Primele cosmetice Bottega Verde pe care le-am încercat


  Bottega Verde este un nume cunoscut celor care le-au văzut produsele cosmetice în farmacii, gelurile de duș în ambalaje frumoase cu precădere. Au și magazin online în România, iar gama de produse disponibile este mai largă decât mi-aș fi imaginat. Aceste cosmetice sunt foarte populare în Italia. Așa cum Yves Rocher este marca numărul 1 pentru francezi, tot așa este considerată și Bottega Verde de către italieni. 
   Primele produse Bottega Verde pe care am avut ocazia să le folosesc au fost unele despre care am citit recenzii pozitive pe blogurile fetelor din Italia. M-am documentat, am văzut care sunt cotate cu best și le-am adăugat în coșul de cumpărături. Am primit și un cadou, se poate selecta un produs cosmetic pentru fiecare comandă. Transportul pe site este gratuit pentru comenzi mai mari de 99 lei. Sunt doar câteva motive pentru care acest magazin este atât de tentant, însă cel care trebuie să primeze este calitatea produselor. Despre asta vă povestesc în continuare.



    Gelurile lor de duș au unele dintre cele mai plăcute arome. Mi-au atras atenția cele cu miere, violete și iris. L-am ales pe cel cu miere pentru că sunt îndrăgostită de aroma acestui produs apicol, am reptat acest lucru în numeroase rânduri. Gelul de duș are, în primul rând, consistența mierii. Notele de miere sunt secundare, la bază acest gel de duș fiind unul floral. Aroma de miere este autentică, naturală, însă nu se păstrează pe piele. După clătire, pielea rămâne parfumată doar a flori.
    Gelul de duș este unul foarte cremos în ciuda consistenței de gel. Spuma bogată e fină și cremoasă, produsul per ansamblu fiind foarte delicat cu pielea. Îl folosesc și pe post de gel de ras, mulțumită formulei cremoase. Intră lejer în topul celor mai bune produse pentru baie încercate. De menționat și faptul că este economic, este nevoie de o cantitate mică pentru o spălare. 



   Fondul de ten rezistent la transfer este în topul produselor de machiaj vândute și am fost foarte curioasă de ce este atât de popular. După ce l-am folosit mi-am dat seama că are o acoperire mică spre medie, așadar nu are cum să fie o opțiune pentru tenul cu probleme. Neavând probleme cu pielea feței, am fost mulțumită de acest grad de acoperire și am început să-i descopăr alte caracteristici. Mi-am dat seama că rezistă bine pe tenul meu gras și că nu îmi evidențiază zonele cu pori largi. Aspectul său după aplicare este unul mat, însă cât se poate de natural. Nu-mi plac fondurile de ten mate care estompează trăsăturile feței, mă încântă orice produs de machiaj cu rezultat final natural. 
   Pe pielea acest fond de ten este indetectabil, chiar și de la apropiere. Eu nu-l fixez cu pudră și am observat că se păstrează frumos pe piele timp de 6-7 ore, apoi începe să dispară de pe față.  
   Am optat pentru nuanța Bej. E potrivită tenurilor medii, fiind adaptabilă. Despre celalalte nuanțe am citit că ar fi foarte închise și cu subton roșiatic, de aceea le-am evitat. O să-i fac o recenzie amănunțită pentru că este un produs ce presimt că interesează pe multe dintre voi.





  Tot din categoria produselor de machiaj am mai încercat ceva: creionul dermatograf în nuanța Negru Intens. Este cremos, intens, poate fi amestecat ușor cu fardul de pleoape și nu are miros. Sunt mulțumită de rezistența sa, cum îl pun așa se păstrează peste zi. Nu este un produs rezistent la apă, însă pe site este disponibilă și varianta waterproof. În caz că vă lăcrimează puțin ochiul, creionul nu se întinde dar nu cred că ar face față unei avalanșe de lacrimi sau ploii.
   Unele creioane de ochi devin gri atunci când sunt amestecate cu pensula pe pleoape, însă acesta se păstrează negru. 




    Acest săpun a fost primit cadou pentru comandă, l-am ales dintr-o selecție de 4 produse disponibile dedesubtul coșului de cumpărături. Lista lor o găsiți atașată mai jos. Mi se pare un gest foarte frumos să oferi un produs suplimentar clienților, întotdeauna am apreciat magazinele online și fizice care recurg la acestă metodă, fie ea doar o simplă strategie de marketing.



    Coletul a ajuns superb ambalat, într-o cutie învelită în hârtie printată cu ilustrația campaniei Pădurea Copiilor. Prin această campanie Bottega Verde se angajează să planteze puieți din fondurile strânse de pe urma vânzării anumitor produse lansate lunar, cum ar fi magneți (5 lei) și sacoșe de cumpărături (25 lei). Ilustrația este realizată de Liliana Arnaut, artistă pe care am descoperit-o la Dichisar în această primăvară.
     


    Bottega Verde vă face vouă, dragi cititori, un cadou suplimentar: aveți 10% reducere la orice comandă dacă folosiți codul TOMA înainte să finalizați comanda. Grăbiți-vă, pentru că doar primii 20 dintre voi vor putea beneficia de el.


Comentarii

Anonim a spus…
Ce mod frumos de interactionare au cu clientii. Bravo lor! Gelul de dus pare divin. Sunt moarta dupa miere! Sa te bucuri de ele.
Rokolla a spus…
Sa folosești produsele cu drag! O comanda este in drum spre mine si am optat si eu pentru un creion de ochi însă nu știu daca este aceeași varianta. Aceasta este a doua comanda la mine si sunt tare incantata de calitatea produselor lor
Toma Aurora a spus…
Liana, mare fan miere sunt şi eu. Îmi plac produsele lor şi felul în care aleg să-şi răsplătească clienţii. Mulţumesc!
Toma Aurora a spus…
Ramona, o fi cel rezistent la transfer? Mi l-am dorit şi eu, însă nu mai era pe stoc. Oricum, este foarte bun şi acesta, rezistă întreaga zi fără probleme. Mulţumesc, la fel!
Unknown a spus…
Buna! Si eu am comandat produse cosmetice de la ei, unele mi s-au parut foarte bune, insa samponul cu germeni de grau mi-a uscat parul foarte tare! Am ramas surprinsa deoarece nu ma asteptam la asa ceva!In schimb, gelurile de dus, sapunurile, vopseaua de par si odorizantele pentru sertar mi-au placut foarte mult! Nu stiu ce sa fac, nu au mostre la parfumuri si as comanda, insa eu mai astept, poate se vor gandi si la asta!