duminică, 17 august 2014

Review: Pudră pulbere Nutrious Vita-Mineral Estee Lauder



   Din iarnă am început să folosesc pudra pulbere Nutrious Vita-Mineral de la Estee Lauder și iată că abia înspre sfârșitul verii, după ce am testat-o luni la rând, a venit rândul să-i fac o prezentare pe blog. Am fost foarte încântată când am cumpărat-o la jumătate de preț, fiind primul produs de la Estee Lauder încercat. Întotdeauna am fost fascinată de ambalajele acestor produse, părându-mi-se foarte luxoase, pretențioase. Mi-am imaginat că atunci când voi avea 40 ani+ am să dețin o trusă mică de machiaj formată din produsele lor: fond de ten, o paletă de farduri, un fard de obraz și un rimel, de care am să mă folosesc în permanență :).
   Primul experiment cu Estee Lauder a fost și nu a fost un succes. Mi-a plăcut pudra, dar nu mi s-a părut una deosebită. Din punctul meu de vedere poate fi concurată de cea de la Yves Rocher- varianta pulbere.



    Nuanța pe care eu am ales-o a fost intensity 3.0, cea care se situează la jumătatea tabelului de culori, fiind potrivită tenului mediu spre închis. Pudra este mai deschisă atunci când e aplicată pe față decât atunci când este în cutie, așa că trebuie să aveți grijă atunci când vă căutați nuanța potrivită. 
   Sub capacul auriu al flaconului se ascunde un burețel-aplicator pentru pudră, dar și o pensulă. Pentru mine burețelul a avut un singur rol: acela de a împiedica pudra să nu se risipească, găurile sitei din plastic fiind mai largi iar pudra ieșind cu ușurință la suprafață. Pensula e deasă și nu-și pierde perii la spălare, e practică, fiind destul de mare pentru a fi folosită pe întregul ten din câteva mișcări.
   Pudra poate fi, chipurile, folosită și pe post de fond de ten mineral, dar mie nu prea mi-a priit astfel, având o acoperire mică spre medie. În schimb, este bună pentru fixarea fondului de ten, căci nu încarcă pielea și nu are un aspect prăfos. Din contră, am observat că lasă pielea luminoasă (nu conține sclipici), iar finish-ul său este unul cât se poate de natural. Din nou, fără realizări mari în ceea ce privește camuflarea imprefecțiunilor.

 Deși pudra mi-a plăcut, nu am s-o cumpăr din nou pe viitor. Nu mi se pare spectaculoasă, iar prețul său (120 lei-standard) mi se pare cam ridicat. Consider că sunt alternative mai ieftine la fel de bune, pudra de la Yves Rocher fiind primul exemplu care-mi vine în minte.

Un comentariu:

  1. Well, eu nu am testat produse de la Estee Lauder, deci nu stiu cum sunt sau cum ar trebuie sa fie. Insa ca pudra pulbere prefer de la Makeup Studio!!! :*

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...