sâmbătă, 23 august 2014

Wishlist de septembrie




    Septembrie aproape că-i aici! Draga toamnă a venit, într-un final, iar eu trebuie să mărturisesc, din nou, că e anotimpul meu favorit, referindu-mă în special la primele sale două luni. Noiembrie nu e chiar așa o perioadă distractivă, nu-i așa? 
   Din wishlist-ul lunii trecute am bifat, să zicem...nimic, căci m-am luat cu mersul pe la Miniprix, apoi cu reducerile de pe la jumătatea lunii și uite-așa s-a ales praful de ultima listă. Asta nu înseamnă că voi trage chiului și am să continui tradiția, încercând să postez lunar care sunt lucrurile ce mă atrag.
   Pe lista de dorințe a lui august trec undeva sus apa de parfum Angel de la Thierry Mugler. Nu am mai cumpărat de mult timp un parfum, ar fi momentul potrivit să o fac și să aleg unul destinat zilelor mai reci. M-am gândit la o variantă mai mică, de 25 ml și nu-mi amintesc să fi avut vreodată un parfum Mugler la 50 sau 75 ml. Și din pricina prețurilor mari, dar și din cauză că parfumurile acestei case sunt foarte puternice și o sticluță de 25 sau 30 ml face față multor luni de utilizare. 


      Lacul de unghii colorat în nuanțe de roșu este principala alegere a femeilor pentru colorarea unghiilor, pe timp de toamnă și nu numai. Am să caut o nuanță precum cea de sus, țin minte că am avut în trecut una de la Rimmel (Cranberry-cu miros fructat), care arăta fix ca cea de mai sus, dar nu știu dacă am s-o mai găsesc pe undeva.



   Mi-a plăcut foarte mult acest trench de pe SheInside.com, cu inimioare imprimate. Este inspirat după un model Burberry (evident, vorbim despre alte materiale, dar print-ul este asemănător).


   Pe listă trec și ceva ghete cu șirete (f.c.: șireturi), deși nu m-am decis încă asupra culorii. Să fie maro sau să fie negre? Oricum, doresc ceva comod, cu toc foarte jos , într-un format clasic, care să nu se demodeze pe parcurs.
   Voi ce vă doriți pentru acest start de toamnă?    



16 comentarii:

  1. Cât de frumos este trench-ul! Iar nuanța aceea de roșu a ojei este superbă!
    Eu nu mi-am făcut încă niciun wishlist pentru toamnă, nu vreau să se sfârșească vara, refuz să cred că a trecut așa de repede!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miha Ella, fix așa era cea de la Rimmel și costa vreo 6 lei. Sper s-o mai găsesc, că mi s-a făcut dor de ea. Să tot fie 3 ani de când am cumpărat-o ultima oară :D.
      Nici mie nu-mi surâde ideea că vine frigul, dar măcar în semptembrie temperaturile sunt mai ridicate. Te pup!

      Ștergere
  2. Hai, mai, Aurora, unde si cum le gasesti tu??? :))
    Pai acum nu mai am liniste! Oja, trench-ul, ghetele! Maro sa fie acestea din urma, musai! :D
    Ce imi doresc? Inca o vacanta! :P Am o apatie de strat de numa-numa dar, la cum ma cunosc, copiii imi dau o energie de pare ca de-abia am asteptat momentul! :))

    Wishlist implinit, asa spun!
    Pup, cu drag!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilda, cred că la maro am să rămân și eu în cazul ghetelor. Trench-ul e new entry pe SheInside, marți mă duc să-mi ridic cardul de la bancă și sper să îl mai prind încă la pre-sale (costă doar 30 și ceva de $ în loc de 60+).
      Și eu mai visez la vacanță, de fapt am să și plec undeva, dar mai am niște calcule de făcut între timp :)). Oricât de puternice ar fi dorințele noastre, uneori trebuie să gândim și rațional. altfel ne-am vinde casele și-am pleca direct pe plajă :D.

      Ștergere
  3. Te-ai hotarat asupra ghetelor?;)) Sunt dragute si acestea . Sunt asemanatoare cu cele de pe blogul meu. De unde sunt?
    P.S. Jacheta cu inimioare e asa vesela. Hmmm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MandM, mi se pare că sunt de la HM, așa parcă scria pe Google, dar s-ar putea să fie dintr-o colecție mai veche. Modelul e oricum unul clasic și cred c-am să rămân la maro. Tu ai luat vreo decizie? :D

      Ștergere
    2. Da. Cred ca raman la maro. Negrul il las pe mai tarziu cand o sa gasesc o pereche de ghete fara siret de data aceasta dar cu ceva catarame sau nu stiu ;d

      Ștergere
  4. vad ca mai nou ne axam pe aceleasi miresme :)). chiar acum o saptamana ma gandeam daca sa-mi iau Angel, ca pe Lolita am bifat-o :)).

    Si ghete cu sirete vreau, dar ai mei sigur vor fi negri :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, eu l-am mai avut și mi-a plăcut mult, fiind unul dintre parfumurile mele favorite :D!

      Ștergere
  5. Ce frumoase sunt ghetele! Eu mi-as alege pe maro, arata mai bine parca :D
    si nuanta aia de oja ma atrage tare mult, desi nu prea imi fac unghiile cu nuante de rosu :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cris, la maro am să rămân mai mult ca sigur. Mulțumesc pentru opinie!
      Eu nu mai am nicio ojă roșie, măcar să-mi iau una pentru orice eventualitate :D

      Ștergere
  6. Am avut parfumul dar l am dat la schimb pe actualul meu parfum preferat, nu e genul meu deloc. In schimb Alien ... pff . Ghetele sunt super , mi am luat si eu o pereche negre , dar nu ma supara nici maro-ul . Bafta in achizitionarea lor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MoGio, l-am mai avut acum ceva timp, când eram în facultate. Și Alien îmi place, dar și Eau de Star tot de la Th.Mugler. Pupicei!

      Ștergere
  7. Niste ghete asemanatoare as vrea si eu, dar ori negre ori un bej. Nu prea mi se potriveste mie maroul. Dar sper ca tu sa ti le gasesti pe cele potrivite. Oricum, sper sa ai noroc cu trench-ul si sa-l prinzi la pre-sale :). Te pup!

    http://mandmakeup.blogspot.ro/2014/08/my-first-giveaway.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Mai am încă 5 zile la dispoziție, iar cardul cred că va fi gata miercuri-joi, deci mă încadrez în timp :D!
      Pupici!

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...