sâmbătă, 16 august 2014

Firmă deratizare ce pune capăt fenomenului emiaugraționist, scăpând omul de șoareci


   Omul avea o mâță și un motan. Mâța și motanul aveau, la rândul lor, trei puieți cucuieți. Cu cinci suflete de pisică se mândrea Omul, cu o casă frumoasă și cu o nevastă drăguță. Viața Omului ar fi fost perfectă până la capăt dacă o hoardă de șoareci nu l-ar fi reperat drept țintă și nu s-ar fi mutat, cu toate catrafusele, în curtea Omului. Trei zile maxim le-a luat șoarecilor să-și sape galerii, să-și facă cuiburi și să înceapă deja să se înmulțească, făcând lungi partide de dragoste pentru sporirea neamului șoricesc.
   Vă spuneam că Omul avea cinci pisici în ogradă. Ce-au făcut ele când au aflat de sosirea noilor locatari? Să zicem că motanul a gesticulat lehamite în fața unui pârlit de șoricel care trecu în fugă prin raza mustăților sale, dar restul familiei pisicești nici c-a schițat vreun gest. Ăl mai mic dintre pui, nici măcar azi n-a aflat că a împărțit o masă caldă și-un pat alături de vreun șoarece. 
   A aflat, în schimb, Omul. Azi văzu un șoarece, mâine încă unul, poimâine chiar doi, braț la braț, printr-un colț de bucătărie. 
   -Ei, drăcia dracului! scuipă Omul cât colo, scârbit să tot vadă șoriceii mișunând prin unghere. 
   S-a prezentat atunci în fața pisicilor. Astea, puturoase toate, abia de-și țineau ochii deschiși, prefăcându-se că-l ascultă.
   -Mare, mare problemă avem, domnilor, cu niște hapsâni de șobolani. Cât e ziua de lungă aleargă-n sus și-n jos, pe sub pat, pe mese, printre rufele neveste-mii. Voi ce păziți?
   Motanul-tată, mai treaz decât restul, își drese miaunatul și zise:
   -Să-mi fie iertat, Omule, dar ai impresia că familia mea e firma deratizare?
   Omul încremeni atunci, izbit de răspunsul malițios al motanului ce-l privea nerușinat, fără să clipească. Pisoiul cel mic, după o repriză scurtă de căscat, adormi bușteam la picioarele mă-sii. Ăilalți doi moțăiau unul băgat în celălalt, cu capul culcat pe un...șoricel?!
   -Asta nu se poate, strigă omul. Să doarmă obraznicii ăștia, de i-am crescut, cu capul pe guzgan? Domnule, se adresă motanului, nu știu cum faceți, dar ori puneți ghearele la treabă și mă scăpați de șoareci, ori rupem relațiile și vă arunc pe drumul mare.

   Deși pe moment motanul s-a arătat a fi dezinteresat de discuția avută, seara,sub lumina lunii, lucrurile se vedeau altfel. Nu mai era liniște în curte, ca altădată. Nu se putea concentra la chestiunile care-i preocupau viața de pisic. Pretutindeni șoarecii săreau, înfulecând resturi și destrăbălându-se în public. Cum să crească el puii într-un loc al haosului culinar și-al desfrâului trupesc? Și chiar din următoarea zi se puse pe exterminat șoarecii.
   Exterminarea șoarecilor de către motan a avut, cu aproximație, 5328 de episoade. Ce omora el ziua, făta o singură șoricioaică noaptea. Toate șoricioaicele din cârd, la un loc, turnau de zece ori mai multe rozătoare într-o seară decât omora pisicul într-o lună. 
   -Nu fac față, se plânse el neveste-sii. Mâine sun la DDD!

   -Alo, zise motanul cu voce mieroasă imitând glasul Omului, compania DDD?
   -Da, spuneți!
   -Am o problemiau, hmm...problemă, cu niște șoricei sâcâitori. Puteți veni, să zicemiau, săptămâna viitoare ca să vă ocupați de dânșii? Nu doar că au invadat toată curtea, dar mi-au, miau, miau pus și toți vecinii pe cap de când grupuri s-au mutat în curțile din apropiere. Am de-a face, cum s-ar zice, cu un fenomen emiaugraționist!
   Migrația șoricească a fost oprită la timp. DDD a exterminat rapid toți șorecii din curtea Omului. Pe toți, minus unul, căci mâțele mici prinseseră drag de șoricelul pe care-l foloseau pe post de pernuță.
   -Hai să-l lăsăm, dragule, că e prietenul copiilor. Că doar nu s-o crăpa cerul.
   Ok, ok! Hai să zicem că au mai cruțat și o șoricică, iubita șoarecelui-pernuță, ca să nu se simtă cel din urmă nelalocul lui printre atâtea pisici. 
   -Fie, iertăm și pe ibovnică, decise tatăl. Dar să nu afle Omul, că-n stradă o să sfârșim cu toții!

   S-a scurs nințel timp de atunci. Pisoii au rămas tot cinci, dar șoarecii din doi s-au făcut rapid douăzeci, iar azi s-ar putea să fi ajuns câteva sute. Pisica-mamă oftă îngrijorată, auzind iar amenințările Omului. Motanul o liniști, spunându-i că va suna chiar mâine, din nou, la DDD.
   -Alo, DDD?
   -Da, cu ce vă putem ajuta?
   -Tot eu sunt, domnilor! Se pare că fenomenul emiaugraționist al șoarecilor cunoaște o formă mai gravă decât prima oară. Veniți, vă rog, că mi-au, miau, miau...



2 comentarii:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...