Zburăm în lumea largă cu bilete avion de la DTS Travel Agency


   În copilărie eram fascinată de avioane. Pe cele de pe cer le urmăream până se pierdeau în depăratare, iar cu cele din hârtie imitam zborul celor adevărate, după care aveam uneori obiceiul să alerg pe dealuri în speranța că le voi prinde din urmă. Niciodată nu mi-a fost frică de avioane, de zborul cu avionul sau de gândul că-ntr-o bună zi o să am nenorocul de a mă prăbuși. 
   Cu toate acestea, primul zbor a fost cu emoții, deși pe moment n-am vrut să recunosc că desprinderea de la sol mi-a pus un nod în gât. Prima călătorie cu avionul am făcut-o cu Wizz Air și primul meu tovarăș de zbor a fost un necunoscut. Cred că era sărit de 35 de ani și de la prima privire mi-am dat seama că nu-i surâde ideea zborului. Emoțiile au început și pentru mine în momentul în care avionul a început să se plimbe pe pistă și abia mi-am găsit curajul de a arunca o gumă de mestecat în gură:
   -Cum pleacă avionul, cum te apuci să mesteci gumă ca să nu simți goluri în stomac! primisem eu un sfat înainte de îmbarcare.
   Cât timp eu plescăiam la gumă, camaradul din dreapta se tot ștergea pe frunte cu un șervețel.
   -Prima dată? l-am întrebat.
   -Oh, nu, nu, îmi răspunde dând din cap.
   Și nu l-am mai deranjat până când avionul nu a părăsit pista. În urcarea nu mă puteam concentra la mestecat gumă din pricina gemetelor tovarășului de drum.
   -Uitați-vă pe revistă, i-am sugerat întinzându-i o broșură găsită la urcare pe scaun.
   -Nu, nu. Dacă pică avionul? Dacă pică? tot insista în timp ce eu îi fluturam broșura pe sub nas.
   -Nu cade, domnule, niciun avion. Mai ales ăsta că e și cu roz, n-are cum să pice! am încercat eu să fac o glumă.
  Undeva pe la jumătatea zborului, turbulențele mi-au dat puțin peste cap optimismul și mi-am zis în sine că ar fi hazul naibii să ne ducem de-a dura cu tot cu avionul cel roz. Nu s-a întâmplat, dar abia peste câțiva ani am mărturisit că întradevăr am avut și eu ceva emoții legate de primul zbor. 
   De-atunci am zburat nestingherită. Am nimerit chiar și lângă un octogenar care zbura pentru a nu-știu-câta oară cu avionul și gândul că bătrânul sărise hopul celor 80 de ani și nu se prăpădise pe vreo cursă a contribuit la plăcerea mea de a mă urca în avion când și când. De fiecare dată am cumpărat bilete de avion la curse low-cost, apelând de regulă la agenții de turism. Avantajul de a rezerva biletul direct printr-o agenție e acela de a economisi timp ocupându-te de transport și cazare dintr-un foc, eventual și de un transfer de la aeroport către hotel.
    Europa, atât cât am apucat să văd din ea, e fascinantă atât la sol, cât și din spatele geamurilor avioanelor. Eu am frică de înălțime și sunt absolut terorizată de navigarea prin Google Earth (la prima și singura utilizare, am leșinat de spaimă), dar când sunt în avion nu-mi pot lua ochii de pe geam. Zborurile favorite? Cele de seară, pe timp de vară. Orașele se văd minunat de la înălțime, iar cele traversate de ape, cu poduri iluminate, au un farmec și mai aparte. Marele meu regret e că multe curse low cost au fost scoase între timp și-n orașele din statele vecine României nu se mai poate ajunge cu avionul, la un preț decent. O cursă către Sofia sau Budapesta, prin cursele cu tarife standard, concurează azi cu prețurile pentru un bilet de avion low-cost către Dubai. De aici și regretul meu că cel puțin pentru o perioadă n-am să mai zbor...în vecini!


   Vestea bună este că, iată, s-au înscris destinații noi în grilele companiilor low-cost, iar un exemplu care ne-a bucurat foarte tare pe noi, românii, este chiar Dubaiul, devenit una dintre destinațiile acccesibile, cu prețuri pornind chiar de la 45 euro/persoană/dus în vara acestui an.  Prin DTS Travel Agency, agenție de turism prin intermediul căreia vă puteți planifica online vacanțele, se mai pot face rezervări până la finalul lunii august către celebrul emirat.
   Următorul zbor cu avionul pe care l-am planificat nu cred că va fi anul acesta, din pricina bugetului afectat de vacanțele pe care le-am avut de-a lungul acestei veri, însă la anul nu mai ratez un zbor către Dubai. Prietenii mei întorși de acolo s-au declarat foarte încântați și n-au uitat de cei rămași acasă, aducând cu ei prăjiturele locale cu fistic, care ne-au îndulcit de ne-a trecut, pentru moment, pofta de ducă!
    

   

Comentarii

Loredana a spus…
Zborul...imi place foarte mult!
Imi doresc sa ajung in Cairo si Dubai!!!
Toma Aurora a spus…
Foarte frumos, Loredana! Îți doresc să bifezi ambele destinații! :)