sâmbătă, 5 aprilie 2014

Geaca de blugi- la ce-i bună?



   Foarte, foarte repede am primit geaca de blugi comandată de pe Romwe.com (48$). Cam într-o săptămână, timp record pentru un site asiatic. De ceva vreme mă gândesc la gecile din denim, surprinsă fiind că niciodată nu m-au atras și, mai ales, că-mi lipsește cu desăvârșire una din șifonier. După ce fetele s-au tot învârtit în blogosferă cu jachetele lor de blugi, mai invidioasă, mai obsedată să-mi iau ceva nou, am comandat modelul de mai sus. Ca să fie mai cu moț, am zis să iau ceva cu-n design diferit, și-am optat pentru unul high-low (scurt în partea din față și mai lung în spate). Un model boyfriend, cu aspect prespălat, ce-mi vine puțin cam larg, deși l-am luat în măsura cea mică (S). Merge  pentru cineva care poartă măsura M, părerea mea.
   Cât timp geaca se afla pe drum, în tranzit înspre România, mă tot gândeam cum s-o port. După 5 minute, treaba era clară: pot s-o port cu orice! Și azi chiar am probat-o de i-au sărit fulgii. C-o rochie albă, din dantelă, cu pantaloni scurți, cu-o altă rochie, de vară, maro, luată de pe Asos. Și cu blugi negri că tot văzusem eu combinația asta la unul dintre interpreții mei favoriți + un top lejer de om, chipurile proaspăt trezit. Cu fustă bodycon și cu pantofi stiletto. Cu toate puloverele și fustele posibile. Până și cu pantaloni de piele.
  Apropo de pantofii stiletto, noua mea nebunie este o pereche albă, din piele. Nu de alta, dar eu stric repede pantofii și dacă or să fie albi cu atât mai clară o să fie treaba. Așa că: să fie dintr-un material cât mai rezistent!

   Eu am avut mereu o problemă legată de jacheta perfectă pentru primăvară-vară, mai ales că nu mă mai simt bine în sacou și parcă uneori un cardigan nu dă bine orice i-ai face. Iar cum stilul meu vestimentar nu-i nici sport, nici foarte elegant, nici casual, ci o amestecătură, se pare că dumneai, geaca din denim, e varianta ideală! Pentru vârsta aceasta, cel puțin.


   Pe final, haideți să tragem cu ochiul la cum s-au gândit vedetele să poarte acest obiect vestimentar!





+street style:




26 de comentarii:

  1. Anul trecut mi-am luat si eu una, si mie imi lipsea. Am mai avut una in facultate, dar nu mai stiu ce am facut cu ea...Arata super trendy geaca ta, pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camelia, tu deja erai pe val, dacă o aveai de anul trecut. Eu nu-mi amintesc să fie avut vreodată una albastru, doar una neagră, în copilărie. Te pup! :*

      Ștergere
  2. :))) Esti haioasa tare! Asa de tare m-am amuzat ca i-a citit si lui Alex (care joaca table)...El a spus, spre aprobare: Hm! :)

    Tot in spirit de gluma, spun: nu stiu la ce-i buna, dar zau ca e versatila! Traiasca! :D

    Te pupacesc!
    Sa porti sanatoasa noua jacheta!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha ha, Alex mereu e luat la întrebări când vine vorba de modă. Bietul de el! Îți dai seama când s-o face și Dia mare, când o să-i vorbească și ea despre haine, oje... O să fie tare, tare ocupat, domnul Alex :))
      Pupici, Ilda și merci pentru vulpiță!

      Ștergere
  3. Stii ce mi-ai facut? M-ai facut sa imi doresc si eu una! Dar nu te cert ci iti spun multumesc :)) Doar ca la mine e tare greu cu gecile astea din denim. Sunt extrem de mofturoasa si rar imi gasesc ceva care sa imi placa. Am mai avut momente cand mi s-a pus pata pe ele insa mergand prin magazine, am ramas cu pofta-n cui.
    A ta e intradevar frumoasa si imi place ideea de asimetrie! Imi place acel aspect uzat boyfriend, nu arata nici foarte uzata, nici scoasa din fabrica ca aici e problema mea. Sa gasesc un echilbru.
    Iar cand ai descris cu ce ai probat-o deja, imi imaginam fiecare tinuta si dadeam din cap in semn de aprobare! La fel sunt si eu, nu pot spune ca am un stil casual dar nici elegant, un fel de de toate :))
    All in all, e frumoasa si, chiar daca iti e putin cam mare, sper sa reusesti sa o porti asa cum iti doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, microbul se împrăștie! Acum, c-o am, mă întreb unde a fost toată viața mea. O iau și până la magazinul de lângă casă :)) Aspectul e uzat, adevărat, prespălat, decolorat și toate celelalte, dar parcă-i mai bine așa decât una într-o culoare uni, perfectă.
      Te pup și sper s-o găsești pe the one!

