miercuri, 19 octombrie 2016

Un Dali în ale tehnologiei

foto: Federico Uribe

   Nimeni nu s-a născut expert într-un domeniu. Recent am citit niște note de-ale lui Salvador Dali în care mărturisea că mulți alți pictori contemporani au fost mai talentați decât el, însă lui i-a plăcut să muncească mai mult, petrecându-și tot timpul exersând și acumulând experiență, ferecat în atelierul său. Un expert în rețelistică și conectică nu are de-a face cu vopsele și pensule, însă și-n acest caz este nevoie de timp și pasiune pentru a deveni dibaci. Ustensilele sale, cablurile și adaptoarele, nu-s cele mai distractive unelte de lucru, însă în anumite situații se dovedesc a transforma o situație oarecare într-una ilară.

    Eu și tehnologia suntem surori vitrege, însă nu pot spune că ne urâm una pe alta, ci doar că avem altă mamă. Îmi amintesc un caz amuzant în care iscusința mea în ale rețelisticii a salvat situația și a transformat noaptea de coșmar a unor fete într-una de nota 10. 
    Era o noapte rece de ianuarie când sora mea a decis să-și serbeze ziua de naștere cu o petrecere în pijama alături de colegele sale din liceu. Eu, deși nu sunt cu mult mai mare decât ea, mereu am privit-o ca pe un copil, iar în adolescență nu o lăsam să se atingă de nimic ce avea de-a face cu electricitatea, de teamă să nu pățească ceva. Cu toate că eu eram cea care se curenta frecvent cu fierbătorul de ceai, modelul ăla antic de se găsea prin toate casele, și tot eu zburam de pe scaun direct pe canapea când încercam să schimb un bec fără a mă asigura că am oprit curentul. În acea noapte m-am ținut departe de ea și de gașca zgomotoasă de prietene, urmărind totuși de la distanță ce se întâmplă, ca nu cumva sora-copil să facă vreo poznă și să pățească ceva taman de ziua ei.

    Aproape ațipisem în camera mea când o aud că se apropie fără jenă de pat și mă trezește:
    -Heeelp, a murit DVD-ul!
    Referindu-se la DVD player-ul pe care mama ni-l cumpărase cu puțin timp înainte, de Crăciun, de la un comerciant adventist de le manevra în zonă. Era second hand, colectat de la niște frați din SUA, fără garanție și fără manual de instrucțiuni. Ori că jucăria era prea uzată, ori că sora mea își pusese mintea cu el și îi aplicase o corecție când a văzut că nu pornește, n-am putut deduce clar în urma autopsiei precare pe care i-am aplicat-o: studierea de la distanță cu ochii întredeschiși.
   -Nicio grijă, mă ocup imediat. Nu vă lasă Aurora fără film, fetelor! zic eu în timp ce mă întorc pe vârful picioarelor înspre camera mea, de unde ies glorioasă cu laptopul în brațe. Acum așteptați o clipă să scotocesc în magazie după cabluri HDMI.
   Nu vă imaginați câte se pot ascunde în magazia noastră. De la televizorul din 1980 la ultimul cuptor cu microunde pe care am reușit să-l scurtcircuităm, de la pick-ul roșu al tatei, semnătura lui de gigolo din tinerețe, până la boxele rotunde cu care jucam volei prin casă...Toate strânse unele peste altele și, printre ele, fostul meu PC, lăsat să zacă în acest aglomerat azil electronic. Știam că am niște cabluri ambalate lângă unitatea centrală și le-am găsit până la urmă, după ce-am orbecăit minute bune prin frigul și haosul din magazie.
    Mă întorc la fete, conectez cablul mai întâi la laptop, apoi la TV și zâmbesc toată gândindu-mă cum o să salvez eu, sora cea mare, aniversarea! Numai că pe laptop aveam doar două filme, pentru că memoria aparatului era foarte mică.
   -Run Down sau Shrek 2, fetelor? întreb.
   -Doamne, ce filme expirate! au sărit ele cu tonul vocii ridicat.
  Soră-mea deja începuse să dea ochii peste cap, rușinată de filmele din dotare.
   -Nu poți să tragi ceva mai nou de pe net? Noi ne gândeam să ne uităm la Codul lui DaVinci (era la modă atunci). Tom Hanks e atât de sexy!
   -Daaa, Tom Hanks! izbucniră în cor adolescentele din fața mea.
  Vreți Tom Hanks, Tom Hanks vă dau, zic în sinea mea și dau repede în magazie să văd dacă mai sunt ceva cabluri rețea rămase pe acolo. Când am plecat la facultate și mi-am luat cu mine toate catrafusele, am împachetat ce știam că-mi va fi de folosință, însă în magazia fără fund nu se știa niciodată peste ce dau. Și am găsit un cablu destul de repede, lipit cu scotch la un capăt. L-am adus și pe dânsul în casă, am conectat routerul la laptop și m-am apucat de descărcat Codul lui DaVinci. 
  Numai că acel cablu oblojit cu bandă adezivă conecta cele două aparate și nu prea, așa că am fost nevoită să țin apăsat pe el timp de un sfert de ceas, până ce descărcarea s-a finalizat. 
   -Nu vrei să stai cu noi la petrecere? m-a întrebat sora-copil așezându-se comod în pat, pregătită de film.
   N-am stat ci m-am retras în liniște în camera mea, cu degetele amorțite, ca un erou întors în adăpostul său secret după îndeplinirea unei misiuni. Sora mea naturală a avut parte de o petrecere reușită, chiar dacă filmul s-a dovedit a nu le fi invitatelor pe plac, iar sora mea vitregă, tehnologia, m-a felicitat pentru felul în care m-am descurcat. N-oi fi eu un Dali într-ale conecticii și rețelisticii, însă cu mai mult exercițiu s-ar putea să ajung!



    Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016, tema etapei fiind propusă de Conectica, magazin ce are parte și el de o aniversare în acest an, sărbătorind un deceniu de existență. Dacă au nevoie de cineva descurcăreț cu cablurile la petrecerea aniversară, mă ofer voluntar!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...