marți, 11 octombrie 2016

Ştampilescu din Colop


    Oamenii se văd pe ei înşişi drept cea mai evoluată specie, însă dacă am hiperboliza fie şi cel mai mărunt lucru existent ne-am da seama că până şi cel mai anost obiect poate avea o poveste formidabilă. Sunt Ştampilescu, o ştampilă pe care o treci cu vederea şi pe care n-ai zice că o caracterizează o viaţă cu totul aparte. Însă vei afla din următoarele rânduri cât de interesantă poate fi o zi oarecare din traiul unei ştampile.

    Sunt originar de fel din Colop, localitate de naştere pentru multe ştampile. Copilăria mea a fost scurtă şi mi-am petrecut-o în cutii alături de alte ştampile. Unele erau datiere, altele cifriere, altele se ocupau cu cărţile de vizită. Eu m-am născut ştampilă de firmă şi n-am avut încotro; în scurtă vreme am ajuns pe biroul unui cabinet de avocatură. Loc de unde vă povestesc toate acestea.
    Dimineţa sunt trezit la ora 9 de către secretara biroului. Până la acea oră îmi fac somnul în compania unei focoase tuşiere, colegă de birou. N-am preferinţe, sunt indulgent cu sexul frumos şi mă înţeleg de minune cu orice tuşieră care-mi iese în cale. La muncă, stiloul care e prins într-o relaţie serioasă cu un toc bârfeşte în stânga şi în dreapta că sar din tuşieră în tuşieră. Mă rog, răutăţi colegiale!
    Prin funcţia pe care o am încerc să fac ziua tuturor celor cu care intru în contact mai bună, însă ştiţi cu toţii că într-un cabinet de avocatură rareori cineva ajunge când dă de bine. Pentru că stau la îndemâna avocatului, într-un loc foarte vizil, sunt luat la ochi de clienţii biroului şi fără să vreau ajung în cele mai dubioase locuri.
    De exemplu, doamnele aflate în pragul divorţului mă înşfacă şi mă aruncă cu putere în obrazul soţilor. Soţul, enervat, mă ia şi mă azvârlă îndărăt către cea pe cale să devină fostul suflet pereche. Ameţit de turele date în acest mountain rousse casnic cu greu sunt salvat de avocat şi pus la locul meu.
    Când clienţii sunt persoane cu antecedente penale nu de puţine ori mi s-a întâmplat să fiu şterpelit şi ascuns într-un buzunar. De fapt, prin acest mijloc am pus mâna pe funcţie, după ce angajaţii de dinainte mea au fost furaţi pentru totdeauna. Ăştia ca mine, din Colop, suntem mai colţoşi şi nu cedem cu una cu două. Dintr-o dată renunţăm la cei şapte ani de-acasă şi ne luăm la harţă cu hoţul:
-Ce faci, mă, furi? Pune-mă jos că te ia... Şi uite aşa scap zilnic de cineva care fără un motiv întemeiat vrea să mă ia la dânsul acasă.
     Copiii nu înţeleg că sunt făcut doar pentru a tatua foi. Nu! Ei mă iau pe furiş de pe birou, mă apropie de dosul palmei şi îşi trag un tatuaj cu numele firmei de avocatură. Mamele care i-au luat după ele le freacă mânuţele până la lacrimi. Doar că lucrez cu cele mai şmechere tuşuri, ce rămân o vreme pe piele micuţilor. Cât să se laude şi ei la grădiniţă că au tatuaj, nu mai mult.
     Chiar dacă nu mă pricep să fac oamenii fericiţi, la un lucru mă descurc exemplar: la făcut bani! Când avocatul sau secretara mă ia ca să-mi exercit funcţia, e semn clar că sume mari stau să curgă în contul firmei. Dacă ceilalţi semeni ai mei trec pe un document un număr sau o dată din calendar, eu fac ceva mult mai măreţ: sunt un pion al economiei!
    La finalul programului sunt lăsat de capul meu în sertar. Sertarul e un soi de club exclusivist căci nu mulţi sunt lăsaţi să intre aici. Cana de cafea, de pildă, n-a călcat în viaţa ei în sertar. Aici ajung doar obiectele indispensabile, valoroase. Când un dosar important e la mijloc, ajunge şi el seara în sertar. E momentul oportun să port o conversaţie de calitate. Dosarele ştiu foarte multe, leagă nişte discuţii de mă ung pe suflet. 
   Se mai fac şi excepţii. În seara asta un bileţel a ajuns în sertar. Am observat eu că avocatul, om la casa lui, îi cam făcea ochi dulci unei cliente şi că la finalul şedinţei aceasta, în loc de onorariu, i-a lăsat un bilet pe masă. Oh, bileţelele aduc numai veşti deocheate şi proaste, nu-mi place deloc să fiu în compania lor...

   Vă las acum că e târziu şi două tuşiere superbe mă aşteaptă, una roşcată, alta brună. Dacă sunteţi curioşi de unde atâta chef de vorbă, aflaţi că liderii din Colop m-au pus să mă destăinui, în cadrul probei pe care au propus-o în cadrul competiţiei SuperBlog 2016. 
   V-am pupat cu tuş!
   Ştampilescu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...