatia cu bunica ta, eu nu stiu daca as fi fost asa de diplomata

    RăspundețiȘtergere
  18. Esti o persoana pe care mi-as dori sa o am mereu in preajma,te admir mult!

    RăspundețiȘtergere
  19. O persoana minunata cum ar trebui sa fim cu totii.

    RăspundețiȘtergere
  20. ... Sa incep cu dorinta de a saluta si primi impreuna binefacerea zilei frumoase de azi...

    M-a impresionat tot ce am citit aici si faptul ca dupa suferinta si speranta totul s-a terminat cu salvarea vietii...

    Am si eu trei caini, doua fete ( una ogar adusa de langa o cariera de piatra dintre alti caini ai nimanui si o maidaneza cu mult labrador in ea salvata de la un ,,adapost,, unde urma sa fie omorata ) si un baiat ogar, rasfatat de puiut la noi, doua pisici si ce s-o mai nimeri... intr-o curticica, stam la casa, eu si fiul meu...

    A fost armonie si prietenie un timp, un an, pana cand fetele, una in calduri, au inceput sa se bata... s-a lasat cu sange datorita ranilor destul de adanci... le-am separat si dupa patru luni am incercat intr-o iesire pe un teren neutru si in afara curtii noastre sa le apropii din nou... poate de le puneam botnite as fi evitat sa vad iar cum se infig coltii intr-o noua incaierare... le-am despartit cu greu si acum iar le tratez ranile si iar imi arat tristetea si supararea, ne certam si pastram distanta... nu stiu ce pot face mai mult, mi-e teama ca am gresit eu ceva... mi-e greu sa accept ca in jurul meu, atunci cand toata atentia mea este axata pe liniste, meditatie, purificare interioara prin constientizarea faptului ca am venit aici sa colaboram, sa ne bucuram de viata si nu sa concuram... axata pe rabdare, compasiune si mereu efortul de a intelege si echilibra exteriorul printr-o gandire pozitiva, invaluita in lumina, incredere si acordarea primei sanse oricui si oricarei circumstante... mi-e greu sa accept ca astfel oaza mea de liniste si prieteneie este tulburata de agresivitate, cearta si violenta dintre animalutele pe care le iubesc... stiu ca nimic nu-i intamplator, ca avem multe de rezolvat in comun si multe cercuri de inchis, iar fratiorii nostri mai mici, din natura, sunt porniti la drum cu aceleasi bagaje si experiente de trait... totusi ma doare si ma intreb cum sa procedez ca sa diluez animozitatea dintre ele? in afara de a le separa si pune botnita, de a ma intari si detasa ca sa nu generez teama deoarece stiu ca ele simt tot ce simt eu, nu stiu ce sa mai fac altceva...

    ... cu mult respect pentru toti cei de aici... cu drag Gabriela...

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...