vineri, 18 iulie 2014

Salonul Covera



   -Trebuie să mergem la salon, să-mi tund vârfurile! îmi șopti ea.
   Eu o auzisem ca prin vis, trezită fiind de replica pe care mi-o tot repeta. Adormisem pe șezlong, iar grădina de sub mine insista să meragă să se coafeze. Ca să profite și ea de vacanța de vară așa cum trebuie, că nu doar oamenii merită să se răsfețe an de an în această perioadă.
   -Unde vrei să te duc? am întrebat-o.
   -La Covera!
   La Covera? m-am întrebat deschizând larg ochii; Covera fiind, pentru grădini, un fel de salon de pe Dorobanți. Așadar dorea un răsfăț pe cinste draga mea grădină și știa locul potrivit în care să mă târască pentru a beneficia de cele mai bune servicii.
   Încercați să faceți un exercițiu haios de imaginație și să vă închipuiți cum mă plimbam eu cu doamna grădină, la braț, prin magazinul virtual Covera, printre unelte, semințenii de tot felul, îngrășăminte, șamd. Greu exercițiu, știu, dar încercați numai!



   Și numai ce-o aud pe grădina ce-mi stătea la braț că-mi zice:
   -Vreau mașină!
   Tulai, Doamne, dar e pusă pe trai bun, cucoana asta, zic eu, dar nu îndrăznesc s-o supăr. Avea multe pe cap, biata de ea, flori, copăcei, legume și merita din plin și, mai ales, era îndreptățită să emită asemenea pretenții. Așa că o întreb ce marcă de mașină preferă. 
   -Bosch Rotak 320! îmi răspunde.
   Drace, mai trebuia să întreb? Știam deja că văzuse la grădina de vis-a-vis mașina asta și că urma să mi-o ceară. La ce mi-a stat mintea când i-am adresat întrebarea?
   -Să știi că are...
   -Știu, știu. Sistem de tăiere tip seceră, trei nivele de tăiere. Mai e și super ușoară și simplu de manevrat! o întrerup eu, fiind deja la curent cu toate aceste detalii.
   Grădina zâmbi fericită. 
   Am dus-o apoi să se tundă. Cu cea mai profesională foarfecă pentru crăci și crenguțe, Fiskars Garden Pro. 



   Unde nu s-a putut cu foarfeca, stilistul de grădini de la Covera a apelat la un ferăstrău pendular. Magie pentru părțile de copaci deteriorate de ploile violente de vară, vuiau revistele de modă pentru grădini!
   -Minunat! Minunat îmi stă! se bucură grădina privindu-și noua coafură.
   Și arăta minunat cu adevărat și cu plăcere am constatat că tare bine-i prinde grădinii acest răsfăț de vară și cu siguranță am să recuperez întreaga investiție la toamnă, atunci când recolta sa va fi modul ei de a mă răsplăti pentru coafura chic și mașina cea nouă cu care am cadorisit-o.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...