joi, 4 septembrie 2014

Pantofii sport Routt (Miniprix.ro)


   Aproape în fiecare zi alerg împreună cu sora mea. Uneori prin curte, alteori pe plajă sau prin zonă de pădure, depinde de locul în care ne aflăm. Pentru că ea face și tenis, are deja pantofi sport în dotare. În schimb eu mă foloseam de teniși în care, dealtfel, mă simțeam destul de bine și pe care nu i-aș fi schimbat dacă n-aș fi observat că după câteva săptămâni încep să se strice din pricina alergatului, crăpându-se pe părțile laterale. 
   M-am decis să-mi iau adidași pentru că plec în vacanță și am planuri serioase legate de sport, neavând nicio altă activitate în plan cu excepția statului la plajă și explorării stațiunii. N-o să am nici laptop la mine, nici tabletă, nici telefon inteligent, doar aparatul foto așa că timp pentru alergat o să fie din belșug.
  Luna august n-a fost o perioadă prea bună pentru mine în ceea ce privește activitatea fizică. A fost luna în care m-am lăsat de sport fiind nemulțumită de masa musculară mare pe care o aveam. Nu mă duceam la sală, în schimb lucram cu greutăți din ce în ce mai mari, acasă. Mie nu-mi plac mușchii vizibili, nici la bărbați, nici la femei. E ceva ce ține de preferințe, nu-i vorbă că strâmb din nas sau dau ochii peste cap când văd pe cineva c-un corp foarte tonifiat.
    Așadar, pentru moment doar alerg, e singurul mod de activitate fizică care îmi priește și care mă face să mă simt bine. Și pentru că a devenit o pasiune, trebuia să-mi iau încălțăminte corespunzătoare. Cum sora mea plănuia să-și cumpere adidași noi, am profitat de ocazie ca să depășim și suma pentru transport gratuit și mi-am luat perechea de mai sus. De la Routt, un brand spaniol specializat în încălțăminte sport. Foarte comozi și de foarte bună calitate. Eu i-am comparat cu Climacool de la Adidas, mi se par la fel de confortabili și potriviți pentru alergat, au același format, materiale similare și aceeași mică problemă cu măsurile în ceea ce mă privește: trebuie să aleg cu un număr mai mare față de cel pe care-l am la picior. Ce au cei de la Routt în plus? Un preț foarte avantajos pe Miniprix, mai mic față de cel de raft. Costă doar 79 lei și îi puteți comanda de aici



   Cătălina și-a ales varianta roz, o să-i vedeți pe blogul ei zilele următoare. 
   Aș mai adăuga faptul că acești adidași nu par masivi atunci când sunt purtați, în genul mistreților. Eu zic că pot trece și drept pantofi de oraș pentru cei care preferă stilul sport. Mistreții (jargon), dacă nu știați încă, sunt adidașii cu talpă ondulată folosiți în practicarea diverselor activități sportive în special de către bărbați. 



    Și pentru că-mi plac atât de mult, am adăugat pe wishlist și varianta turcoaz-galben (aici), care are un preț și mai bun, de doar 55 lei. 


12 comentarii:

  1. Auroraaaa, ce mă fac? Nu mai au mărimea mea :(( Și sunt atât de frumoși... Să-i porți cu plăgerei și să alergi pe drumuri frumoase cu ei. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Antonia, marți aveau toate măsurile, pe toate culorile. :( Așa se întâmplă când aduc ceva bun, se epuizează în 2 timpi și 3 mișcări.
      Mulțumesc! :*

      Ștergere
  2. Ce frumosi sunt, sa-i porti iubita! Pupicei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumosi sunt! sa ii porti sanatoasa!
    Nu stiam ca alergati zi de zi, mi se pare super si Dorina ma tot bate la cap sa mergem sa alergam, dar nu stiu de ce aman mereu asta :)))
    Tu de ce nu joci tenis? Nu iti place?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, dacă ai știi că și eu m-am ținut de capul Cătălinei până am convins-o să alerge cu mine :))
      Nu știu să joc tenis, n-am jucat niciodată și nici nu am cu cine. Cătălina joacă cu prietenul ei, care face tenis de mulți an. Tu și Dorina știți să jucați? :D

      Ștergere
    2. Off, sper sa o conving si eu pe Cristina :)))
      DA, stiam, destul de bine, dar nu am mai jucat de cativa ani. Cred ca ne-am ruginit in timpul asta :))))
      Sunt super pantofiorii, sa-i porti sanatoasa! :) :*

      Ștergere
  4. Si eu care vroiam sa te intreb daca te-ai hotarat sa alergi acum cand vine toamna:)). Sunt rautacioasa stiu. Glumesc ! Sunt foarte frumosi ! Nici eu nu am o pereche de pantofi sport si cand vine vorba de alergat (asta foarte rar) apelez la o pereche de tenesi. Te invidiez ca tu ai cu cine sa alergi, eu pe cine intreb ma refuza. Trebuie sa rezolv problema si sa ma apuc sa fac putina miscare.:d

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am niste trainers foarte frumosi de pe Miniprix, m-au purtat prin Paris si Londra vara asta. Asa ca recomand si eu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt tare dragutti! Alergare placuta iti doresc! :*

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...