      Ștergere
  4. Tocmai ce am primit si eu aceeasi jacheta de la Romwe. Eu am luat-o M si imi vine cam larga, dar oricume superba. Abia astept sa vad cu ce o sa o porti :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandra, treaba e că de multe ori hainele din Asia sunt mai mici cu o măsură decât hainele ce se găsesc la noi. Numai că la Romwe nu prea se aplică regula. Eu am o fustă de la ei măsura S, care-mi vine larguță în talie, deși port un 34/36 european, deci nu sunt foarte slabă. Iar jacheta asta la fel, bine măcar c-am luat-o S!

      Ștergere
  5. Eu iubesc geaca mea de blugi. Mi-am cumparat una acum vreo 5 ani si am fost foarte inspirata atunci pentru ca este un model si o culoare clasica. Ma bucur si acum ca mi-am cumparat-o :P Foarte draguta si a ta. Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Criss, modelele clasice sunt nemuritoare. Mă gândeam azi cât de importante sunt piesele basic: niște pantaloni negri, un top alb simplu, niște pantofi simpli, într-o culoare neutră, o geacă de blugi fără aplicații ( că tot vorbim despre geci de blugi). Poți face orice cu ele, pentru orice ocazie. Pupicei!

      Ștergere
  6. Am trei geci de blugi, prima am cumparat-o acum un an jumatate si este un albastru inchis. Intre timp am lasat-o deoparte si am mai cumparat alte doua. Una dintre ele este GAP si sunt tare mandra de mine. :D Chiar planuiam sa fac un articol cu ultimele achizitii si voi adauga si gecuta GAP in galerie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trei? Avem o campioană!!!
      Mi-e clar de cea de la GAP este favorita ta! Eu am o hăinuță bleumarin de la ei și în prima perioadă când am purtat-o le ziceam tuturor: „Aveți grijă cu hăinuța mea de la GAP!” :)) Între timp s-a cam scămoșat, deh...

      Ștergere
  7. De vreo 3 ani tot spun ca iau si eu una, dar nu am gasit-o pe cea perfecta, pana anul asta.... si momentan e stocul epuizat pe site-ul respectiv si astept cu nerabdare sa mai aduca modelul meu :)
    E frumoasa foc a ta, sa te bucuri de ea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci, Georgiana! Abia aștept s-o „cunosc” și pe a ta, sper ca stocul să se refacă repede ca s-o poți comanda. Te pup!

      Ștergere
  8. Si mie imi plac mult gecile de blugi! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uuu, toate fetele le iubesc! Sunt ca berea Neumarkt pentru băieți:D!

      Ștergere
  9. Eu imi doresc una pe albastru deschis, am avut una pe albastru inchis cu o portiune mai deschisa la culoare. Un model interesant pe care nu l-am mai vazut dar pentru ca nu se aseza bine pe mine cand o inchideam... mica la umeri, am vandut-o.
    xo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miha, sper să o găsești pe cea dorită, așa deschisă cum ai prefera-o. Te pup, draga mea! :*

      Ștergere
  10. Și eu am una, doar că mai lungă, așa că îmi doresc un model similar cu cel al frumoasei Cameron Diaz.

    Să vină comanda ta cât mai repede, să te poți bucura de geacă ! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Larisa, deja a venit. Poza din dreapta e făcută de mine :)

      Ștergere
  11. Intr-adebar, se potriveste cu orice! Este atat de versatila incat nu trebuie sa lipseasca din garderoba unei femei. In plus, a ta imi place foarte mult din cauza ca este mai scurta in fata si mai lunga in spate. S-o porti cu placere!

    http://mandmakeup.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu am una si buna..nu gasesc alta la fel de frumoasa:)) Chiar asa e,se potriveste la orice ! Am perioade in care numai pe ea as purta-o,atat de draga imi e. Sa o porti sanatoasa,e frumoasa foc..ca tine,de altfel :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Bianca! La una o să mă limitez și eu. Nu-mi mai doresc alta. S-o porți pe a ta cu mare drag! Pupici!

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...