duminică, 20 iulie 2014

Vara asta ne schimbăm ochii



   Lentilele de contact se numără probabil printre marile invenții din domeniul frumuseții, întrucât au capacitatea de a schimba culoarea ochilor și automat chipul purtătorului capătă un alt aspect. La fel, în domeniul medical, lentilele au fost cele care i-au făcut pe cei cu probleme de vedere să-și ia rămas bun de la clasicii ochelari, scăpând astfel de poreclele nostime dar și de grija acordată ochelarilor, de a nu-i pierde, sparge ori murdări.
   În timpul facultății am experimentat o perioadă cu lentilele colorate. Mai exact am purtat  lentile Freashlook Colours, într-o nuanță deschisă de bleu, lentile ce arătau perfect azurii puse deasupra ochilor mei căprui deschis. În cazul lentilelor colorate există riscul ca nuanța cumpărată să nu fie compatibilă cu cea naturală a irisului și știu de la prietenele mele cu ochii negri că nunațele de albastru deschis ori vernil sunt cele mai problematice căci nu acoperă foarte bine irisul închis la culoare. În cazul meu n-au fost surprize și vreme îndelungată am rămas fidelă aceleași nuanțe: sapphire blue
   Cum mi-au schimbat lentilele colorate viața? Destul de amuzantă a fost povestea relației dintre mine și ele. Cunoșteam la vremea respectivă un băiat cu o fixație pe o damă dintr-un catalog de cosmetice. O domniță șatenă, cu pielea de cicolată, maxilar pronunțat și ochii albaștii ca cerul. Atât de mult o plăcea încât o decupase din broșură și îi lipise fotografia pe ușa camerei sale. Iar eu atât de mult îmi doream să-i intru în grații încât nu știam cum s-o copiez mai repede pe zeița visurilor lui. Căci așa mi-a zis:
   -Ea e idealul meu feminin!
   Și dacă în privința părului, pielii și a maxilarului treceam testul, nu știam ce să fac cu ochii. De altfel, e lucru rar întâlnit ca o persoană cu pielea măslinie să fie și posesoarea unor ochi albaștrii și se vedea de la o poștă că și modelul fotografiat poartă lentile, însă domnul cu pricina sigur nu s-a gândit la acest lucru. 


   Așadar, acesta a fost motivul pentru care am cumpărat pentru prima oară în viață lentile colorate. Având ochii sensibili mi-a fost mai greu până m-am obișnuit cu ele, dar procedeul de punere a lentilelor a devenit joacă de copil după ce am început să folosesc și picături oftalmice cu hialuronat de sodiu, acest ingredient păstrând lentilele umede, hidratându-le instant în momentul în care începeau să se simtă incomode pentru ochi. Și să știți că-n cazuri de folosire îndelungată, temperaturi crescute ori vânt puternic, purtatul lentilelor poate deveni incomod și ochii se irită rapid.
   Chiar dacă pasiunea pentru respectivul bărbat s-a consumat, n-am renunțat la purtatul lentilelor după terminarea idilei. Ba mai mult, făcusem o pasiune din a colecționa suporturi pentru ele și le schimbam soluția cât de des cu putință.


   Acum că stau să-mi amintesc de vremurile respective, mărturisesc să m-ar tenta o experiență nouă cu lentilele de contact, însă de data aceasta aș alege o nuanță de gri, precum cea de mai sus: misty gray.

   Pentru oricine e dornic să experimenteze cu nunața ochilor (vă zic că este foarte interesată experiența și pentru că noi, fetele, putem aplica diferite tipuri de machiaj, care să sublinieze cât mai frumos noua culoare a ochilor), magazinul online Optiness  are ușile deschise non-stop și în el veți găsi nu doar lentile colorate, ci și lentile de contact medicale, soluții pentru întreținerea acestora, picături pentru ochi, precum și accesorii pentru depozitarea lentilelor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...