Pentru iubitorii de animale

   M-am decis sa scriu acest articol pentru iubitorii de animale care pot trece printr-o situatie dificila cu prietenii lor necuvantatori. In urma cu un an, mai exact in iulie, bunica mea mi-a stropit cainii cu soda caustica. S-a gandit ea ca din cauza cainilor a gasit niste paraziti la ea in casa. I-am explicat faptul ca sunt deparazitati si ca puricii provin din alte parti (toti vecinii se plangeau in acea perioada despre aceasta invazie). Ba mai mult, ajunsesem sa controlez zilnic toti cainii ca sa ma asigur ca nu le-a aparut vreun chirias. Nici vorba! Nici macar urma de purice pe ei!
  
   Imediat dupa incident am sunat la Protectia Animalelor. Tot ceea ce puteau sa faca cei de la organizatie era sa vina la mine, sa ia cainii, sa ii tina 7 zile intr-un adapost, dupa care sa ii eutanasieze in cazul in care nu ma duceam sa ii iau inapoi. Inapoi, adica in aceeasi curte cu bunica mea. Eutanasierea ar fi fost inevaitabila, pentru ca bietii caini erau foarte arsi.

   Mai grav a fost ars Ares, cainele din fotografia de mai sus, care nici nu a mai vazut dupa stropire. Ochiul drept a devenit alb, opac, iar veterinarul mi-a spus sa astept sa se sparga, iar apoi sa ii curat bine zona, caci ochiul va seca in scurta vreme. Dar am avut noroc cu un politist cumsecade care mi-a dat cateva ponturi care ar fi putut ameliora situatia. Primul dintre ele a fost sa spal cainii cu ceai de frunze de salcie. Intr-un suflet am cules o plasa de frunze, am facut o oala de ceai si am spalat bine cainii, fara sapun sau alte solutii de curatare.

   Ranile erau atat de adanci incat peste tot mirosea numai a carne arsa. In unele portiuni (pe coapse) gaura era pana la os. Dar am avut noroc ca au fost foarte cuminti  cateii si nu s-au zbatut deloc.
Cat despre ochiul alb al lui Ares, m-am ocupat si de el chiar daca sansele pareau a fi inexistente. I-am dat de 3-4 ori pe zi cu unguent de la farmacie (din acela clasic, la 5-6 lei. Il aveam deja in casa, cumparat pentru o pisicuta mereu racita la ochi).

   Dupa 2-3 zile am inceput sa sterg de 2 ori pe zi ranile cainilor cu rivanol si sa aplic pe ele crema de galbenele sau crema cicatrizanta de la Fares (am folosit multe cutii, in ambele variante).

   Dupa 2 saptamani ochiul alb al cainelui a inceput sa se limpezeasca si dupa o luna isi revenise complet. Ranile la fel, s-au vindecat rapid, in cateva saptamani. Ranile pana la os s-au vindecat mai greu, dar am continuat sa le sterg si cu apa oxigenata si sa aplic crema din abundenta chiar si dupa cicatrizare. Dupa cateva luni cainii si-au revenit complet si aveau blana crescuta in totalitate peste rani. Ochiul lui Ares a devenit complet sanatos! Toata lumea a fost suprinsa pentru ca nimeni nu se astepta la o recuperare totala si deloc costisitoare.

   Cu bunica mea nu am avut ce sa rezolv.S-a certat tatal meu cu ea, dar ea este foarte batrana (stiti doar cum sunt oamenii foarte in varsta). In momentul acela imi venea sa o strang de gat, dar am preferat sa ma concentrez asupra cainilor si sa ii ajut cum pot.

   Am scris acest articol mai mult pentru a atrage atentia asupra faptului ca uneori este bine sa ne urmam si instinctul si sa nu dam crezare oricarui sfat venit din partea unui medic, fie el si veterinar. Nu contest faptul ca au pregatirea necesara, dar lor le lipseste acea dragoste pe care numai un stapan o poate manifesta pentru animalul sau. Sa astept sa i se sparga ochiul era floare la ureche, teoretic. Cristalul acela de acid ar fi continuat sa arda pana cand globul ocular ar fi crapat.
   Am mai avut o experienta similara cu un pui de caine care nu mai putea sa mearga. Manca, era foarte gras dar avea picioarele ca niste betisoare si statea doar culcat. Mi s-a spus ca a ologit si ca acest lucru e des intalnit la cainii detalie mai mica, care nu au toate vaccinurie la zi (asta mi s-a parut mai degraba un apropo, o invitatie la vaccinat). Apoi am mers la un veterinar din localitate, specializat pe ovine si bovine. Doar s-a uitat la bietul catelus si mi-a zis sa ii dau calciu sub forma de pastile. Dupa nici o saptamana isi revenise complet. Cu timpul labutele chiar i s-au facut uriase.
   Cu acelasi catel am mai avut 2 ani mai tarziu o problema. Avea ochii foarte rosii si ii curgeau balele. Toata lumea zicea ca a turbat. Dupa 5-6 zile in care a zacut saracul si nu a mancat nimic, mi-a venit ideea sa ii desfac si un pate de ficat, daca tot nu manca crănțănele si mancare gatita. In secunda urmatoare era in picioare si nici nu va spun cu ce viteza a mancat pateul, dand vesel din codita.Multe pateuri mai tarziu, era cel mai fericit catel de pe planeta si latra de mama focului. In aceeasi zi a inceput sa stranute cu secretii. Fusese racit :D

   Un alt sfat foarte important este sa nu va panicati. Oricat de urata ar fi rana sau orice s-ar intampla ganditi-va ca voi, practic, nu ati patit nimic si ca altcineva sta si sufera in timp ce voi plangeti si va agitati. Cu atatea animalute in jur am trecut prin multe, de-a lungul anilor : le-am pus piciorusele in gips pisoilor mici care picau din pod, am scos capete metalice de salam ramase in gingii, am bandajat rani deschise, am hranit cu lingurita, șamd. Nu am apelat la veterinar decat foarte rar, pentru ca stiam ca pot sa fac si eu unele lucruri pentru care as fi fost taxata. Si in plus, nimeni nu cred ca imi intelege animalele mai bine decat mine si intotdeauna mi-au stat calme si linistite cand le-am tratat. Ca un fel de copil bolnav, care nu se simt bine cat timp este in spital, dar care devine plin de speranta cand mama lui ii aduce un ceai cald sau ii pune o compresa pe frunte.

P.S.: Desi iubesc animalele nu am facut din acest lucru o obsesie. Doar am grija sa fie sanatoase, sa manance si sa aiba un loc bun unde sa doarma. Nu tin cainii si nici pisicile in casa, toti au adaposturi pe timp de vara/iarna in afara casei. Rareori stau sa ii bibilesc sau sa ma joc cu ei. Important este, atat pentru mine cat si pentru ei, sa le dau toata libertatea pe care o vor. Cainii mei sunt mari, sar peste toate gardurile si pot hoinari pe unde au pofta. Pisicile iarasi sunt slobode si pot vizita toti „prietenii” din vecinatate. Fiind in numar mare nu au nevoie de atentia permanenta a cuiva. Din cauza asta am considerat ca este mai sanatos pentru un animal sa aiba un tovaras de viata din specia sa. Ganditi-va cum ar fi sa traiti singuri intr-o lume plina de caini. Oricat de mult i-ati simti aproape tot v-ar lipsi un alt seaman.