Caleidoscop

   Săptămânile garnisite din belşug cu zăpadă au fost ocazia perfectă pentru a mă bucura de sporturile de iarnă. Deşi nu îmi plac în mod deosebit, mă distrează să merg pe pârtie pentru a profita de acest anotimp. Nefiind unul dintre favoritele mele, mărturisesc că abia aştept să se împrimăvăreze, dar până atunci încerc să profit şi de iarnă.
   Weekendul trecut am fost la Zănoaga, am uitat de schiuri şi m-am suit pe săniuţă. Pârtiile de aici mi se par unele dintre cele mai bune şi am apreciat faptul că zona e frecventată în general de oameni care iubesc cu adevărat sporturile de iarnă, care evită ciocnirea la baza pârtiei şi care protejează copiii în coborârea lor pe pantă.

    Am schiat la Clăbucet, unde am prins pârtiile foarte aglomerate în perioada Crăciunului. N-am căzut, dar nici nu m-am distrat prea tare. Nu-mi place la Clăbucet. Poate că e una dintre cele mai accesibile zone montane ca preţ, dar din cauza aglomeraţiei accidentele de pe pârtii sunt numeroase. 

    Cel mai frumos weekend la munte l-am petrecut la Cabana Poiana Secuilor, destinaţie unde am ajuns după ce-am mers aproape o jumătate de oră prin pădure, prin nămeţi uriaşi. Maşinile nu pot urca acolo pe timp de iarnă, iar asta sporeşte farmecul locului.
    Situată departe de civilizaţie, cu niciun vecin în împrejurime, cabana Poiana Secuilor păstrează din specificul aşezărilor montane de altădată. Dispune de un restaurant cu mâncare tradiţională foarte bună, care se închide, din păcate, pe la 5-6. Cu siguranţă vom reveni acolo, atât eu cât şi prietenul meu am fost cuceriţi de locaţie.
    Neplăceri am avut cu plata cazării, au încercat să ne crească preţul cu jumătate, motivând că în perioada Sărbătorilor tariful e altul. Am plătit preţul menţionat pe Booking, când e vorba de banii mei nu stau la discuţii. Situaţii similare am întâlnit de mai multe ori în România, de aceea nu mă miră că turismul nostru stagnează.

   Pentru cumpărăturile din parfumerii am primit câteva produse mini şi am apucat să folosesc două dintre ele. Crema Genifique de la Lancome este destinată îngrijirii pielii din jurul ochilor, însă eu am folosit-o pe întreaga faţă. Deşi în recipient nu erau decât 5 ml, aceştia mi-au ajuns pentru 10 aplicări. Am folosit-o pe post de bază de machiaj, mi se pare perfectă pentru tenul meu gras. Fiind uşor perlată, iluminează puţin pielea şi îi oferă un aspect odihnit. Sunt dispusă ca pe viitor să o cumpăr în varianta full size.
   Celălalt produs este serul Silk Therapy de la Biosilk. Îl folosesc de o lună, după fiecare baie. Încă mai am jumătate din micuţul flacon de 15 ml. Este un produs cu textură ultra lejeră, fără clătire, care nu încarcă deloc părul şi nu-l îngraşă. Se aplică chiar şi în apropierea rădăcinilor, în cantitate mică. În privinţa lui încă nu-s decisă, pe lista mea de cumpărături se află şi uleiul de păr Matrix Biolage pe care l-am testat la coafor şi m-a încântat. 

   Ieri am plasat o comandă pe Iherb în care am avut: cremă Kiss My Face pentru protecţie solară (o folosesc de 2 ani), o cremă cu vitamina A de la Derma E şi un balsam cu piersici Tony Moly. Toată distracţia m-a costat 120 lei, iar la poşta vamală voi mai plăti taxe de cca. 25 lei. Pachetele Iherb îmi ajung acum cam în 6 săptămâni, procesarea coletelor ajunse în România durează o lună, sistemul nostru este incredibil de mototol.

   După lunga vacanţă m-am întors la muncă. Mi-am comandat o agendă nouă de pe Vivre, cu bujori, aurită pe margine, în care să-mi notez adresele clienţilor. Regret că n-am cumpărat şi un set avantajos de felicitări de pe site, pentru a le oferi cadou la fiecare tranzacţie. Înainte de Crăciun am luat de la ei nişte seturi grozave, de calitate superioară celor din librăriile de pe la noi, pe care le-am împărţit persoanelor cu care am intrat în contact. De la o vreme investesc mult din ce câştig pentru a îmbunătăţi serviciile, apreciez tot mai mult detaliile şi mă concentrez pe această latură.

    Pe lista mea de dorinţe se afla Jurnalul unui geniu, pagini cu memorii ale lui Salvador Dali. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar am spus de câteva ori pe blog că există două persoane care mă inspiră. Una dintre ele este Diego Maradona iar celaltă Salvador Dali. Mi-aş dori să am sufletul lui Maradona şi originalitatea lui Dali. 
   Dali a fost un pictor bun, original, un scriitor prost şi un costumier şi mai prost. Genialitatea sa nu constă în rezultatul muncii sale, cât în munca sa asiduă. E un om care a insistat să trăiască excentric zi de zi. A adorat arta şi, în ciuda firii sale extrem de mândre, n-a fost alceva decât sclavul ei. Am citit multe despre el, inclusiv alte fragmente din memoriile sale, însă abia aştept să răsfoiesc jurnalul. Mă fascinează acest artist încă din copilărie.

    Închei cu ceva dulce! De pe blogul Laurei Sava am testat două reţete de prăjituri. Una dintre ele a fost cea a tortului egiptean, desert pe care n-am să-l mai fac niciodată pentru că mi-a răpit 5 ore şi mi-a făcut foarte mulţi nervi. Blaturi ratate, caramel când prea moale, când ars... A ieşit un desert spectaculos dar am muncit prea mult.
   Cealaltă este a prăjiturii de ciocolată cu cremă de cocos. Este gata în 2 ore şi este un desert minunat, fin, potrivit inclusiv pentru o aniversare, ca substituent al tortului. Ingredientele mi s-au părut puţin cam scumpe, dar rezultatul a depăşit cu mult investiţia. De aceea am mai pregătit prăjitura încă o dată, însă pentru părinţii mei. Când e vorba despre desert prefer să pregătesc acasă ceva, folositoare fiindu-mi mereu blogurile culinare. Din reviste nu mai încerc nimic, nu mai am încredere după n eşecuri datorate lor.