marți, 7 octombrie 2014

Obsesia zilei: Cureaua-bijuterie


    Poate că nu e potrivit pentru vremea de afară, însă momentan mintea mea este plecată la însoritele zile de vară și la hainele pe care am să le port în sezonul cald al anului 2015. La rochii albe și la sandale roz. Însă cumva mă gândesc că 2014 mai are puțin și ne zice La revedere! și trebuie să trec în revistă promisiunile pe care mi le-am făcut pentru anul în curs. Pe unele nu le mai țin minte, am stabilit să le citesc din nou după Revelion, însă deja știu că sunt în urmă cu multe dintre ele și nu cred c-am să reușesc să le duc la capăt în cele 3 luni rămase din acest an.
   Am așteptat toamna asta ca pe o perioadă de relaxare, însă m-am simțit tensionată, abătută în ultima vreme, dorind parcă să grăbesc niște lucruri care, după părere mea, se cam mișcă în reluare. 
   Printre toate acestea s-au strecurat și îngrijorările mele de fată pasionată de îmbrăcăminte și am ajuns la trista concluzie că la capitolul bijuterii sunt repetentă de câțiva ani încoace. În ciuda eforturilor mele de a mai pune din când în când un colier la gât, sau a înșuruba un inel pe deget pentru a părea mai accesorizată, am impresia că o mare parte a bijuteriilor n-au niciun punct de interesecție cu mine. Îmi plac mult colierele statement, de exemplu, însă cum pun unul la gât cum mă ia cu furnicături și aștept clipa în care să mi-l dau jos ca pe ziua eliberării.

   În plimbările mele nocturne pe Polyvore am dat peste niște curele deosebite. Un fel de doctorie pentru cele care nu se înțeleg cu bijuteriile, dar vor și ele să se împopoțoneze cumva. Curelele-bijuterii! Sau mai bine spus: curelele simple, decorate cu un fel de broșă în partea din față, create special pentru a transforma o rochie simplă într-una deosebită.
   Modele low-cost am văzut la New Look (poza de mai sus). O astfel de curea costă 30-40 lei și eu mi-am comandat deja unul dintre modelele disponibile pe Asos.com.

New Look

Debenhams


Asos.com


   Designerii vin și ei cu abordări originale: 


Oscar de la Renta


D&G

Vionnet


3 comentarii:

  1. Vai, cat de frumoase sunt, toate imi plac! Fiecare da o nota de eleganta pe orice rochie sau fusta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aș purta-o fără dar și poate ^^
    Superbe modelele

    RăspundețiȘtergere
  3. De puțin timp te-am descoperit prin intermediul surorii mele... Îmi place foarte mult cum scrii, îți citesc articolele cu drag!

    Cât de curele, m-am îndrăgostit de ele!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...