Septembrie aproape că-i aici! Draga toamnă a venit, într-un final, iar eu trebuie să mărturisesc, din nou, că e anotimpul meu favorit, referindu-mă în special la primele sale două luni. Noiembrie nu e chiar așa o perioadă distractivă, nu-i așa?
Din wishlist-ul lunii trecute am bifat, să zicem...nimic, căci m-am luat cu mersul pe la Miniprix, apoi cu reducerile de pe la jumătatea lunii și uite-așa s-a ales praful de ultima listă. Asta nu înseamnă că voi trage chiului și am să continui tradiția, încercând să postez lunar care sunt lucrurile ce mă atrag.
Pe lista de dorințe a lui august trec undeva sus apa de parfum Angel de la Thierry Mugler. Nu am mai cumpărat de mult timp un parfum, ar fi momentul potrivit să o fac și să aleg unul destinat zilelor mai reci. M-am gândit la o variantă mai mică, de 25 ml și nu-mi amintesc să fi avut vreodată un parfum Mugler la 50 sau 75 ml. Și din pricina prețurilor mari, dar și din cauză că parfumurile acestei case sunt foarte puternice și o sticluță de 25 sau 30 ml face față multor luni de utilizare.
Lacul de unghii colorat în nuanțe de roșu este principala alegere a femeilor pentru colorarea unghiilor, pe timp de toamnă și nu numai. Am să caut o nuanță precum cea de sus, țin minte că am avut în trecut una de la Rimmel (Cranberry-cu miros fructat), care arăta fix ca cea de mai sus, dar nu știu dacă am s-o mai găsesc pe undeva.
Mi-a plăcut foarte mult acest trench de pe SheInside.com, cu inimioare imprimate. Este inspirat după un model Burberry (evident, vorbim despre alte materiale, dar print-ul este asemănător).
Voi ce vă doriți pentru acest start de toamnă?
Comentarii
Eu nu mi-am făcut încă niciun wishlist pentru toamnă, nu vreau să se sfârșească vara, refuz să cred că a trecut așa de repede!
Pai acum nu mai am liniste! Oja, trench-ul, ghetele! Maro sa fie acestea din urma, musai! :D
Ce imi doresc? Inca o vacanta! :P Am o apatie de strat de numa-numa dar, la cum ma cunosc, copiii imi dau o energie de pare ca de-abia am asteptat momentul! :))
Wishlist implinit, asa spun!
Pup, cu drag!
Ilda
Lavender Thoughts
P.S. Jacheta cu inimioare e asa vesela. Hmmm
Nici mie nu-mi surâde ideea că vine frigul, dar măcar în semptembrie temperaturile sunt mai ridicate. Te pup!
Și eu mai visez la vacanță, de fapt am să și plec undeva, dar mai am niște calcule de făcut între timp :)). Oricât de puternice ar fi dorințele noastre, uneori trebuie să gândim și rațional. altfel ne-am vinde casele și-am pleca direct pe plajă :D.
Si ghete cu sirete vreau, dar ai mei sigur vor fi negri :).
si nuanta aia de oja ma atrage tare mult, desi nu prea imi fac unghiile cu nuante de rosu :))
http://mandmakeup.blogspot.ro/2014/08/my-first-giveaway.html
Eu nu mai am nicio ojă roșie, măcar să-mi iau una pentru orice eventualitate :D
Pupici!
Trimiteți un comentariu